Mărtişor financiar pentru mii de profesori botoşăneni!

Mărtişor financiar pentru mii de profesori botoşăneni!
Aproximativ 6.400 de angajaţi din sistemul de învăţământ botoşănean ar trebui să primească, începând chiar de săptămâna aceasta, bani în plus, pe lângă salariu, în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile obţinute.

Ministerul Finanţelor a repartizat  sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată către bugetele locale în vederea achitării drepturilor de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătoreşti în favoarea personalului din unităţile de învăţământ de stat, special şi centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională.

Potrivit Mihaelei Huncă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, se vor plăti sumele rămase neachitate din cuantumul prevăzut de actele normative pentru anul 2015 şi cuantumul prevăzut pentru anul 2016.

“Potrivit OUG 83 din 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti se va efectua în mod eşalonat. Începând cu 1 martie se va plăti prima şi a doua tranşă, a treia tranşă începând cu 1 iunie şi a patra tranşă începând cu 1 februarie 2016. Având în vedere că Ministerul Finanţelor Publice a aprobat deja repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru plata acestor drepturi rugăm autorităţile administraţiei publice locale să ia toate măsurile astfel încât să se plătească tuturor persoanelor care se află în ceastă situaţie. E o veste foarte bună pentru toţi colegii şi sper că e un mărţişor binevenit", a menţionat Mihaela Huncă.
 
Suma necesară pentru plata hotărârilor judecătoreşti pentru salariaţii din educaţie, la nivelul judeţului Botoşani, este de 22 milioane de lei.

 

Spune-ne opinia ta