De ce le cresc sânii bărbaților și cum se poate rezolva problema?

De ce le cresc sânii bărbaților și cum se poate rezolva problema?
Creșterea în volum a glandei mamare la bărbați reprezintă o afecțiune ce cauzează disconfort emoțional, scăzându-le acestora încrederea în sine. De cele mai multe ori aceștia încearcă să ascundă pe cât posibil dezvoltarea excesiva a sânilor, renunțând la anumite activități fizice sau relații intime. Este estimat că 50% dintre bărbați suferă de ginecomastie, în majoritatea cazurilor reprezentând doar un defect estetic. Atunci când creșterea sânilor este prea mare, singura soluție de eliminare a problemei rămâne chirurgia estetică.

Cum apare ginecomastia și cine se poate opera

Ginecomastia se caracterizează prin exces de grăsime în zona pectorală, dezvoltare excesivă a țesutului glandular sau ca o combinație a celor două, putând fi prezentă la unul sau la ambii sâni. Poate apărea la orice vârstă și poate fi cauzată de schimbări hormonale, ereditate sau obezitate. De asemenea, s-a observat o strânsă legătură între ginecomastie și consumul de droguri, alcool sau medicamente ce conțin estrogen și steroizi, ne spune Doctorul Zilei.

Este foarte important ca persoanele care doresc corecția ginecomastiei să nu sufere de afecțiuni care să împiedice vindecarea post operatorie. Bărbații obezi pot fi operați, dar e indicat să mai scadă din greutate prin dietă. În rest, mamoplastia de reducție se poate realiza indiferent de vârstă, însă efectuarea unui consult endocrinologic și a unei mamografii care să arate dacă predomină țesutul gras sau cel glandular sunt bine venite.

Cum se realizează intervenția

Intervenția se poate face atât în anestezie locală cât și generală, în funcție de anvergura operației.

"Atunci când predomină țesutul adipos, ginecomastia se corectează prin lipoaspirație. Dacă excesul de țesut glandular este cauza măririi sânilor, este recomandată tehnica reducerii glandei prin îndepărtarea ei. Este vorba despre o incizie pe marginea inferioară a areolei mamare, după care se va exciza în bloc țesutul glandular, piesa fiind trimisă la examenul histopatologic. Există și posibilitatea asocierii celor două tipuri de intervenții, aceasta fiind cea mai frecventă situație", explică Dr. chirurg estetician Călin Doboș.

Recuperarea postoperatorie

Spitalizarea postoperatorie este de regulă de 1-2 zile. În urma operației de corecție a ginecomastiei este necesară aplicarea unui corset care să ajute vindecarea, timp de 2-4 săptămâni. Rezultatul este permanent în majoritatea cazurilor și este vizibil imediat, îmbunătățindu-se în lunile următoare. Vor exista dureri, însă acestea vor fi minime și vor ceda la calmante obișnuite, iar în câteva zile se pot relua activitățile obișnuite: plimbări, condusul mașinii.

Cicatricile rămase vor fi destul mici și plasate astfel încât să fie aproape invizibile. Se recomandă evitarea expunerii la soare a pieptului timp de 2 luni de la operație, pentru a se lăsa timp resorbției edemelor.

Cum nu există operație care să nu implice un risc, nici ginecomastia nu face excepție. În afara riscurilor pe care orice anestezie generală le implică, infecții, hematoame sau desensibilizarea mamelonului sunt extrem de rare. De asemenea, în cazul unor tulburări hormonale, există și posibilitatea necesității unei intervenții ulterioare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pompieri chemați în ajutor pentru a salva o pisică dintr-o fântână! (foto, video)

astăzi, 19:50
4

Intervenție specială a pompierilor botoșăneni, sâmbătă după-amiază. Salvatorii au fost solicitați să intervină în zona de case de la Hudum pentru a salva o pisică dintr-o f&aci...

Ana Maria Furtună a dispărut de la domiciliu de trei zile, sunați la 112 dacă ați văzut-o!

astăzi, 19:38
58

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere de 31 de ani  din satul și comuna Hilișeu Horia, care a părăsit domiciliul la data de 15 mai a.c.,  ...

„Arta, expresia sufletului”, expoziție a Liceului de Artă „Ştefan Luchian”, la Muzeul de Etnografie Botoşani (Foto)

astăzi, 19:10
24

Artele vizuale (pictura, sculptura, gravura şi desenul) devin un instrument important de acordare a propriului eu creator la pulsul lumii contemporane, o descoperire a firescului ascuns în cuvi...