Darabani, din nou în elita futsalului românesc: Argint național după finala anului!

Darabani continuă să demonstreze că este unul dintre cele mai puternice centre ale futsalului juvenil din România. La turneul final al Campionatului Național U19, desfășurat la Șimand, în județul Arad, tinerii de la Viitorul Darabani au oferit o lecție de ambiție, talent și determinare, reușind să cucerească medalia de argint a Campionatului Național după o finală spectaculoasă, considerată de mulți una dintre cele mai frumoase din istoria competiției.

De remarcat că Viitorul Darabani este câștigătoarea de acum doi ani a Campionatului Național U19.

 

Performanța este cu atât mai valoroasă cu cât echipa din Darabani a reprezentat cu cinste nu doar cel mai nordic oraș al României, ci și întreg județul Botoșani. Într-o competiție în care au participat cele mai bune echipe de juniori din țară, Viitorul Darabani a demonstrat că munca, seriozitatea și pasiunea pot aduce rezultate extraordinare.

Drumul spre finală a fost impresionant. În semifinale, Viitorul Darabani a trecut fără emoții de ACS Kereszthegy Remetea, calificându-se meritat în ultimul act al competiției. În finala cu United Galați, elevii antrenorului Dumitru Ovidiu Ștefănică au fost la câteva minute de titlul național. Au condus cu 3-1 la pauză și cu 5-2 în repriza secundă, demonstrând un joc de mare calitate.

Eroii acestei performanțe sunt portarul și căpitanul Adrian Marian Avasilichioaei, alături de Silviu Sisieac, Andrei Drăguță, Amos Imbir, Vlad Rotariu, Mihai Labă, Mario Grădinaru, Robert Iordache, Ștefănel Șofronea, Antonio Porfireanu, Dan Crețu, Ciprian Căpraru, Denis Hrituleac și Lucas Maistruc.

Antonio Porfireanu a fost unul dintre oamenii meciului, reușind să înscrie de patru ori în finală, în timp ce Vlad Rotariu, Andrei Drăguță și Amos Imbir și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor. Însă adevărata forță a Viitorului Darabani a fost spiritul de echipă, unitatea grupului și dorința fiecărui jucător de a lupta pentru culorile clubului și pentru numele orașului.

Deși trofeul a mers la Galați după prelungiri, scor 10-7, tinerii din Darabani au câștigat ceva la fel de important: respectul întregii comunități  sportive din România. Evoluția lor a fost admirată de specialiști, antrenori și spectatori, iar viitorul se anunță extrem de promițător pentru această generație.Sport

Această medalie de argint confirmă încă o dată că Darabaniul este un nume important pe harta futsalului românesc. În spatele acestei performanțe stau sute de ore de antrenament, sacrificii, susținerea părinților și munca neobosită a antrenorului Dumitru Ovidiu Ștefănică, omul care a construit una dintre cele mai frumoase generații de juniori din istoria  sportului dărăbănean.

Glasul Nordului

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Casă cuprinsă de flăcări, vecinii au sunat la 112 și au cerut ajutor!

astăzi, 09:27

Un incendiu s-a produs, luni seară, într-o locuință din localitatea Cristești. Alarma a fost dată de vecini. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul DetaÈ...

Șofer din Botoșani, amendă de peste 4.300 de lei și permis suspendat pentru 120 de zile!

astăzi, 09:11

Polițiștii ieșeni au tras pe dreapta un bărbat din județul Botoșani, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282B, în localitatea Plugari, cu o viteză de 137 km...

Trușești atrage 155.475 de euro pentru stocarea energiei produse din surse regenerabile

astăzi, 08:42

O nouă cerere de finanțare, depusă la AFIR, vizează dezvoltarea unor capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile în comuna Trușești, județul Botoșani. Pro...