De Înălțarea Domnului, vlăsineștenii și-au omagiat eroii

De Înălțarea Domnului, vlăsineștenii și-au omagiat eroii
În contextul sărbătoririi Zilei Eroilor, Primăria și Filiala "Cultul eroilor" Vlăsinești au organizat joi, 21 mai 2015,  la Monumentul Eroilor din satul Vlăsinești, un eveniment dedicat comemorării și omagierii eroilor neamului românesc.

  Evenimentul a fost prefațat de momentul emoționant al depunerii unei coroane de flori de către oficialitățile locale și invitați, la MONUMENTUL EROILOR, locul de desfășurare al ceremoniei, în semn de recunoștință veșnică pentru cei care au murit pentru apărarea gliei străbune.

Ceremonialul a cuprins acordarea onorului militar  și salutul drapelului de luptă de către un grup de militari de la Garnizoana Botoșani, sub acordurile Imnului  Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiunea primarului comunei Vlăsinești, Lucian Trufin, și  a prof. Gheorghe Burac.  

La manifestare  a participat un numeros public, fiind  prezenți și cei 6 veterani de război în viață din comunitate, văduve ale veteranilor de război, rude ale eroilor. Toți veteranii  au primit în semn de prețuire, Diplome de recunoștință și deopotrivă le-a fost dedicate mulțumirile, respectul și aprecierile celor prezenți.

De asemenea, elevii Școlii Gimnaziale Vlăsinești și membrii Ansamblului Folcloric HORA, purtând costume populare românești, au contribuit prin programul artistic oferit, la crearea unei atmosfere emoționante și festive.

"Este un eveniment emoționant, devenit tradiție, pe care îl organizăm, an de an,  împreună cu Filiala "Cultul Eroilor"  Vlăsinești, condusă de d-l profesor Ghe. Burac,  reușind prin aceasta, să arătăm respectul nostru față de veteranii de război ai comunei și urmașii eroilor vlăsineșteni, care și-au jertfit viața, pentru idealurile naționale. Anul acesta, când s-au împlinit 70 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, a participat alături de noi o grupă de militari din Garnizoana Botoșani, prezența acestora emoționându-i și mai mult pe veteranii de război, precum și întreg auditoriul, mulțumindu-le pe această cale, a declarat primarul comunei Vlăsineşti, Lucian Trufin. (Comunicat de presă)





    
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalul Luminilor aduce veselia și fantezia la Botoșani și Săveni! (Foto)

astăzi, 16:06
37

Pentru toți botoșănenii și săvinenii acest festival este ca o gură de aer proaspăt în agitația cotidiană. Cu activități variate, spectacole captivante și o atmosferă plină de energ...

Activități de prevenție organizate de polițiștii din Botoșani în „Săptămâna prevenirii criminalității”!

astăzi, 15:14
19

Prin activitățile desfășurate, organizatorii își propun ca mesajul lor să ajungă la cât mai mulți cetățeni, în scopul de a conștientiza atât necesitatea adoptării u...

Ce presupune programul pentru dotarea fiecărei școli din municipiul Botoșani, proiect european câștigat de administrația Cosmin Andrei (Video)

astăzi, 14:01
66

Primarul Municipiului Botoșani, Cosmin Andrei a anunțat că în urma câștigării proiectului cu fonduri europene în domeniul educației prin Planul Național de Redresare și Rezil...