CUM VI SE PARE DECIZIA? Şcolile, adăpost pentru imigranţi şi refugiaţi!
Stiri Botosani Wednesday, 9 September 2015 ActualitateVestea că instituţia inventariază posibilităţile de cazare ale şcolilor şi universităţilor pentru imigranţi şi refugiaţi a stânit valuri de controverse, unii spunând că acest lucru nu poate fi adevărat, alţii afirmând că acţiunea este un test pentru opinia publică sau că vizează inflamarea spiritelor. Cert este că Ministerul Educaţiei a transmis in teritoriu o astfel de adresă, la care unele instituţii chiar au răspuns: Universitatea din Bucureşti a anunţat că poate pune la dispoziţie 80 de locuri de cazare în căminele de la Măgurele, iar Universitatea Politehnică - 50 de locuri, relateaza Bursa.
Vicepremierul Gabriel Oprea a convocat la 27 august 2015 o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, pentru "evaluarea riscurilor privind posibilul impact de securitate ca urmare a creşterii fenomenului imigraţionist la frontierele României", ocazie cu care a fost adoptată Hotărârea nr. 2/2015 "privind realizarea cursurilor de acţiune pentru gestionarea fenomenului imigraţionist la frontierele României".
Potrivit legii, imigranţii şi refugiaţii ar trebui cazaţi în centrele de azilanţi ale Ministerului Afacerilor Interne, care ar putea primi circa 1000 de persoane.
Autorităţile noastre au găsit, însă, "soluţia salvatoare", Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice întocmind o adresă pe care a transmis-o la nivelul inspectoratelor şcolare şi universităţilor şi prin care a solicitat evaluarea capacităţii respectivelor unităţi de învăţământ de a asigura sprijin "în eventualitatea unui aflux masiv" de imigranţi.
Nu este clar dacă propunerea a fost emanată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă sau dacă a fost rezultatul unei interpretări la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, dar este atât de uluitoare încât se impun clarificări şi explicaţii imediate din partea autorităţilor. Nu este ofensatoare la adresa refugiaţilor prezumţia că în rândul lor se pot ascunde persoane cu experienţă de luptă în cadrul ISIS.
Aşadar, nu există acum presiune, dar autorităţile române se pregătesc pentru ce e mai rău.
Să aibă asta legătură cu menţiunea făcută ieri de parlamentul Laszlo Borbely, în cadrul unei dezbateri, conform căreia este posibil ca României să îi fie repartizaţi suplimentar 4600 de refugiaţi? Într-o astfel de eventualitate, capacitatea cumulată de cazare a centrelor de azilanţi ale MAI ar fi categoric depăşită. Dar şi aşa, este aberantă ideea de a caza în şcoli şi centre universitare refugiaţi în privinţa cărora autorităţile au posibilităţi foarte limitate de a le verifica trecutul, este aberantă pentru că sfidează orice logică de protecţie antiteroristă.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
CFR anunță condițiile pentru care elevii și profesorii vor avea gratuitate la tren!
Conform noului act normativ, cadrele didactice și elevii vor putea călători gratuit cu trenul, dar doar în anumite condiții și pe anumite perioade. Măsura vizează sprijinirea educației È...
Caravana de Educație Financiară ajunge în patru licee din Botoșani!
Federația Națională a Părinților FNaP ProEdu și ING Bank România lansează o nouă ediție a Caravanei de Educație Financiară, care va ajunge, până la mijlocul lunii noiembrie, la...
Asociația Moldoovis a investit în utilaje noi, care îi ajută pe oierii botoșăneni să își protejeze turmele pe pășune!
Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, condusă de Ionică Nechifor, președintele asociației și directorul Stațiunii de Cercetare de la Popăuți, face un nou pas pentru a veni ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.75 secunde