AIDA SUSTER BOTAN
-De cand pictezi?
-Nu am pictat dintotdeauna, dar am cochetat cu desenul de foarte mica. Ciudat este ca parintii nu prea intelegeau mazgalelile mele, dar vedeau ca ma joc mereu cu creionul. In mintea mea persista o imagine: la un moment dat, toti colegii de clasa, eram prin clasa I sau a II-a, au venit la mine sa le fac desenele. Mai tarziu am inteles ca acestea sunt aptitudini cu care te nasti, nu au fost dobandite. Tatal meu a cochetat putin cu desenul. Nici eu, pana la 30 de ani, nu am facut pictura. M-am ridicat din amatori. Am devenit autodidact datorita oamenilor din jurul meu, colegii de breasla care au dobandit aceste cunostinte in facultati. Daca as fi realizat ca am un dar, poate ca as fi devenit mai orgolioasa. Dar eu mult timp am crezut ca e normal ce fac eu, ca oricine poate face ce fac eu. Chiar daca nu e suficient sa ai aptitudini, trebuie sa muncesti enorm!
-Sunt pictorii generosi, isi dezvaluie cu usurinta secretele?
-Tehnica in pictura am deprins-o timp de un an, cand am lucrat la o firma japoneza, alaturi de alti pictori din Botosani, precum Constantin Livadaru sau Marius Vatamanu. Marius m-a ajutat foarte mult, am invatat foarte multe de la el. Era important ca acolo lucram ca un grup, produsul final nu era personal, lucrarea era comuna si interesul tuturor era sa iasa cat mai bine. Acel an a fost o adevarata scoala pentru mine. Erau si colegi care nu isi dezvaluiau secretele. M-am asezat in spatele lor, pe motiv ca le duc cafeaua, si m-am uitat cum lucreaza.
Ca pictor, toata viata ai de invatat, dar sunt lucruri de baza pe care trebuie sa le cunosti. Eu le-am invatat singura. In pictura nu e suficient sa ai aptitudini, trebuie sa muncesti enorm. Si apoi, in Botosani, artistul parca nu e lasat sa faca ceea ce simte. Cand incerci sa faci ceea ce te reprezinta cu adevarat nu esti incurajat, dimpotriva, ti se taie elanul.
-Ce curent abordezi, ce simti ca te fascineaza cu adevarat?
-Suprarealismul. Iti da o vastitate nebanuita. Eu am tendinta de a incerca sa vad ce e in interiorul unui om. Dar mai intai trebuie sa te cunosti pe tine. Daca nu te cunosti, daca nu stii ceea ce e mintea ta, nu poti face nici celuilalt un bine. Prin lucrarile mele, eu descopar lucruri despre mine si descopar ceea ce mi-ar placea mie. Ma refugiez. Visez. Asa vad eu lumea pe care o visez. Cand lucrez la un tablou imi imaginez ca asa e lumea pe care o visez, uit ce e in jurul meu. Ma descarc.
-In ce consta munca ta?
-Sunt instructor la Spitalul de Psihiatrie, sectia de Ergoterapie, care include si ArtTerapia prin muzica si pictura, cuprinzand si terapia prin culoare. Lucrez in colaborare cu psihologi. Prin aceasta terapie, persoanele au posibilitatea de a se detasa de starile lor prin inlocuirea gandurilor lor. Sedintele repetate le aduc echilibru.
Din pacate, este si o lupta cu morile de vant, in conditiile de astazi. Nesiguranta financiara, ratele pe care toti le avem, lupta cu morile de vant… Am ajuns sa imi fie frica si nu este bine. Senzatia ca astazi am atat, dar maine s-ar putea sa nu mai am deloc salariu... Asta imi afecteaza si pictura. Oamenii nascuti sa creeze nu trebuie ingraditi, trebuie lasati sa faca arta.
-Cum lucrezi cu pacientii care vin de la ArtTerapie? Sunt oameni afectati psihic, nu exista pericolul de a prelua aspecte negative?
-Oamenii sunt bolnavi cu sufletul! Toate bolile psihice, bineinteles, in afara de cele cu care te nasti, sunt boli sufletesti. Daca omul ar fi in pace cu Dumnezeu, daca s-ar desprinde de vechile deprinderi si ar tine legatura cu duhovnicul s-ar vindeca.
Nu am vazut oameni cu adevarat bolnavi. Totul sta in puterea lor. Daca in interiorul lor nu exista dorinta de a izbandi nu reusesc nimic. Iei un pumn de medicamente, dar nu te vindeci. Este parerea mea personala, nu vreau sa contrazic sprecialistii. Din practica am vazut ca cei care au evoluat, care se pot integra in societate, au format familii, au copii, sunt cei care au tinut legatura cu duhovnicul.
-Ce mai reprezinta pictorul in societatea actuala?
-Artistii trebuie incurajati. Inainte oamenii era interesati de pictura, de opera artistilor. Astazi, arta nu mai este apreciata. Artistii sunt dati deoparte. Poate si pentru ca oamenii au preocupari legate de existenta lor, care tin de lipsa banilor, de nesiguranta materiala. Nu-i mai intereseaza arta. E un lucru greu de suportat pentru noi.
-Ce pictori admiri in mod special? Incluzand aici si artistii din Botosani.
-Imi place Aurelian Antal. Antal este original, nu se confunda cu nimeni. Stilul lui este inconfundabil. Nu vreau sa pun in inferioritate pe nimeni. Avem pictori foarte buni. Dintre cei care nu mai sunt, in mod deosebit il apreciez pe acuarelistul Mihai Bejenaru. A avut curaj, chiar daca nu s-a axat numai pe acuarela. Din pacate, la Botosani nu exista prea multe modele. Pictorii nu sunt foarte curajosi. Cand intru intr-o expozitie parca toate tablourile sunt la fel. Daca ai credinta si speranta, crezi in tine, Dumnezeu iti da posibilitatea sa te duci cat mai departe. Resursele sunt inepuizabile. De asemenea, imi place Dali, desi are o nota de vulgaritate grafica, poate nu este cea mai fericita exprimare. E adevarat ca era exagerat de mandru, de excentric. Dar am apreciat ca a avut tendinta de a face arta cu adevarat.
