Manifestări comemorative pentru Patriarhul Teoctist

Manifestări comemorative pentru Patriarhul Teoctist
Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu a fost pomenit sâmbătă, 7 februarie 2015, în comuna natală din judeţul Botoşani. La casa memorială a celui de-al cincilea patriarh al Bisericii noastre au fost depuse corone de flori şi s-a evocat personalitatea Preafericirii Sale.

În localitatea Victoria, comuna Stăuceni din judeţul Botoşani, satul natal al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, a fost oficiată sâmbătă, 7 februarie 2015, o slujbă de comemorare a celui ce a fost cel de-al cincilea Patriarh al României. De dimineaţă, în Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din Victoria, Sfânta Liturghie şi rânduiala Parastasului au fost săvârşite de părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, scrie Ziarul Lumina.

Din soborul slujitorilor au mai făcut parte pr. Grigore Diaconu, de la Parohia "Sfânta Parascheva" din Botoşani, şi pr. Constantin Zăiceanu, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Botoşani.

În cuvântul de învăţătură, părintele protopop Lucian Leonte a evocat momentele deosebite din viaţa şi activitatea Preafericitului Teoctist, arătând totodată şi grija deosebită pentru locurile natale prin ctitorirea bisericii din satul Victoria. La slujbă a fost prezent şi Cozmin Epuraş, primarul comunei Stăuceni, rude ale ierarhului şi enoriaşi din parohie.

De la biserică s-a mers la cimitir, unde s-a oficiat o pomenire la mormântul părinţilor Preafericitului Teoctist, Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, aşa cum făcea întotdeauna cel de-al cincilea patriarh al Bisericii noastre când venea la Botoşani. În continuare, s-a oficiat slujba de pomenire la Casa memorială "Patriarhul Teoctist Arăpaşu" din satul Tocileni.

După slujbă, autorităţile centrale, judeţene şi locale au depus coroane de flori la bustul ierarhului pomenit. Aici amintim pe reprezentanţii Consiliului Judeţean Botoşani, ai Direcţiei Judeţene de Cultură, alţi invitaţi din Botoşani şi din comună, credincioşi din sat şi copii îmbrăcaţi în port tradiţional. Personalitatea Patriarhului Teoctist a fost evocată de părintele protopop Lucian Leonte şi de primarul Cozmin Epuraş, care a acordat câte o plachetă aniversară, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la naşterea Patriarhului Teoctist, celor implicaţi în mod deosebit în diferitele activităţi legate de construirea Casei memoriale "Patriarhul Teoctist" sau a momentelor de comemorare a vrednicului arhipăstor, Patriarhul Teoctist. La final, cei prezenţi au vizitat Muzeul "Patriarhul Teoctist" şi au fost serviţi după tradiţie cu o gustare de credincioşii din sat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Povestea lui Felix, un motan jucăuș și iubitor, și a pompierilor eroi care l-au salvat!

Sâmbătă, 18 Mai 2024
134

Când nu mai sperau să îl găsească în viață, pașii i-au condus spre fântâna vecinilor. Un mieunat stins era de fapt un strigăt de ajutor... Și cum fântâ...

Matematica are viitor! Elevi excepționali premiați la Concursul „Dimitrie Pompeiu” de la Botoșani (Foto, Video)

Sâmbătă, 18 Mai 2024
503

Competiția, care se adresează elevilor din clasele III-XI, s-a desfășurat sâmbătă, la Școala Gimnazială Nr. 17 din Botoșani.Președintele concursului este, la fel ca în anii t...

Sunați la 112 dacă ați văzut-o pe Petronela-Anca Drăguț, are 17 ani și a dispărut de acasă!

Sâmbătă, 18 Mai 2024
200

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere, de 17 de ani, din satul Călugăreni Noi, comuna Ungureni, care a părăsit domiciliul la data de 18 mai a.c.,  i...