Veștile despre POR 2014-2020 s-au auzit în Bucovina! FOTO

Veștile despre POR 2014-2020 s-au auzit în Bucovina! FOTO
Peste 140 de persoane au participat miercuri, la Suceava, la sesiunea de informare pentru potențialii beneficiari ai POR 2014-2020, organizată de Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AM POR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, cu sprijinul ADR Nord-Est.

Prezentările susținute de AM POR, prin Dl. Ștefan Oacheșu, consilier, Direcția Planificare și Dl Cezar Grozavu, consilier, Directia Monitorizare și de Dl. Vasile Asandei, Director general ADR Nord-Est au vizat, în special, oportunităţile de finanţare oferite de Programul Operaţional Regional 2014-2020.

POR 2014-2020 va continua să finanțeze investiții din perioada 2007-2013: infrastructură socială, de sănătate şi educaţională, IMM-uri, drumuri județene și turism în stațiuni, dar va finanța și noi categorii de proiecte față de programul precedent: reabilitarea termică a clădirilor publice, lucrări de cadastru și centre de transfer tehnologic.

Exemple de activităţi ce se pot finanţa prin POR 2014-2020

În Regiunea Nord-Est, aproximativ 30,7 milioane euro vor fi alocați pentru centrele de transfer tehnologic, o noutate față de programul anterior, iar 99,2 milioane euro – pentru a sprijini IMM să devină mai competitive. Municipiile reședință de județ vor avea o axă prioritară dedicată - AP 4 – Dezvoltare urbană, conturată în ideea fructificării Strategiilor integrate de dezvoltare urbană, cu o alocare financiară de 206 milioane Euro, urmând ca orașele mici și mijlocii să poată finanța activități similare, prin Axele prioritare 3, 5 și 10. În plus, vor fi finanțate investiții în educația preșcolară (creșe și gradinițe) și in cea universitară.

O altă noutate a programului o reprezintă conceptul de Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității locale (CLLD), pentru care sunt alocate fonduri în valoare de 14,9 milioane Euro milioane euro la nivel regional. CLLD vizează proiecte pentru comunitățile marginalizate: investiţii în infrastructura de sănătate, educație, servicii sociale, locuinţe sociale, activități de economie socială, amenajarea spațiului urban degradat.

În cea de-a doua parte a evenimentului, participanții au avut ocazia să evalueze, în mod concret, impactul POR 2007-2013, vizitând câteva proiecte de succes:

•    Reabilitarea Cetății de Scaun a Sucevei și a zonei de protecție a acesteia,
•    Modernizarea, dezvoltarea și echiparea ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou din Suceava,
•    Reabilitarea zonei centrale a municipiului Suceava, prin crearea unor parcaje subterane, reabilitarea zonelor pietonale și a străzilor,  
•    Centrul pentru susținerea tradițiilor bucovinene.

"Prezența numeroasă la acest eveniment denotă un interes crescut în Regiunea Nord-Est pentru oportunitățile de finanțare oferite de POR 2014-2020. Eforturile din perioada 2007-2013, care ne-au adus statutul de lider național în privința gradului de absorbție și care s-au concretizat în dezvoltarea reală a Regiunii, așa cum am putut vedea astăzi în câteva exemple,  trebuie continuate. Pentru următoarea perioadă, însă, așteptăm de la colaboratorii noștri înțelegerea conceptelor de strategii integrate de dezvoltare și competitivitate, pentru ca proiectele finanțate să aducă plus-valoare. Acest program va duce și la îndeplinirea unui deziderat mai vechi, acela de a avea un spital regional modern, care va fi construit la Iași", a declarat Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.
Aceste evenimente, dedicate potențialilor beneficiari și reprezentanților mass–media, deopotriva, fac parte din Caravana POR 2014-2020, si sunt organizate în toate cele opt regiuni de dezvoltare, in scopul informarii cu privire la rezultatele REGIO, dar si al prezentarii noilor oportunități de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014 -2020.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Benzar, reacție dură după ce Comisia de Recurs i-a redus suspendarea lui Hakim. ”Trebuia să mă omoare? Poate sunt interese!”

astăzi, 16:28
34

Comisia de Recurs a redus pedeapsa de 6 etape primită inițial de Hakim Abdallah la doar două, informație dezvăluită de Fanatik. Atacantul l-a accidentat grav la cap pe Romario Benzar în Bo...

Botoșănean de 20 de ani scos în cătușe din mașină!

astăzi, 14:36
214

În cursul zilei de vineri, polițiștii din Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 20 de ani, din comuna Dângeni.Botoșăneanul e...

Expoziție foto-documentară deschisă la Școala Populară de Arte „George Enescu” din Botoșani (Foto)

astăzi, 12:59
54

Acorduri de pian și vioară au animat sala de festivități a Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani, în cadrul unui eveniment care a marcat 69 de ani de la trecerea &ic...