Barbat mort dupa ce a intrat intr-un put de captare a apei! FOTO

Barbat mort dupa ce a intrat intr-un put de captare a apei! FOTO
Un barbat in varsta de 40 de ani, tata a noua copii, si-a gasit sfarsitul intr-un put de captare a apei. Lazăr P. a coborat la un moment dat in put pentru a repara o motopompa, insa s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Un alt coleg, Valentin F., de 37 de ani, s-a băgat să îl scoată, acesta fiind salvat.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost solicitat, puţin înainte de ora 16.00, să intervină pentru scoaterea a două persoane dintr-un puţ de captare a apei de pe raza localităţii Dumeni, comuna George Enescu.



Persoana care a sunat la 112 susţinea că cei doi bărbaţi, care executau lucrări de captare a apei, nu mai răspund. Spre locul indicat s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu accesorii specifice, şi două echipaje aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA).

La sosirea gărzii de intervenţie, ambii bărbaţi se aflau în puţul adânc de 12 metri, în stare de inconştienţă, unul era agăţat de o scară cu capul în jos, la nivelul apei, celălalt era în apa adâncă de 1,5 metri. Primul adus la suprafaţă de pompieri a fost bărbatul agăţat de scară.

În vârstă de 37 de ani, acesta a fost preluat de medicii de pe ambulanţă, care au început imediat manevrele de resuscitare, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Al doilea bărbat, în vârstă de 40 de ani, a fost agăţat cu o cange de un pompier, care a coborât în puţ, şi adus la suprafaţa în mai puţin de cinci minute. În ciuda tuturor manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a mai putut fi salvat. El era din Roma, judetul Botosani, insa dupa casatorie s-a mutat in Dumbraveni, judetul Suceava.



Intervenţia a fost dificilă având în vedere faptul că în interiorul puţului existau noxe, cel mai probabil emanate de o motopompă pe benzină folosită pentru evacuarea apei, servanţii – pompierii fiind echipaţi cu mijloace de protecţie individuală (aparate de respirat cu aer comprimat), a declarat plt. maj. Dorina Lupu, purtator de cuvant al ISU Botosani.







 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Povestea lui Felix, un motan jucăuș și iubitor, și a pompierilor eroi care l-au salvat!

Sâmbătă, 18 Mai 2024
115

Când nu mai sperau să îl găsească în viață, pașii i-au condus spre fântâna vecinilor. Un mieunat stins era de fapt un strigăt de ajutor... Și cum fântâ...

Matematica are viitor! Elevi excepționali premiați la Concursul „Dimitrie Pompeiu” de la Botoșani (Foto, Video)

Sâmbătă, 18 Mai 2024
465

Competiția, care se adresează elevilor din clasele III-XI, s-a desfășurat sâmbătă, la Școala Gimnazială Nr. 17 din Botoșani.Președintele concursului este, la fel ca în anii t...

Sunați la 112 dacă ați văzut-o pe Petronela-Anca Drăguț, are 17 ani și a dispărut de acasă!

Sâmbătă, 18 Mai 2024
177

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere, de 17 de ani, din satul Călugăreni Noi, comuna Ungureni, care a părăsit domiciliul la data de 18 mai a.c.,  i...