Astăzi: Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul actorilor și al făuritorilor de spectacole!

Astăzi: Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul actorilor și al făuritorilor de spectacole!
Biserica Ortodoxa sarbatoreste la 14 decembrie pe Sfantul Mucenic Filimon. Acesta, dupa cum aminteste sinaxarul, "de credinta elin si cu mestesugul comediant", a primit botezul crestin si a fost martirizat in timpul imparatului Diocletian.

Datorita meseriei pe care a imbratisat-o, Sfantul Filimon a fost ales ocrotitorul actorilor.

Sinaxarul zilei din 14 decembrie spune că Sfântul Filimon era "cu meşteşugul comediant", locuitor păgân al cetăţii Tebaida, din Egipt. El a fost de acord să îmbrace hainele unui creştin numit Apolonie şi să aducă jertfă idolilor, în locul lui, ca să-l scape pe acela de persecuţia păgânilor, dar, îndată ce s-a îmbrăcat, în sufletul său a pătruns dragostea pentru credinţa în Hristos şi a devenit creştin. Pentru aceasta el a fost supus multor chinuri, fiind martirizat în timpul împăratului Diocleţian, prin tăierea capului.

Inițiativa de consacrare a Sfântului Filimon ca ocrotitor al celor care și-au dedicat activitatea scenei și filmului a aparținut unui grup de actori creștini, printre care se afla și actorul DragoșPâslaru, în prezent ieromonahul Valerian de la Schitul Pătrunsa, din județul Vâlcea. La solicitarea lor, Preafericitul Patriarh Teoctist a hotărât ca Sfântul Mucenic Filimon să fie ocrotitorul actorilor, având în vedere faptul că acesta a fost comediant, actor. Nu este ceva neobişnuit, ştiut fiind faptul că înainte de secolul al XX-lea fiecare breaslă avea un sfânt protector. Slujba de recunoaștere a Sfântului Mucenic Filimon ca ocrotitor al celor care se îndeletnicesc cu teatrul a fost săvârșită la 25 iunie 1995.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie pe șosea: Trei tineri motocicliști au murit, una dintre victime este din Botoșani! (Foto, Video)

astăzi, 07:20
982

Un accident grav a avut loc duminică după-amiază, la granița dintre județele Vaslui și Iași, pe raza comunei Codăești. Incidentul s-a produs între două motociclete și un autoturism....

Calendar ortodox: O cinstim astăzi pe Sfânta Lidia

astăzi, 06:55
48

Sfântă Lidia din Filipi este cinstită pe 20 mai. Este cunoscută drept prima creștină din Europa. Din Faptele Apostolilor (capitolul al 16-lea) aflăm că, după ce Pavel predică mai multor...

Foc într-un apartament din municipiul Botoșani, vecinii au chemat urgent pompierii! (Foto)

Duminică, 19 Mai 2024
860

Mai multe bunuri din bucătăria unui apartament, situat la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. Când s-a produs evenimentul de pe strada Vârnav, proprietarii nu erau acasă. Vecinii...