Deputatul Cristian Roman despre Ovidiu Portariuc: "Când primeşte o scrisoare de la o ambasadă se entuziasmează public precum Columb când a descoperit America"

Deputatul Cristian Roman despre Ovidiu Portariuc: "Când primeşte o scrisoare de la o ambasadă se entuziasmează public precum Columb când a descoperit America"
Deputatul Cristian Roman a criticat disputele dintre președintele Consiliului Județean și primarul Ovidiu Portariuc pe marginea invitațiilor lansate către ambsadorii diferitelor țări.

“Am sesizat o adevărată dispută între primarul municipiului Botoşani şi preşedintele Consiliului Judeţean, privind paternitatea demersurilor către unele ambasade ale mai multor state străine. Doresc să aduc unele clarificări la acest subiect, nedorind la rându-mi să-mi arog vreun merit pentru anumite activităţi pe care le-am considerat fireşti în perioada când ocupam funcţia de prefect. Împărtăşesc însă surprinderea pe care o am faţă de tentativele, în special ale primarului Ovidiu Portariuc, de a acumula capital politic din orice act administrativ cotidian. Când primeşte o scrisoare de la o ambasadă se entuziasmează public precum Columb când a descoperit America, neînţelegând că de fapt merge pe o cărare bătătorită de alţii. În perioada când mă aflam la conducerea Insituției Prefectului am lansat invitații către ambasadele majorităţii statelor din zona arabă, cele mai multe dintre ele având chiar şi răspuns. Am făcut atunci respectivele demersuri considerând că astfel am putea atrage din ţările respective capital pentru investiţii în judeţ. Am însă convingerea că ele s-ar fi concretizat în mare măsură până acum dacă USL nu ar fi creat criza politică din 2012.", a spus Cristian Roman. 

În perioada cât s-a aflat la Instituția Prefectului, Cristian Roman a lansat invitații la peste 25 de ambasadori, invitații la care s-a primit și răspuns.

INVITATIE

RASPUNS INVITATIE

INVITATIE

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii rutieri din Botoșani, și în acest week-end pe urmele șoferilor „certați” cu legea!

astăzi, 17:18
15

În cadrul activităților desfășurate au fost organizate cinci filtre rutiere, fiind controlate 122 de autovehicule și efectuate 54 de testări alcoolscopice, iar în urma neregulilor co...

Rapid - FCSB, astăzi de la ora 21:00

astăzi, 16:47
23

Rapid și FCSB se întâlnesc în această seară în ultima etapă a play-off-ului SuperligiiVerifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!Derby-ul din a...

Festivalul Luminilor aduce veselia și fantezia la Botoșani și Săveni! (Foto)

astăzi, 16:06
80

Pentru toți botoșănenii și săvinenii acest festival este ca o gură de aer proaspăt în agitația cotidiană. Cu activități variate, spectacole captivante și o atmosferă plină de energ...