Vezi ce spune ministrul transporturilor despre drumul Botoşani-Tg. Frumos!

Vezi ce spune ministrul transporturilor despre drumul Botoşani-Tg. Frumos!
  Dan Şova, ministrul transporturilor, a remarcat, venind pe drumul Târgu Frumos-Botoşani că sunt necesare lucrări de reabilitare şi modernizare şi pe acest tronson de drum naţional, dar a spus că în acest an nu vor fi alocate fondurile necesare.

Şeful de la transporturi a precizat că cei din conducerea administraţiei locale trebuie să facă o prioritizare a lucrărilor.

  “Anul acesta nu vor fi alocaţi bani. Am vorbit cu domnul Dolineaschi şi am spus că e bine de la nivel judeţean să avem o prioritizare, să vedem exact. Am făcut Botoşani-Suceava, să vedem după aceea ce e mai important pentru judeţ, că e Botoşani-Tg. Frumos, că este Botoşani-Darabani, că e drumul de pământ de pe malul Prutului. Trebuie să stabilească o prioritizare pentru că bani pentru toate odată nu o să fie şi eu nu pot să mint lumea. Vom stabili pe rând", a spus Dan Şova.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneanul care se dădea polițist număra ”mita” la vedere și îi garanta proxenetului: ”Procurorul îi șmecher! Clasare!”

astăzi, 18:00
145

Falsul polițist din Botoșani a pretins 23.000 de euro de la un proxenet ca să-i pună o vorbă bună la un așa-zis ”procuror” care ar fi instrumentat dosarul în care era acuzat d...

Campionat național cu 16 medalii obținute de sportivii din Botoșani!

astăzi, 16:43
130

În perioada 19-20 aprilie 2024, sportivii legitimați la secția de Taekwondo WT a Clubului Sportiv Botoșani, precum și cei ai Asociației Brilliant Taekwondo Sporting Club, au participat, &ic...

Au plecat la Dorohoi, iar în urma lor a urmat dezastrul: Blocul evacuat, bunuri distruse, mii de lei topiți!

astăzi, 15:49
1052

Printr-un apel la 112, pompierii au fost anunțați că iese fum de pe geamurile unui apartament. Se pare că proprietarii au plecat până în municipiul Dorohoi, județul Botoșani, iar &i...