Un volum care sare din arhitectura cărÅ£ilor care vizează epigrama este „EpigramiÅŸti cu sau fără voia lor” (antologie, Editura „Albatros”, BucureÅŸti, 1983), autori Giuseppe Navarra ÅŸi George Zarafu.
Volumul se deschide cu un cuvânt înainte semnat de ambii antologatori. AÅŸa cum ne-au obiÅŸnuit cei doi, volumele semnate de aceÅŸtia au o logică axată pe un fir roÅŸu, explicată, în cazul acesta, într-o notă asupra ediÅ£iei: „Prezenta antologie reuneÅŸte producÅ£ia epigramatică a scriitorilor români. Folosim termenul de „scriitor” pentru a diferenÅ£ia pe autorul care s-a consacrat epigramei de autorul care a abordat specia mai mult sau mai puÅ£in tangenÅ£ial cu unitatea creaÅ£iei sale. Din acelaÅŸi motiv, în antologie nu au fost introduÅŸi autori care, deÅŸi recunoscuÅ£i ca poeÅ£i, prozatori sau dramaturgi, au tipărit ÅŸi volume de epigrame”. E cazul lui Păstorel sau Cincinat Pavelescu, autori care publicând ÅŸi cărÅ£i de epigrame nu apar în antologie. În schimb îi vom întâlni pe Eminescu, pe Caragiale, Macedonski, CoÅŸbuc, Goga, Arghezi, Minulescu etc., autori care n-au publicat un volum de epigrame, dar care „cu sau fără voia lor”, au cochetat cu epigrama. Interesante sunt referirile celor doi antologatori la specia în discuÅ£ie: 1. „epigrama este un joc al poetului”; 2. „prin definiÅ£ie, epigrama e poezie”; 3. „prin accepÅ£iunea ei modernă, epigrama este o specie literară cu destulă vechime”; 4. „epigrama a pătruns la noi nu prin intermediul scrierilor latine, ci prin acel al literaturii franceze”; 5. „dintre toate speciile satirice, în România epigrama a fost adoptată cel mai târziu”; 6. „epigrama românească începe să devină specie literară de sine stătătoare începând cu Macedonski”.
Cei doi antologatori aleg 86 de scriitori care respectă algoritmul alcătuirii volumului. Primul este Nicolaus Olahus (1493 – 1568), prezent cu cinci catrene cu valoare de epigramă. Prima dintre epigrame este supusă mecanismelor acestei specii de Giuseppe Navarra după o traducere din latină de Åžtefan Bezdechi ÅŸi reprezintă, după cum reÅ£inem din notele de la sfârÅŸitul volumului, o „luare de poziÅ£ie în favoarea lui Erasmus din Rotterdam, căruia Carol Quintul îi aprobase o pensie viageră, pe care casierul reginei întârzia să i-o plătească”: „El ÅŸchioapătă ÅŸi-i trist când e să dea parale, / Dar nu mai ÅŸchioapătă când are de luat. / Să deie Domnul, numai ÅŸchiop să meargă-n cale / Åži să se-ndrepte când va fi crucificat” („Casierului reginei”). Celelalte patru epigrame au fost traduse de Corneliu Albu, apoi adaptate ÅŸi redactate în spiritul construcÅ£iei speciei de Mircea Trifu. Trei dintre ele sunt atribuite lui Iacobus Danus, epigramist la rândul său, profesorul de limbă greacă al lui Olahus ÅŸi, mai târziu, secretarul acestuia. Alegem „Principesei de Nassau, în numele lui Iacobus Danus”: „Dă-mi înapoi, frumoaso-ntre femei, / Acele stanÅ£e ce Å£i-am scris odată. / Dar te gândeÅŸte: dacă n-ai să vrei, / Refuzul tău va deveni răsplată!”
Volumul se închide cu Sorin Pavel (1938 – 1977). Din bogata creaÅ£ie a acestuia, autorii aleg 64 de epigrame. Poate ÅŸi pentru faptul că Sorin Pavel a murit de tânăr (la 39 de ani) în plină forţă creatoare. Adaugă autorii acestei cărÅ£i: „Înzestrat cu un talent rar ÅŸi cu o diabolică sete de cultură, Sorin Pavel suferea de o modestie neobiÅŸnuită, care a împiedicat afirmarea masivelor sale posibilităţi, fapt remarcat ÅŸi de criticul ÅŸi istoricul literar Åžerban Cioculescu – „Discret în superioritatea sa creatoare, n-a bătut la nici o uşă”. Epigramele sale – de factură strict aforistică – se evidenÅ£iază prin tratarea unor teme majore, ca ÅŸi prin ineditul pe care-l afiÅŸează. În ce priveÅŸte forma, ele demonstrează stăpânirea unei perfecte tehnici prozodice, fiind îmbrăcate în cele mai elegante veÅŸminte literare; principalele preocupări ale autorului se vădesc a fi evitarea vulgarităţilor, fluiditatea frazării, ocolirea rimelor facile sau aplicate din necesitate. Indiscutabil, Sorin Pavel este o RARA AVIS a epigramei româneÅŸti, un nume care îÅŸi va afla locul în conÅŸtiinÅ£a cititorului”. Aleg din acest florilegiu, ce ocupă spaÅ£iul dintre paginile 145 ÅŸi 159, câteva epigrame: „Axiomă” – „Nu intră – nici la blând îndemn, / Nici la poruncă de satrap - / Chiar orice cui în orice lemn, / Chiar orice gând în orice cap.”; „Unui scriitor” – „Pentru stilul său cam plat / ÎnÅ£elegere vă cer; / Åžcoala-n care a-nvăţat / N-a avut decât parter…”; „Geneză” – „Din negurosul neolitic / Åži până astăzi, evident, / Din oful lipsei de talent / S-a distilat năduful critic!”; „Conjugală” – „Au uitat de mult suavul / Sentiment ce-n slăvi ridică: / Ea îi ÅŸtie lui… năravul, / El îi ÅŸtie ei… de frică!”; „Ipohondrul” – „Ipohondrul, după mine, / E ciudatul nătărău, / Care nu se simte bine / Dacă nu se simte rău.”; „Unor colegi” – „În colectivul lor se spune / Că treaba merge ca pe roate – Åži toate-ar fi, desigur, bune, / De n-ar fi roÅ£ile pătrate.”
Un alt mare scriitor care se supune logicii realizării acestui volum este Ion Luca Caragiale (1852 – 1912). Antologatorii se opresc la 10 epigrame, buchet din care extrag: „Unui datornic” – „Pentru-o datorie veche, / EÅŸti fudul de o ureche; / Pentru-o datorie nouă, / EÅŸti fudul de amândouă.”; „Unei tinere” – „Când erai micuţă-n ÅŸcoală, / Mi-era drag să fiu ÅŸcolar. / Azi, când tobă eÅŸti de carte, / Azi m-aÅŸ prinde toboÅŸar!” Autorii selecÅ£ionează ÅŸi epigrama „Unui poetastru”, prin care Caragiale îl vizează pe Macedonski, ÅŸi pe care a publicat-o în „Calendarul Ghimpelui” din 1875: „- Tânărul X…, are darul / De-a scrie-n poezie. / - Dar… carte ceva ÅŸtie? / - A-nvăţat abecedarul!”. Acestea nu sunt singurele epigrame scrise de marele dramaturg. El a avut o polemică susÅ£inută cu D. Teleor, care era poreclit Å¢aÅ£a ÅŸi care ar fi plagiat o epigramă după A. C. Cuza. Caragiale nu lasă să treacă neironizat faptul: „Teleor, dragă ţăţică / Te prinsei, mânca-Å£i-ai muza, / Åži nu cu ocaua mică, / Ci cu ocaua lui Cuza”. (VA URMA)
Pentru voi, epigramiÅŸtii, Åžtiri.BotoÈ™ani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. AÅŸteptăm creaÅ£iile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole).
DUPÄ‚ NUNTA DE AUR
E o straşnică plăcere
Când merg soÅ£ii să se culce:
Chiar de luna nu-i de miere,
Somnul, însă,-i tare dulce. (VASILE LARCO)
NECAZUL GHINIONISTULUI
Norocul, zău, l-a ocolit,
Mereu făcut-a boroboaţe;
Chiar ieri în zori a nimerit
La tânăra vecină-n braÅ£e. (VASILE LARCO)
CASTELUL CÄ‚SNICIEI
Dragostea e temelia,
CopilaÅŸii sunt liantul,
Zidurile-s trăinicia…
Până vine-n prag amantul. (VASILE LARCO)
NOMADISM
SoÅ£ii sunt în suferinţă,
ViaÅ£a tot pe drum îi poartă,
Când să-ÅŸi facă-o locuinţă
Dacă permanent se ceartă? (VASILE LARCO)
SFATUL LUI DON JUAN (dactilic)
Am o povață și-accept-o de vrei:
Dacă, de-o fată, eÈ™ti îndrăgostit,
Nu te lăsa nicidecum păcălit...
De-alte femei!(MIHAI HAIVAS)
UN GENTILOM SUI-GENERIS (amfibrahic)
Bărbatul vorbește prin somn
Fiindcă în cuplu e-un domn:
Cu soața, de-i treaz, nici glumind
N-ar vrea s-o-ntrerupă... vorbind.(MIHAI HAIVAS)
ILUZIA (anapestic)
Eu vă spun, de-mi dați voie,
Că-i un fel de balsam
Folosit la nevoie,
Sau așa... tam-nisam.(MIHAI HAIVAS)
INVENTAR FORESTIER
Ne-am vândut pădurea toată,
N-avem lemn nici de butoaie,
Unde-a fost stejar… e cioată,
Åži cozi de topor… o droaie! (IOAN MAMAISCHE)
SCURTÄ‚ CARACTERIZARE
Politrucul nu-i… oricare,
Ba, e chiar un tip prosper,
Are, veÅŸnic, gura mare
Åži un neuron … stingher! (IOAN MAMAISCHE)
MANIERE IMPUSE
Nu ne mai privim cu ură
Ca pe vremuri; fără vină,
Cum suntem cu „pumnu-n gură”,
Nu vorbim cu gura plină! (MAX OPAIȚ)
CONSOLAREA UNUI EPIGRAMIST
Nu-mi dau bine nici eu seama,
Dar știindu-i caracterul,
Dacă-i slabă epigrama,
Proastă-i sarea , sau... piperul! (MAX OPAIȚ)
IRONIE
De câtva timp pensionar,
Amic îmi e la cataramă;
Catrene scrie-acuma, dar
Mai rar „ greÈ™eÈ™te”-o ... epigramă! (MAX OPAIÈš)
DRUMUL CONDUCÄ‚TORILOR NOÅžTRI
SPRE EUROPA
Chiar cu Europa-n coaste,
Merg de parc-ar fi miopi,
C-avem drumurile proaste
Åži maid au ÅŸi ei în gropi… (GHEORGHE BÂLICI)
REALITATE
ConduÅŸi de un regim ÅŸiret,
Trăim o viaţă mult prea grea –
Cu multe găuri în buget
Åži tot atâtea la curea!... (GHEORGHE BÂLICI)
TRISTÄ‚ CONSTATARE
Atâtea capete ca plumbul
Fac adevărului dovada:
De-ar creÅŸte mintea ca porumbul,
Ar putrezi pe câmpuri roada!... (GHEORGHE BÂLICI)
REPLICILE LUI ÅžTEFAN BAÅžNO
SPRE VIITOR
-radutudoriană-
Cum e pătruns de un mister
Și se pricepe-n toate,
Cu ochii țintă stă spre cer
Că poate, poate, poate ...(CONSTANTIN DELIBAŞA)
Cum, Radu Tudor vrea în rai?
Ia-l, Doamne, și ascunde-l bine
Sau lasă-l, Doamne, fără grai
Că prea ne face de rușine! (ŞTEFAN BAŞNO)
INGRATÄ‚ SENECTUTE
Ah, ingrată senectute,
Ieri - din pletele stufoase,
Fire număram - căzute,
Astăzi firele rămase. (IULIAN BOSTAN)
Nu-i motiv de-ngrijorare,
E nai multă energie
Pentru o idee care
MiÈ™ună prin scăfârlie! (ÅžTEFAN BAÅžNO)
CANDIDATUL 2
Aud ce spune vrăjitorul
Și unii sunt cuprinși de frig;
Ciolacu vede viitorul
Prin gaura de la covrig. (TONY ANDREESCU)
EÈ™ti rău È™i eÈ™ti în recidivă
Când tot de iei de dom' Ciolacu
Covrigu-i coșcogea colacu'
Deci are-o largă perspectivă! (ŞTEFAN BAŞNO)
Cred că zisa recidivă
A fost binefăcătoare
Și-o reală perspectivă:
Mica, iată, este mare ! (TONY ANDREESCU)
Tu vorbeÈ™ti de „găurica”
Din buget și din covrig
Care crește, mititica
Ca maiaua mai aprig! (ÅžTEFAN BAÅžNO)
·
“PSIHOLOGIE” LA SNSPA
Doi psihologi cu “expertize”
Fără să-È™i facă…. analize,
Se “ocupau” de-al fetei trup,
Cu gândul doar la sex….in grup! (IOAN PETRESCU)
Ștefan Gheorgiu-a fost odată
Înaltă È™coală de partid,
Acuma, mai evoluat,
A devenit un loc sordid...
Cu PârvuleÈ™ti lingăi în frunte
Și cu Bulăi libidinoși
Preocupați de "amănunte"
Ascunse-n chiloței frumoși ,
Ea nu mai scoate politruci
Nici șefi pentru administrații
Ci doar domnițe tare-n buci
Specialiste în felaÈ›ii!
Pe vremuri, cu "Ștefan Gheorghiu"
Urcai rapid în ierarhie
Acum îÈ›i creÈ™te "pedigriu"
Cu masterat în preacurvie... (ÅžTEFAN BAÅžNO)
“ROMÂNIA DORITÄ‚” (Șmecherie electorală)
Deci, nu mai e educată,
Cu ei n-a fost niciodată;
Cine s-o dorească, oare?
Mai e ceva de vânzare? (DUMITRU BUJDOIU)
IRAK: CÄ‚SÄ‚TORII LA 9 ANI (Presa)
Te măriți la nouă ani,
Ciuciu dragoste, nici bani;
Pentru noi, teme majore:
Primii la mame minore. (DUMITRU BUJDOIU)
ETICHETÄ‚ NOUÄ‚ ÎN GALANTARE : “PORC NOBIL”
Ea-mi propune pe mobil,
Ca să-mi bată apropo
Și chiar mă ia la mișto,
Cumpărând numai “Porc nobil”. (DUMITRU BUJDOIU)
DOUÄ‚ BABE ÎN PARC
- Azi o-ngroapă pe Mardare,
- Ne ciondăneam, ca vecine,
- Deci, nu mergi la-nmormântare?
- Dar ce, ea vine la mine? (DUMITRU BUJDOIU)
REÈšETÄ‚ UE SERVITÄ‚
( Poftă bună È™i…gastrită!)
Ciorbă de viermi și furnici,
Tocană de râme, melci mici,
Fripturi de È›ânÈ›ar la grătar,
Desert: muștele din insectar. (DUMITRU BUJDOIU)
UNUI VIZIONAR PENELIST
Ingenioasă licărirea-ți și drăguță,
Dar nimeni nu mai dă pe ea doi zloți:
Când te-ai văzut cu sacii în căruță,
Să-ncerci să le deschizi ochii la toți. (NICOLAE MĂTCAȘ)
CU SPATELE ASIGURAT
Partidul îÈ™i îndeamnă candidatul
Cu multă garanție și alai,
Ca la război, în rându-ntâi, soldatul:
„Curaj, găină, că, de nu, te tai!” (NICOLAE MÄ‚TCAȘ)
CRITICÄ‚ ÎNTÂRZIATÄ‚ LA ADRESA
UNUI PREȘEDINTE RISIPITOR
A stat cam tot mandatul în concediu?
Dar tu, ca deputat, au unde-ai fost?
Ne îndemnai să strângem hribi în rediu,
El cheltuind bani publici fără rost. (NICOLAE MĂTCAȘ)
NU VÄ‚ PREA GRÄ‚BIÈšI CU CONCLUZIILE?
AlianÈ›a, să le plângi de milă,
N-a fost decât o struÈ›ocămilă.
Mai avem un pic de așteptat
Să vedem că ea a re-nviat. (NICOLAE MĂTCAȘ)
TÄ‚RÄ‚BOI LA RECALCULAREA PENSIILOR
După lunga lăudare,
Haos la recalculare:
Creșteri la optzeci la sută
Și scăderi ce te las’ mută,
Încât È™efii, pe frigare,
Promit șansa cea mai mare,
Uitând că, la indexare,
Va rămâne în stagnare. (NICOLAE MÄ‚TCAȘ)
N-ÁVEM CUM DA ORTUL POPII
Doctori în nutriÈ›ie, cum È™tuiau momi
Să mâncăm de cinci ori - È™apte ori pe zi.
De când cu inflaÈ›ia È™i cu jebul gol,
Ne propun o masă e un singur pol. (LERU CICOARE)
SUB PARAVANUL OBIECTIVITÄ‚ÈšII
Controalele interne-a câta oară
C-un bâzâit se-ncheie de bondari.
Să invităm comisii din afară:
Sub scutul lor ni-s spatele mai tari. (LERU CICOARE)
ÎNTREBARE CÄ‚TRE DOAMNA DOCTOR CU COASA
La UPU vine-un om, ATI
Doar cu speranța de-a trăi.
Dacă voia să moară, hăi,
Murea acasă lâng’-ai săi.
Pe ce teméi, madame Noire,
Îl muÈ›i în patul funerar? (LERU CICOARE)
ÎL OMORI SAU ÎI ÎNLESNEȘTI SUFERINÈšA?
Nu vine nimeni la urgență
Să nu vrea regenerescență.
Cum stabilești, madame Șacal,
Că el e-n stadiu terminal? (LERU CICOARE)
NICIO REMUȘCARE?
Liberate din subsol,
Nu sa-u dus n antresol
Să-și vadă bolnavii lor,
Ci la briza mărilor,
Ostrovul culpabilor. (LERU CICOARE)
ÎNTRE ANATOMIE ȘI ESTETICÄ‚
CreioniÈ™tii, în laviu,
Pipăiau doar corpul viu.
Patologii, -nchiÈ™i în lavre,
Nu palpau decât cadavre. (NICOLAE CRIHÄ‚NEANU)
DOINA PROFESORULUI DE ARTÄ‚
Profesor de film și teatru,
Narcisist și egolatru,
Doct în angelolatrie
Și-n fei fără lenjerie. (NICOLAE CRIHĂNEANU)
DEZVINOVĂȚIREA ȘEFULUI:
„ZVONURI - DA, DAR PLÂNGERI – BA”
Las’ că-n jur vuia tot natul
Că-i dezmăț în tot regatul.
N-au fost pâri È™i n-au fost plângeri.
Prin urmare, toÈ›i sunt îngeri. (NICOLAE CRIHÄ‚NEANU)
PRÄ‚DÄ‚TORUL SEXUAL ÎN FAÈšA ANCHETATORULUI:
„CINE PE CINE HÄ‚RÈšUIEȘTE?”
Cum să fiu hărțuitorul,
Când e clar provocatorul:
Decolteu pân-la buric
Cu gurgui pân-la orcic,
ValÈ›uri declanÈ™ând popoul,
De se cască tot Copoul,
Gaibe ca la jocul „Bingo”,
Mult mai lungi ca de flamingo... (NICOLAE CRIHÄ‚NEANU)
NU ȘTIM URMA CE-O ALEGE?
Bage-și struțul capu-n șot,
Hărțuirea-i peste tot.
Întrebarea ce se pune-i:
Care-i șocul mătrăgunei? (NICOLAE CRIHĂNEANU)