Falsă profesoară de la un liceu din județul Botoșani, trimisă în judecată!

Falsă profesoară de la un liceu din județul Botoșani, trimisă în judecată!
Cazul unui cadru didactic de la Liceul "Anastasie Bașotă" din Pomârla care a predat ani la rând în cadrul acestei unități de învățământ în baza unor documente false a ajuns în instanță. Denisa D. a fost trimisă în judecată de procurori, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Dorohoi, magistrații urmând a stabili ce sancțiune va primi profesoara.

La începutul acestui an conducerea unitatii de invatamant a descoperit ca actele in baza carora respectiva persoana isi exercita profesia ar fi false.

In urma actualizarii bazelor de date, in momentul in care au fost introduse seria si numarul diplomei de licenta al respetivului cadru didactic, programul specializat a dat eroare aparand doua diplome cu aceleasi date.

Denisa D. lucra la Liceul din Pomarla de patru ani si era titulara, predand franceza. Se pare ca femeia a urmat cursurile unei universitati din Iasi, dar nu a mai definitivat cursurile si, potrivit colegilor, se pare ca in momentul in care s-a inscris la concursul de titularizare a folosit o adeverinta falsa.

În cazul în care Denisa D. va fi găsită vinovată, Inspectoratul Şcolar Judeţean este îndreptăţit să solicite returnarea salariului şi a eventualelor sporuri salariale plătite pe toată perioada cât ea a activat în învăţământ, plus eventuale penalităţi.

Potrivit datelor contabile ale unităţii şcolare, profesoara a încasat lunar sume cuprinse între 900 şi 1.400 de lei.

În urma izbucnirii acestui scandal, Denisa D. și-a dat demisia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un incendiu provenit de la un scurtcircuit a cuprins subsolul unui bloc din Botoșani!

astăzi, 18:17
4

Panică, în această după-amiază, pe scara unui bloc de pe Aleea Arcului din municipiul Botoșani, după ce la subsol a izbucnit un incendiu.Locatarii au simțit miros de fum și de plasti...

Cel mai mare program de investiții în educație în administrația lui Cosmin Andrei: 50 de milioane de euro în 3 ani și jumătate

astăzi, 17:49
17

„Am promis în 2020 programul EDUCAȚIE INTELIGENTĂ ÎN ȘCOLI MODERNE. M-am ținut de cuvânt și am alocat în ultimii trei ani și jumătate peste 50 de milioane de euro,...

Ce riscă botoșănenii care nu folosesc toți banii de pe cardurile de energie!

astăzi, 17:32
43

Teoretic, aceste carduri ar fi trebui să expire la finele lunii aprilie, dar Guvernul a anunțat prelungirea valabilității cardurilor de energie până la data de 31 mai.Prin intermediul u...