Un volum care sare din arhitectura cărţilor care vizează epigrama este „Epigramişti cu sau fără voia lor” (antologie, Editura „Albatros”, Bucureşti, 1983), autori Giuseppe Navarra şi George Zarafu.
Volumul se deschide cu un cuvânt înainte semnat de ambii antologatori. Aşa cum ne-au obişnuit cei doi, volumele semnate de aceştia au o logică axată pe un fir roşu, explicată, în cazul acesta, într-o notă asupra ediţiei: „Prezenta antologie reuneşte producţia epigramatică a scriitorilor români. Folosim termenul de „scriitor” pentru a diferenţia pe autorul care s-a consacrat epigramei de autorul care a abordat specia mai mult sau mai puţin tangenţial cu unitatea creaţiei sale. Din acelaşi motiv, în antologie nu au fost introduşi autori care, deşi recunoscuţi ca poeţi, prozatori sau dramaturgi, au tipărit şi volume de epigrame”. E cazul lui Păstorel sau Cincinat Pavelescu, autori care publicând şi cărţi de epigrame nu apar în antologie. În schimb îi vom întâlni pe Eminescu, pe Caragiale, Macedonski, Coşbuc, Goga, Arghezi, Minulescu etc., autori care n-au publicat un volum de epigrame, dar care „cu sau fără voia lor”, au cochetat cu epigrama. Interesante sunt referirile celor doi antologatori la specia în discuţie: 1. „epigrama este un joc al poetului”; 2. „prin definiţie, epigrama e poezie”; 3. „prin accepţiunea ei modernă, epigrama este o specie literară cu destulă vechime”; 4. „epigrama a pătruns la noi nu prin intermediul scrierilor latine, ci prin acel al literaturii franceze”; 5. „dintre toate speciile satirice, în România epigrama a fost adoptată cel mai târziu”; 6. „epigrama românească începe să devină specie literară de sine stătătoare începând cu Macedonski”.
Cei doi antologatori aleg 86 de scriitori care respectă algoritmul alcătuirii volumului. Primul este Nicolaus Olahus (1493 – 1568), prezent cu cinci catrene cu valoare de epigramă. Prima dintre epigrame este supusă mecanismelor acestei specii de Giuseppe Navarra după o traducere din latină de Ştefan Bezdechi şi reprezintă, după cum reţinem din notele de la sfârşitul volumului, o „luare de poziţie în favoarea lui Erasmus din Rotterdam, căruia Carol Quintul îi aprobase o pensie viageră, pe care casierul reginei întârzia să i-o plătească”: „El şchioapătă şi-i trist când e să dea parale, / Dar nu mai şchioapătă când are de luat. / Să deie Domnul, numai şchiop să meargă-n cale / Şi să se-ndrepte când va fi crucificat” („Casierului reginei”). Celelalte patru epigrame au fost traduse de Corneliu Albu, apoi adaptate şi redactate în spiritul construcţiei speciei de Mircea Trifu. Trei dintre ele sunt atribuite lui Iacobus Danus, epigramist la rândul său, profesorul de limbă greacă al lui Olahus şi, mai târziu, secretarul acestuia. Alegem „Principesei de Nassau, în numele lui Iacobus Danus”: „Dă-mi înapoi, frumoaso-ntre femei, / Acele stanţe ce ţi-am scris odată. / Dar te gândeşte: dacă n-ai să vrei, / Refuzul tău va deveni răsplată!”
Volumul se închide cu Sorin Pavel (1938 – 1977). Din bogata creaţie a acestuia, autorii aleg 64 de epigrame. Poate şi pentru faptul că Sorin Pavel a murit de tânăr (la 39 de ani) în plină forţă creatoare. Adaugă autorii acestei cărţi: „Înzestrat cu un talent rar şi cu o diabolică sete de cultură, Sorin Pavel suferea de o modestie neobişnuită, care a împiedicat afirmarea masivelor sale posibilităţi, fapt remarcat şi de criticul şi istoricul literar Şerban Cioculescu – „Discret în superioritatea sa creatoare, n-a bătut la nici o uşă”. Epigramele sale – de factură strict aforistică – se evidenţiază prin tratarea unor teme majore, ca şi prin ineditul pe care-l afişează. În ce priveşte forma, ele demonstrează stăpânirea unei perfecte tehnici prozodice, fiind îmbrăcate în cele mai elegante veşminte literare; principalele preocupări ale autorului se vădesc a fi evitarea vulgarităţilor, fluiditatea frazării, ocolirea rimelor facile sau aplicate din necesitate. Indiscutabil, Sorin Pavel este o RARA AVIS a epigramei româneşti, un nume care îşi va afla locul în conştiinţa cititorului”. Aleg din acest florilegiu, ce ocupă spaţiul dintre paginile 145 şi 159, câteva epigrame: „Axiomă” – „Nu intră – nici la blând îndemn, / Nici la poruncă de satrap - / Chiar orice cui în orice lemn, / Chiar orice gând în orice cap.”; „Unui scriitor” – „Pentru stilul său cam plat / Înţelegere vă cer; / Şcoala-n care a-nvăţat / N-a avut decât parter…”; „Geneză” – „Din negurosul neolitic / Şi până astăzi, evident, / Din oful lipsei de talent / S-a distilat năduful critic!”; „Conjugală” – „Au uitat de mult suavul / Sentiment ce-n slăvi ridică: / Ea îi ştie lui… năravul, / El îi ştie ei… de frică!”; „Ipohondrul” – „Ipohondrul, după mine, / E ciudatul nătărău, / Care nu se simte bine / Dacă nu se simte rău.”; „Unor colegi” – „În colectivul lor se spune / Că treaba merge ca pe roate – Şi toate-ar fi, desigur, bune, / De n-ar fi roţile pătrate.”
Un alt mare scriitor care se supune logicii realizării acestui volum este Ion Luca Caragiale (1852 – 1912). Antologatorii se opresc la 10 epigrame, buchet din care extrag: „Unui datornic” – „Pentru-o datorie veche, / Eşti fudul de o ureche; / Pentru-o datorie nouă, / Eşti fudul de amândouă.”; „Unei tinere” – „Când erai micuţă-n şcoală, / Mi-era drag să fiu şcolar. / Azi, când tobă eşti de carte, / Azi m-aş prinde toboşar!” Autorii selecţionează şi epigrama „Unui poetastru”, prin care Caragiale îl vizează pe Macedonski, şi pe care a publicat-o în „Calendarul Ghimpelui” din 1875: „- Tânărul X…, are darul / De-a scrie-n poezie. / - Dar… carte ceva ştie? / - A-nvăţat abecedarul!”. Acestea nu sunt singurele epigrame scrise de marele dramaturg. El a avut o polemică susţinută cu D. Teleor, care era poreclit Ţaţa şi care ar fi plagiat o epigramă după A. C. Cuza. Caragiale nu lasă să treacă neironizat faptul: „Teleor, dragă ţăţică / Te prinsei, mânca-ţi-ai muza, / Şi nu cu ocaua mică, / Ci cu ocaua lui Cuza”. (VA URMA)
Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Aşteptăm creaţiile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole).
DUPĂ NUNTA DE AUR
E o straşnică plăcere
Când merg soţii să se culce:
Chiar de luna nu-i de miere,
Somnul, însă,-i tare dulce. (VASILE LARCO)
NECAZUL GHINIONISTULUI
Norocul, zău, l-a ocolit,
Mereu făcut-a boroboaţe;
Chiar ieri în zori a nimerit
La tânăra vecină-n braţe. (VASILE LARCO)
CASTELUL CĂSNICIEI
Dragostea e temelia,
Copilaşii sunt liantul,
Zidurile-s trăinicia…
Până vine-n prag amantul. (VASILE LARCO)
NOMADISM
Soţii sunt în suferinţă,
Viaţa tot pe drum îi poartă,
Când să-şi facă-o locuinţă
Dacă permanent se ceartă? (VASILE LARCO)
SFATUL LUI DON JUAN (dactilic)
Am o povață și-accept-o de vrei:
Dacă, de-o fată, ești îndrăgostit,
Nu te lăsa nicidecum păcălit...
De-alte femei!(MIHAI HAIVAS)
UN GENTILOM SUI-GENERIS (amfibrahic)
Bărbatul vorbește prin somn
Fiindcă în cuplu e-un domn:
Cu soața, de-i treaz, nici glumind
N-ar vrea s-o-ntrerupă... vorbind.(MIHAI HAIVAS)
ILUZIA (anapestic)
Eu vă spun, de-mi dați voie,
Că-i un fel de balsam
Folosit la nevoie,
Sau așa... tam-nisam.(MIHAI HAIVAS)
INVENTAR FORESTIER
Ne-am vândut pădurea toată,
N-avem lemn nici de butoaie,
Unde-a fost stejar… e cioată,
Şi cozi de topor… o droaie! (IOAN MAMAISCHE)
SCURTĂ CARACTERIZARE
Politrucul nu-i… oricare,
Ba, e chiar un tip prosper,
Are, veşnic, gura mare
Şi un neuron … stingher! (IOAN MAMAISCHE)
MANIERE IMPUSE
Nu ne mai privim cu ură
Ca pe vremuri; fără vină,
Cum suntem cu „pumnu-n gură”,
Nu vorbim cu gura plină! (MAX OPAIȚ)
CONSOLAREA UNUI EPIGRAMIST
Nu-mi dau bine nici eu seama,
Dar știindu-i caracterul,
Dacă-i slabă epigrama,
Proastă-i sarea , sau... piperul! (MAX OPAIȚ)
IRONIE
De câtva timp pensionar,
Amic îmi e la cataramă;
Catrene scrie-acuma, dar
Mai rar „ greșește”-o ... epigramă! (MAX OPAIȚ)
DRUMUL CONDUCĂTORILOR NOŞTRI
SPRE EUROPA
Chiar cu Europa-n coaste,
Merg de parc-ar fi miopi,
C-avem drumurile proaste
Şi maid au şi ei în gropi… (GHEORGHE BÂLICI)
REALITATE
Conduşi de un regim şiret,
Trăim o viaţă mult prea grea –
Cu multe găuri în buget
Şi tot atâtea la curea!... (GHEORGHE BÂLICI)
TRISTĂ CONSTATARE
Atâtea capete ca plumbul
Fac adevărului dovada:
De-ar creşte mintea ca porumbul,
Ar putrezi pe câmpuri roada!... (GHEORGHE BÂLICI)
REPLICILE LUI ŞTEFAN BAŞNO
SPRE VIITOR
-radutudoriană-
Cum e pătruns de un mister
Și se pricepe-n toate,
Cu ochii țintă stă spre cer
Că poate, poate, poate ...(CONSTANTIN DELIBAŞA)
Cum, Radu Tudor vrea în rai?
Ia-l, Doamne, și ascunde-l bine
Sau lasă-l, Doamne, fără grai
Că prea ne face de rușine! (ŞTEFAN BAŞNO)
INGRATĂ SENECTUTE
Ah, ingrată senectute,
Ieri - din pletele stufoase,
Fire număram - căzute,
Astăzi firele rămase. (IULIAN BOSTAN)
Nu-i motiv de-ngrijorare,
E nai multă energie
Pentru o idee care
Mișună prin scăfârlie! (ŞTEFAN BAŞNO)
CANDIDATUL 2
Aud ce spune vrăjitorul
Și unii sunt cuprinși de frig;
Ciolacu vede viitorul
Prin gaura de la covrig. (TONY ANDREESCU)
Ești rău și ești în recidivă
Când tot de iei de dom' Ciolacu
Covrigu-i coșcogea colacu'
Deci are-o largă perspectivă! (ŞTEFAN BAŞNO)
Cred că zisa recidivă
A fost binefăcătoare
Și-o reală perspectivă:
Mica, iată, este mare ! (TONY ANDREESCU)
Tu vorbești de „găurica”
Din buget și din covrig
Care crește, mititica
Ca maiaua mai aprig! (ŞTEFAN BAŞNO)
·
“PSIHOLOGIE” LA SNSPA
Doi psihologi cu “expertize”
Fără să-și facă…. analize,
Se “ocupau” de-al fetei trup,
Cu gândul doar la sex….in grup! (IOAN PETRESCU)
Ștefan Gheorgiu-a fost odată
Înaltă școală de partid,
Acuma, mai evoluat,
A devenit un loc sordid...
Cu Pârvulești lingăi în frunte
Și cu Bulăi libidinoși
Preocupați de "amănunte"
Ascunse-n chiloței frumoși ,
Ea nu mai scoate politruci
Nici șefi pentru administrații
Ci doar domnițe tare-n buci
Specialiste în felații!
Pe vremuri, cu "Ștefan Gheorghiu"
Urcai rapid în ierarhie
Acum îți crește "pedigriu"
Cu masterat în preacurvie... (ŞTEFAN BAŞNO)
“ROMÂNIA DORITĂ” (Șmecherie electorală)
Deci, nu mai e educată,
Cu ei n-a fost niciodată;
Cine s-o dorească, oare?
Mai e ceva de vânzare? (DUMITRU BUJDOIU)
IRAK: CĂSĂTORII LA 9 ANI (Presa)
Te măriți la nouă ani,
Ciuciu dragoste, nici bani;
Pentru noi, teme majore:
Primii la mame minore. (DUMITRU BUJDOIU)
ETICHETĂ NOUĂ ÎN GALANTARE : “PORC NOBIL”
Ea-mi propune pe mobil,
Ca să-mi bată apropo
Și chiar mă ia la mișto,
Cumpărând numai “Porc nobil”. (DUMITRU BUJDOIU)
DOUĂ BABE ÎN PARC
- Azi o-ngroapă pe Mardare,
- Ne ciondăneam, ca vecine,
- Deci, nu mergi la-nmormântare?
- Dar ce, ea vine la mine? (DUMITRU BUJDOIU)
REȚETĂ UE SERVITĂ
( Poftă bună și…gastrită!)
Ciorbă de viermi și furnici,
Tocană de râme, melci mici,
Fripturi de țânțar la grătar,
Desert: muștele din insectar. (DUMITRU BUJDOIU)
UNUI VIZIONAR PENELIST
Ingenioasă licărirea-ți și drăguță,
Dar nimeni nu mai dă pe ea doi zloți:
Când te-ai văzut cu sacii în căruță,
Să-ncerci să le deschizi ochii la toți. (NICOLAE MĂTCAȘ)
CU SPATELE ASIGURAT
Partidul își îndeamnă candidatul
Cu multă garanție și alai,
Ca la război, în rându-ntâi, soldatul:
„Curaj, găină, că, de nu, te tai!” (NICOLAE MĂTCAȘ)
CRITICĂ ÎNTÂRZIATĂ LA ADRESA
UNUI PREȘEDINTE RISIPITOR
A stat cam tot mandatul în concediu?
Dar tu, ca deputat, au unde-ai fost?
Ne îndemnai să strângem hribi în rediu,
El cheltuind bani publici fără rost. (NICOLAE MĂTCAȘ)
NU VĂ PREA GRĂBIȚI CU CONCLUZIILE?
Alianța, să le plângi de milă,
N-a fost decât o struțocămilă.
Mai avem un pic de așteptat
Să vedem că ea a re-nviat. (NICOLAE MĂTCAȘ)
TĂRĂBOI LA RECALCULAREA PENSIILOR
După lunga lăudare,
Haos la recalculare:
Creșteri la optzeci la sută
Și scăderi ce te las’ mută,
Încât șefii, pe frigare,
Promit șansa cea mai mare,
Uitând că, la indexare,
Va rămâne în stagnare. (NICOLAE MĂTCAȘ)
N-ÁVEM CUM DA ORTUL POPII
Doctori în nutriție, cum ștuiau momi
Să mâncăm de cinci ori - șapte ori pe zi.
De când cu inflația și cu jebul gol,
Ne propun o masă e un singur pol. (LERU CICOARE)
SUB PARAVANUL OBIECTIVITĂȚII
Controalele interne-a câta oară
C-un bâzâit se-ncheie de bondari.
Să invităm comisii din afară:
Sub scutul lor ni-s spatele mai tari. (LERU CICOARE)
ÎNTREBARE CĂTRE DOAMNA DOCTOR CU COASA
La UPU vine-un om, ATI
Doar cu speranța de-a trăi.
Dacă voia să moară, hăi,
Murea acasă lâng’-ai săi.
Pe ce teméi, madame Noire,
Îl muți în patul funerar? (LERU CICOARE)
ÎL OMORI SAU ÎI ÎNLESNEȘTI SUFERINȚA?
Nu vine nimeni la urgență
Să nu vrea regenerescență.
Cum stabilești, madame Șacal,
Că el e-n stadiu terminal? (LERU CICOARE)
NICIO REMUȘCARE?
Liberate din subsol,
Nu sa-u dus n antresol
Să-și vadă bolnavii lor,
Ci la briza mărilor,
Ostrovul culpabilor. (LERU CICOARE)
ÎNTRE ANATOMIE ȘI ESTETICĂ
Creioniștii, în laviu,
Pipăiau doar corpul viu.
Patologii, -nchiși în lavre,
Nu palpau decât cadavre. (NICOLAE CRIHĂNEANU)
DOINA PROFESORULUI DE ARTĂ
Profesor de film și teatru,
Narcisist și egolatru,
Doct în angelolatrie
Și-n fei fără lenjerie. (NICOLAE CRIHĂNEANU)
DEZVINOVĂȚIREA ȘEFULUI:
„ZVONURI - DA, DAR PLÂNGERI – BA”
Las’ că-n jur vuia tot natul
Că-i dezmăț în tot regatul.
N-au fost pâri și n-au fost plângeri.
Prin urmare, toți sunt îngeri. (NICOLAE CRIHĂNEANU)
PRĂDĂTORUL SEXUAL ÎN FAȚA ANCHETATORULUI:
„CINE PE CINE HĂRȚUIEȘTE?”
Cum să fiu hărțuitorul,
Când e clar provocatorul:
Decolteu pân-la buric
Cu gurgui pân-la orcic,
Valțuri declanșând popoul,
De se cască tot Copoul,
Gaibe ca la jocul „Bingo”,
Mult mai lungi ca de flamingo... (NICOLAE CRIHĂNEANU)
NU ȘTIM URMA CE-O ALEGE?
Bage-și struțul capu-n șot,
Hărțuirea-i peste tot.
Întrebarea ce se pune-i:
Care-i șocul mătrăgunei? (NICOLAE CRIHĂNEANU)