O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
Spaţiul botoşănean a dat ţării un reper al epigramei româneşti: Păstorel Teodoreanu. Lui i se adaugă, în timp, Vasile Larco, Mihai Haivas, Stelică Romaniuc, Al.D. Funduianu, Dumitru Monacu, Gheorghe Hreapcă, Mihai Cornaci sau Florentin Florescu. Despre Vasile Larco am mai scris însă, cu cât continui să-l citesc, îi găsesc mereu noi valenţe ale valorii sale care îl îndreptăţesc să ocupe, cel puţin în spaţiul moldav, un loc imediat după Păstorel.
Din perspectiva lui Mihai Cimpoi, Vasile Larco se remarcă prin „bonomie moldovenească, crengiană, iertătoare”, aducându-i aminte de „arhetipala expresie „soare cu dinţi”. Dumitru Brăneanu sesizează la Vasile Larco „o vigoare a scrisului izvorâtă din cunoaşterea nemijlocită a obiceiurilor, moravurilor şi comportamentul semenilor, dublat de harul unui spirit critic şi satiric de fineţe şi profunzime”. Cornel Udrea e tot mai convins că Vasile Larco „şi-a maturizat demersul literar faţă de valori morale şi artistice”. Poetul Horia Zilieru vede în autorul în discuţie „un utopic, atunci când crede că prin (h)umor asanează suficienţa, ignoranţa, imobilităţile în limbaj ale analfabeţilor, pseudomodestia etc.”. Constantin Dram vine cu un punct de vedere care rezonează şi cu o credinţă a mea: „Vasile Larco nu şfichiuieşte până la capăt, nu este virulent, mai degrabă el adoptă poziţia de mijloc a românului hâtru, bonom…”. Analizând performanţa estetică a lui Vasile Larco, George Corbu o consideră a fi „dintre cele ce permit acestuia accederea la treptele de sus ale marii arte, poetice în principal”.
Faţă de majoritatea epigramiştilor, care se rezumă la a fi constatatori, Vasile Larco este, în plus, şi un moralist, aspect care, din punctul meu de vedere, înnobilează creaţia sa epigramistică. Convins că omul din proximitatea lui are puterea de a-şi şlefui acţiunile folosindu-se de raţiune, crede că epigrama lui vine în ajutorul acestuia şi de aici tonul molcom ca stil, dar şi credinţa unora că este un utopic. Vasile Larco s-a adecvat perfect arhitecturii generale a lucrurilor (poezie, proză umoristică, epigramă, poezie pentru copii, monografie selectivă, autor de prefeţe, membru al unor uniuni şi societăţi, cetăţean de onoare al unor localităţi, bun comunicator), întărindu-mi convingerea că e conştient de menirea sa: aceea de a contribui la desăvârşirea legii generale a universului prin care dacă Dumnezeu a creat lumea, noi trebuie să continuăm creaţia exact prin harul prin care ni-l dă aceeaşi divinitate. Din această perspectivă, Vasile Larco îşi susţine creaţia prin patos în sensul definit de Sorin Lavric ca semn al solidarităţii autorului cu ideea căreia îi dă glas, ca dovadă clară că a gândi înseamnă a lua atitudine. O şi spune Vasile Larco pe prima pagină a cărţii sale, „Nada râsului”: „Epigramele din această carte reprezintă forma concentrată a creaţiilor mele literare scrise în ultima vreme – romane, poezii, proze scurte umoristice etc. – venind, prin aceasta, în sprijinul cititorilor: Fiind pe fapte bune pus, / Dar şi cu preacurate gânduri, / Eu tot ce am avut de spus / Am rezumat în patru rânduri!”
Patosul lui Vasile Larco nu este unul deplasat. Îl sesizez ca fiind unul al lucidităţii şi adevărului, în direcţia în care Tudor Vianu i-o atribuia lui Caragiale. Mai mult, patosul lui Vasile Larco nu este unul pretenţios. El vine dintr-o naturaleţe specifică lui, cu un amendament când este vorba despre ţară, ţărani, personalităţile neamului, oamenii simpli. Baza societăţii noastre amăgită, furată, dusă cu vorba, sărăcită şi permanent lăsată departe de condiţia umană adecvată, fac din Vasile Larco un însufleţit, patosul său ieşind din reperele naturale pe care i le-a insuflat solul mustind de genii al Botoşaniului. Atunci, ca şi alţi epigramişti , el propune „soluţia Eminescu”, pe care Ştefan Dumitrescu, într-un studiu dedicat romănimii, o numea „soluţia educaţională Ţepeş”, una specifică celor cu un patos avântat: Românii: „Sunt un popor de gintă dacă, / Energici, dornici de cultură / Şi cu oricine se împacă… / De nu-s „călcaţi pe bătătură”!”; Portret: „Ţăranu-i fire harnică şi calmă , / Trudeşte viaţa-ntreagă pe ogoare / Şi-n ale sale bătături din palmă / Se vede bogăţia din hambare.”; Îndemn naţional: „Lupta-vom ca pe metereze / Să ştim de vechile hotare / Şi n-or să ne îngenuncheze… / De vom rămâne pe picioare!”; Luceafărului poeziei Româneşti: „Ai luminat o lume-ntunecată, / Dar în final efectul m-a surprins; / Că-n viaţa asta veşnic agitată, / De mulţi nici chiar lumina nu s-a prins!”
Cu gândurile exprimate mai sus am citit o altă carte a lui Vasile Larco, intitulată „Careul de ispite” (Editura „Rocard Center”, Iaşi, 2012). Careul de ispite îl constituie femeia, bărbatul, banul şi vinul: „Femeia pe pământ e sfântă / Bărbatu-i cel ce-o ocroteşte, / Iar banul insistent încântă / Atunci când vinul ameţeşte.”. Toate sunt prezentate într-o viziune epigramatică, observaţiile fiind fin moralizatoare, dominant fiind patosul controlat, domol aş zice: „Cartea scrisă de mulţi ani, / Ce-i în faţa dumitale, / Nu-i evaluată-n bani, / Ci-n valori sentimentale!”
Conceptul de ispită poate fi descoperit în arhitecturile literare ale tuturor scriitorilor. Îmi vin la îndemână câteva exemple pe care degustătorul de texte ce sunt le-a descoperit mai recent: Cornel Moraru demonstrează că la Mircea Vulcănescu conceptul de ispită stă în relaţie ce conceptul de vreme, afirmând categoric faptul că „vremea şi ispitele se determină reciproc în fiecare clipă”. Emil Cioran a scris „Ispita de a exista”, la mai toţi există şi o ispită a lecturii, aşa cum la mulţi artişti există o ispită erotică. Oricum şi oriunde am identifica-o, ispita se află într-o permanentă relaţie, pornind de la diadă şi continuând cu triada, tetrada, pentada etc. Ispita lui Vasile Larco face jocurile într-o tetradă (femeie, bărbat, bani, vin), un patrulater relaţional în care, atât pe laturi cât şi pe diagonale, fiecare ispiteşte pe fiecare: Cu gândul la femei: „Dintre-atâtea frumuşele, / ce enigmele dezleagă, / Oare câte dintre ele / Pot să tacă-o oră-ntreagă?”;
Sfera cunoaşterii: „Bărbaţii toţi sunt iubăreţi, / Dar pot să mai repet ideea: / Având „românul şapte vieţi”, / În ultima cunosc femeia.”; Dragostea nu moare: „În cimitirul din apropiere, / Păşea, încet cernită pe alei; / Cu soţu-a fost la ultima vedere, / Dar şi la prima cu amantul ei.”; Dictatura banilor: „Pe pământul strămoşesc, / Cu bogaţi şi cu săraci, / Banii permanent vorbesc / Şi tot ei te fac să taci”; Căsătorie din interes: „Acolada peste ani / Prinde-un fapt primordial: / Greu e să te scalzi în bani / Fără să te-neci la mal!”; Precept bahic: „Uşoară-i viaţa, ca o spumă,
E totul clar, măreţ, frumos, / Când greul vieţii-l iei în glumă / Şi numai vinu-n serios!”.
Apărută în colecţia liliput, cu portretul lui Vasile Larco în graficele realizate de Alexandru Clenciu, Virgil Tomuleţ, Maria Arhire, Mihai Pânzaru-PIM, Ştefan Popa-POPAS,, Ioan Szilveszter, Gheorghe Bejenaru, Aurelian Şuţă şi Leonte Năstase, e bine să ţinem cont de „Gândul” de început al epigramistului: „Vreau să spun de la-nceput, / Şi în termeni literari: / Cartea-n formă liliput / Se-adresează celor mari!”, cât şi de mesajul trimis „Dragului cititor”: „Placheta să v-o dăruiesc / Spre dumneavoastră mă îndrept / Şi-aş vrea să o păstraţi, firesc, / În buzunarul de la piept!”. (GEORGICĂ MANOLE)
Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Aşteptăm creaţiile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole)
CONCUBINAJ
Răceala asta, de vreo lună,
Mă ţine-ntruna sub asalt,
Iar eu, fiind o gazdă bună,
Îi ţin de cald. (GRIGORE COTUL)
RĂCEALA MUZEI
Fiind lipsit total de aspiraţii,
Spre ceruri îmi îndrept acum glasul,
Dar singurele mele inspiraţii
Le am atunci când se desfundă nasul. (GRIGORE COTUL)
NEDUMERIRE
Şcolile s-au tot închis,
Totuşi, care e misterul,
Că-i târziu şi n-au decis
Să închidă ministerul? (GRIGORE COTUL)
ANGAJAMENTUL UNUI ALES
Interpelări pe teme „şoc”
S-a angajat să facă
Şi-n toate, fără echivoc
A reuşit… să tacă! (GHEORGHE BĂLĂCEANU)
PENTRU EVITAREA ABUZURILOR
Guvernu-adoptă, eficace,
Pe-o perioadă foarte lungă,
Măsuri menite a ne face
Să n-avem nici un ban în pungă. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)
VOTĂM SCHIMBAREA
Dorind s-avem o altă viaţă,
Votând schimbarea, nu cu hoţii,
Progresul s-a văzut pe faţă,
C-am devenit livizi cu toţii. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)
BĂRBATUL
Puternic, fire curajoasă,
Mai mult sau mai puţin dotat,
Ca soţ dă şi cu pumnii-n masă…
Atunci când iese de sub pat. (VASILE LARCO)
MODESTIE FEMININĂ
Femeia-n viaţa asta cu tumult,
E-activă, permanent în vervă,
Ea de la viaţă nu pretinde mult,
Dar Domnu-i dă şi de rezervă. (VASILE LARCO)
RĂSUNETUL BANULUI
Banul e-o monedă veche,
De la om la om se plimbă,
Sună bine la ureche
Şi dezgheaţă orice limbă. (VASILE LARCO)
NEDUMERIRE BAHICĂ
Eu nu mai ştiu ce se petrece,
Zicea clientul nou venit,
Ajuns aici la Bolta Rece,
Prea repede m-am încălzit!
CUM NE VOR SCĂPA GUVERNANŢII DE CRIZĂ
Ne vor scăpa fără temei,
Dar am o bănuială,-n fine,
Întâi se vor scăpa pe ei
Şi asta nu miroase-a bine! (GHEORGHE GURĂU)
CREŞTINEASCĂ
L-auzi spunând pe câte-un sfânt:
Precum în cer şi pe pământ;
Iar păcătosu-ntrebător
Ce rost mai are ca să mor?!... (GHEORGHE GURĂU)
CONDUCĂTORULUI IUBIT
În cercul lui de doipier
E ţara-ntregă-un şantier,
Că i-a ieşit mulţimea-n cale
Cu târnăcoape, furci, cazmale!…(GHEORGHE GURĂU)
MEDITATIVĂ
E toamnă iar şi-n Dealul Morii
Stă Gâgă meditând avarii;
„În Ve ne pleacă iar cocorii
Şi-n Ro se-ntorc… parlamentarii! (GHEORGHE GURĂU)
O VEDETĂ DE TELEVIZIUNE
A LANSAT O CARTE DE BUCATE
Ţi-arată Andreea,
De eşti mai molâu,
Ce poate femeia,
Cu poalele-n brâu! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
CELIBATARII AU SPERANŢA
DE VIAŢĂ MAI MICĂ
Un studiu-i scris cu mult temei
Şi clar ca o papală bulă!
Într-adevăr, făr` de femei,
Speranţa vieţii este nulă! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
GENEROZITATE RURALĂ
Când ginerică l-a rugat
Să-I dea o palmă din tzarla,
Bătrânul generos i-a dat
Nu una, ci vreo câteva. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
STAREA DE VEGHE
Când vezi c-a adormit iubita
După momentul de extaz,
Fii pregătit, că ea-i ispita,
Ce vrea să te găsească treaz. (MIHAI SĂLCUŢAN)
EPITAF UNEI IUBĂREŢE
Mulţi bărbaţi o pomenesc
Şi mereu îşi amintesc
Că-i plăcea amoru-n doi:
Ea şi... noi! (MIHAI SĂLCUŢAN)
NOROCUL ÎNCEPĂTORULUI
Căzând cu-o fată în păcat,
Aceasta mult l-a ajutat,
Încât acum de la iubeţe
El nu mai are ce să-nveţe. (MIHAI SĂLCUŢAN)
DUPĂ VOT
Nu mă priviţi suspect,
Morala nu o sorb:
Eu am votat corect,
Ca tot românul... orb. (GHEORGHE I. GHEORGHE)
DEMAGOGIE
Ne-a vorbit pe şleau
Când a candidat:
- Binele vi-l vreau!
După vot l-a luat. (GHEORGHE I. GHEORGHE)
MARTOR LA PROCES
Să evit o anasână
Am găsit ac de cojoacă:
El din gură o să tacă
De-i dau banii pe sub mână. (GHEORGHE I. GHEORGHE)
DIVORŢ
Intră zglobie-n viaţa mea –
Un fluturaş cu-aripi fragile;
Dar cum s-o scot acum din ea
Când are peste-o sut` de kile?! (ION DIVIZA)
LA TRIBUNAL
Minciuna, acuzată de viol,
Distrusă-şi înfrunta judecătorul,
Văzând în preajmă Adevărul gol
A exclamat: „El e violatorul!” (ION DIVIZA)
SCRISOARE DIN RAI
În rai e bine, n-ai de furcă
Precum aveai cu potentaţii,
Dar tot mai bine se descurcă
Tot ei, căci au şi-aici relaţii… (GHEORGHE BÂLICI)
MEMORIE COLECTIVĂ
Ştie şi acum poporul
Cât de tare e lovit,
Când nu vrea cu binişorul…
Să devină fericit. (GHEORGHE BÂLICI)
UNUI INSTRUMENTIST
A falsificat un ton,
Promovând discret hoţia,
Dar când el sufla-n trombon,
Altul i-a suflat soţia! (ELENA MÂNDRU)
REZOLVAREA UNEI COCHETE
Duduia-ntruna-i la oglindă,
Deşi-i gunoiul până-n grindă,
Dar un constructor a adus
Să-i mute grinda mult mai sus. (ELENA MÂNDRU)
UNOR STUDENTE PETRECĂREŢE
Prin nopţile pierdute-n baruri,
Cu sâni descoperiţi şi fund bombat,
Restanţe numeroase-aţi adunat,
Sperând să le luaţi cu-ascunse « daruri ». (MIHAI HAIVAS)
ECOLOGICĂ
Cum n-are gloanţe şi nici armă,
Când poluarea avansează,
Natura ne avertizează
Trăgând semnalul de alarmă. (MIHAI HAIVAS)
EVOLUŢIE
Delatorul « Ion »,
Devenit senator,
E acum un « pion »
Doar de bani strângător. (MIHAI HAIVAS)
CULTURA LA SATE
Straşnică i-a fost ideea
Când s-a întovărăşit,
El a cultivat femeia
Tot luând-o la prăşit. (VASILE MANOLE)
BINEFACERE RĂSPLĂTITĂ
A făcut şi el un bine
Doar la una, doar o dată,
Mulţumită ea susţine,
Că de-atunci el e şi tată. (VASILE MANOLE)
FRICA DE ÎNTUNERIC
Când soţia-i schimbul trei
Stau cu teamă-n lipsa ei,
Sting şi-aprind atunci lumina…
Să semnalizez vecina. (VASILE MANOLE)
S-A SUPĂRAT…
S-a supărat pe mine Sfântul Petru,
Din Rai m-a izgonit în şuturi.
Pe visul meu e praf de-un centimetru,
De când tu nu mai treci să-l scuturi. (GIREL BARBU)
PROMOVĂRI FAMILIALE
Încet, în căsnicia lor,
Au promovat, cum să vă spun,
De la « dulce puişor »,
Ajungând la « porc bătrân ». (GIREL BARBU)
UN TARAS BULBA DE-AL NOSTRU
Orban (Ludovic, nu Victor),
Cum cădea vertiginos,
I-o tăié bravului líctor:
„Eu te-am pus, eu te dau jos!” (NICOLAE MĂTCAŞ)
FUGA-I RUŞINOASĂ, DAR E SĂNĂTOASĂ
Când s-a prins și Țuțulică
Că la vot trece, nu pică,
Mai s-o facă în izmene
Și-a tulit-o-n buruiene.(NICOLAE MĂTCAŞ)
CORONAVIRUSUL LE-A DESCHIS
OCHII GUVERNANŢILOR
Nu purtau mănuși, măști, fracuri,
Dar jucau o mascaradă.
Azi, cu ele,-n noi atacuri,
Vor salva-o, flota,-n radă? (NICOLAE MĂTCAŞ)
RAFTURI GOALE ÎN ALIMENTARE
Au cărat, bată-i pustia,
De băut și de mâncare,
C-au ras tot, pân' și hârtia
De igieni(nici)zare. (NICOLAE MĂTCAŞ)
NU-S LUMÂNĂRI ÎN MAGAZINE?
Coronavirusul tontol
De-o fi cumva să te doboare,
Ți-e gata sacul cu formol.
La ce-ai mai vrea și-o lumânare? (NICOLAE MĂTCAŞ)
FERIŢI OCHII, CA FEMIDA
Te orbesc - ca norii cirrus -
Nurii-n salt de baiadere?
Prócletul coronavirus
Se transmite la vedere! (NICOLAE MĂTCAŞ)
UNUI POLITICIAN
Vazand c-ai ajuns pe val,
Mi-a căzut deodată fisa:
Dumneata esti vertical ,
Cum este ...Turnul din Pisa! (MAX OPAIŢ)
INFORMAŢIE
Zghihara si Bohotin,
(Vă spun asta de la alţii!?),
Fac mereu bine din plin
La femei ...cand beau bărbaţii! (MAX OPAIŢ)
UNUI INFIDEL
A trait, minţind nevasta,
Multă vreme în păcat
Şi-a sfârşit, de data asta,
,,IERTAT "...dar neîmpăcat! (MAX OPAIŢ)
UNUI CRITIC
Notorietatea, dragă,
Nu vine din critică ,
Bine-ar fi să mai aleagă
Altă pildă biblică! (MAX OPAIŢ)
UNUI NESERIOS
A crezut că-i merge treaba
Şi că va bea aldămaşul,
Dar a aşteptat degeaba…
Oricine-şi găseşta naşul! (MAX OPAIŢ)
VREMURI DE CRIZE
Zilnic vezi atâtea drame,
Nu-ți arde de epigrame,
Politruci porniți pe jafuri;
Te gândești la epitafuri. (DUMITRU BUJDOIU)
FRICA POLITICIENILOR DE COVID
Nu din respect pentru alții,
Ci, din motiv medical,
Văd acum și guvernanții
Cum arată un spital. (DUMITRU BUJDOIU)
NOUA URĂ(ARE) ÎNTRE VECINI
De capră-au uitat vecinii;
Își transmit acele, spinii,
Printr-o urare discretă:
“Vedea-te-aș în izoletă!” (DUMITRU BUJDOIU)
CARANTINĂ-N...ȘIFONIER
M-a prins COVID la vecină,
Și-am intrat în carantină;
De virus încerc să scap,
Dar, de soț, intru-n dulap (DUMITRU BUJDOIU)