Alberto Cobrea, 26 de ani, povestește cum a ajuns de la juniorii lui Udinese, unde era considerat unul dintre cei mai promițători portari tineri, la Mioveni, în Liga 1. Nu-și aduce aminte cu drag de ultima perioadă petrecută la Petrolul, în schimb spune că suporterii "lupilor" o să-i rămână mereu în inimă. Interviul a fost acordat pentru Gazeta Sporturilor.
- Alberto, azi la Botoșani, dar acum 10 ani jucai la juniorii lui Udinese...
- Cine ar fi zis? (râde) La 15 ani m-a văzut un impresar la un turneu din Botoșani, a luat legătura cu tatăl meu, i-a spus că are niște relații în Italia și l-a întrebat dacă aș vrea să merg. Am fost în probe la Roma și, deși m-a acceptat, am preferat să merg la Udinese, unde credeam că am mai multe șanse să joc decât la Roma.
- De acolo ai ajuns la Mioveni...
- Trebuia să ajung la Celta Vigo, dar când eram în probe în Spania am făcut o fisură la încheietură. Am rămas fără contract și jumătate de an am stat acasă. Am zis că e momentul să o iau de la zero, așa am ajuns la Mioveni.
- Nu a fost greu să revii în România?
- Nu am avut alte oferte. La momentul respectiv nu am considerat că a fost un pas înapoi întoarcerea în țară. La Udinese ajunsesem să fiu al treilea portar la echipa mare, dar eu aveam nevoie să fiu prima variantă pentru o echipă.
"BOTOȘANI? O RAMPĂ DE LANSARE"
- A urmat o aventură la Chiajna și Petrolul. La Ploiești știai că e foarte greu să prinzi locul de titular...
- Știam că va fi concurență mare pentru că era Pecanha acolo, dar îmi așteptam șansa. Ca portar, trebuie să stai jumătate de an, poate chiar un an, să te adaptezi și după aceea să intri în circuit.
- Crezi că lumea are răbdarea asta?
- Ca portar nu ai ce face. Când am ajuns la Dinamo, am înțeles despre ce e vorba și chiar dacă toți îmi spuneau că a fost un pas în spate, de fapt a fost un pas în față.
- Dar ce s-a întâmplat la Dinamo?
- Am pierdut pregătirea cu ei, ei aveau alte planuri, după 5 luni ne-am strâns mâinile amiabil. Nu aș fi rămas în aceleași condiții, mai ales că deja aveam oferta de la Botoșani, unde am fost dorit foarte mult. Fiecare jucător își stabilește un scop, iar scopul meu nu este să ajung să fiu a cincea roată de la căruță la Dinamo. Voiam undeva unde să joc, să fiu eu primul! Doar așa pot să cresc.
- La Botoșani nu există un obiectiv prea clar niciodată și totuși ai semnat cu ei...
- Dar au un echilibru în care poți să crești, este o rampă de lansare. Aici, dacă într-adevăr ai valoare, ajungi mai sus. Am găsit liniștea care la multe echipe nu există, nu stai să te gândești când îmi dă banii, de ce nu mi-i dă etc.
CITESTE TOT INTERVIUL AICI!!!!
