Mediatorii din judeţul Botoşani, reuniţi în Corpul Profesional al Mediatorilor

Mediatorii din judeţul Botoşani, reuniţi în Corpul Profesional al Mediatorilor
Mediatorii din judeţul Botoşani vor activa în cadrul Corpului Profesional al Mediatorilor, conducerea acestei structuri făcându-şi cunoscute, miercuri, obiectivele, dar şi proiectele prin care se doreşte îmbunătăţirea vieţii în comunităţile locale.
 
Corpul Profesional al Mediatorilor din judeţul Botoşani (CPMJ) va asigura implementarea strategiei Consiliului de Mediere la nivel naţional, iar prin această organizare judeţeană se doreşte să se răspundă eficient la sistemul judicar şi la Directivele Europene SAL (Soluţionarea Alternativă a Litigiilor) şi SOL (Soluţionarea Online a Litiigilor), adică la modificările legislative preconizate să fie aplicate din data de 9 iulie 2015, ce se referă la rezolvarea litigiilor dintre consumatori şi producători.
Totodată, prin organizarea într-o astfel de structură se asigură calitatea actului de mediere, o practică unitară, precum şi stabilirea unei trategii eficiente în relaţia cu sistemul judiciar.

La Botoşani, preşedintele CPMJ este Marinela Popa, iar vicepreşedinţi Tiberiu Roman şi Eugen Pânzariu.

În cadrul unei conferinţe de presă, aceştia au vorbit despre rolul mediatorilor şi ce implica activitatea acestora în comparaţie cu implicaţiile unui proces în instanţă. Pe de altă parte, Marinela Popa, a precizat că această formă de organizare la nivel judeţean vine şi în sprijinul celor care aleg să practice această profesie liberală.

“Suntem gata să răspundem la nevoile societăţii civile, în ansamblu, la nivelul instituţiilor statului şi la nivelul unităţilor teritorial-administrative. Persoana care ne va căuta va găsi un profesionist, o persoană autorizată să ofere o altă modalitate alternativă de soluţionare a disputelor. Avantajele acestei proceduri sunt legate, în primul rând, de timp, cost şi de rezolvarea într-un cadru restrâns a propriilor probleme pe care fiecare dintre noi le are. Cunoaştem cu toţii ce înseamnă un proces în instanţă, cât durează un astfel de proces. Prin apelarea la o soluţie alternativă de rezolvare a disputelor avantajele sunt în primul rând ale cetăţeanului care se confruntă cu o problemă şi de fiecare dată când se ajunge la un acord de mediere soluţia aparţine direct părţilor. Numai în puterea lor stă să găsească cea mai convenabilă modalitate de a stinge conflictul. Medierea presupune scutirea de taxe suplimentare în ceea ce priveşte taxele de timbru, litigiile civile. Se adresează persoanelor care doresc să stingă un conflict chiar înainte ca acesta să înceapă în instanţă şi chiar în timpul procedurii", a declarat preşedintele CPMJ Botoşani.

Mediatorii se adresează tuturor categoriilor socio-profesionale, iar tarifele practicate de fiecare mediator în parte se negociază cu clienţii, fiind preţuri accesibile oricui.

“Într-o mediere nu este ca în justiţie, unde soluţia este impusă. Într-o mediere soluţia este aleasă de către părţi, cad de comun acord. Cu ajutorul profesioniştilor, al mediatorilor, identifică acea soluţie şi pot pleca prieteni fără ca cineva să le impună rezolvarea. În instanţă unul câştigă şi altul pierde, dar la mediere se merge pe procedura câştigător-câştigător. Acordul de mediere se poate încheia până la pronunţarea sentinţei definitive. Consiliul de Mediere luptă să se reintroducă acea obligativitate de a se prezenta la mediator pentru  a parcurge şedinţa de informare, care este total gratuită. Avem pârghiile legale pentru a media şi online, şi telefonic", a menţionat şi vicepreşedintele CPMJ, Tiberiu Roman.

Un alt aspect important este acela că medierea este confidenţială şi chiar dacă există un proces în instanţă, dacă părţile ajung la un acord de mediere, pe portalul instanţelor nu vor apărea astfel de informaţii.

La nivelul judeţului Botoşani sunt circa 86 de mediatori activi. Se doreşte ca mediatorii autorizaţi să fie înscrişi într-o listă de permanenţă care să fie afişată şi la instanţele de judecată, pentru a exista un contact permanent între cele două părţi.

În ceea ce priveşte proiectele, Consiliul de Mediere lansează proiectele sociale “România Mediază"  şi “O societate a dialogului", proiecte ce doresc să aducă schimbări în comunităţile locale. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară începe hramul uneia dintre cele mai ”încercate” biserici din Botoșani! PROGRAMUL liturgic (Foto)

astăzi, 14:03
303

În municipiul Botoșani, credincioșii se adună în fiecare an în parohia din Parcul Tineretului. Hramul Bisericii ”Izvorul Tămăduirii” începe chiar în acea...

PNL Botoșani: Liberalii au participat la concertul „Mândru că sunt moldovean”! (foto)

astăzi, 13:57
71

Redăm mai jos integral comunicatul de presă emis de Partidul Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani:„Sub sloganul «Mândru că sunt moldovean», miercuri, 8 mai,...

Expoziția „Artele frumoase din Moldova” la Memorialul Ipotești

astăzi, 12:59
32

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, continuă seria de activități cultural...