La sfârșitul lunii iulie, în Cimitirul Eternitatea din municipiul Botoșani, familia lui Vasile Motrescu a comemorat împlinirea a 68 de ani de la executarea prin împușcare în Penitenciarul Botoșani a luptătorului anticomunist.

În seara zilei de 29 iulie 1958, la ora 21.30, Vasile Motrescu era executat prin împușcare în Penitenciarul Botoșani! Tot într-o zi de 29 iulie, 68 de ani mai târziu, urmașii luptătorului anticomunist s-au întors în Cimitirul Eternitatea din Botoșani, unde au asistat la slujba de pomenire în memoria lui Vasile Motrescu și a tuturor celor care l-au ajutat în perioada în care era fost hăituit de comuniști.

CITEȘTE ȘI: "175 de ani de istorie a pompierilor și o investiție pentru următoarele generații ..."

 

Slujba de pomenire, oficiată de preotul Vasile Burlacu, a avut loc la Monumentul foștilor deținuți politici din Cimitirul Eternitatea.

”Cauza morții: MOARTE LEGALĂ”

Vasile Motrescu a fost prins în noaptea de 13 spre 14 ianuarie 1958, în urma unei trădări. A murit la Botoșani, pe 29 iulie 1958, fiind executat prin sentinţa nr. 969 a Tribunalului Militar al Regiunii a 2-a Bucureşti. După ce Prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R respinsese cererea de grațiere formulată de ”condamnatul la moarte MOTRESCU V. VASILE”.

”Condamnatul la moarte a fost executat prin împușcare cu armă de foc cu spatele (fața) spre grupa de execuție. Execuția a avut loc în ziua de 29 iulie 1958, între orele 21.30 și orele 22. După executare, medicul legist a verificat cadavrul și a constatat moartea condamnatului”, scrie în Procesul verbal din 29 iulie 1958, ora 21.30.

Vasile Motrescu avea 37 de ani.

În EXTRASUL DE MOARTE citim: ”Cauza morții: MOARTE LEGALĂ”.

Motrescu și tot neamul lui adormit și neadormit

Vasile Motrescu s-a alăturat grupurilor de rezistență anticomunistă și a trăit aproape un deceniu ascuns în Munții Bucovinei. Este cunoscut și pentru jurnalul pe care l-a scris în anii petrecuți în clandestinitate, un document de o valoare istorică deosebită, care oferă o mărturie directă despre viața celor care s-au opus regimului comunist.

Cei trei fraţi ai lui Vasile Motrescu au fost şi ei condamnaţi, acuzaţi că şi-au ajutat fratele:

Costea (Constantin) a fost condamnat în 1958 la „muncă silnică pe viaţă” pentru că „a găzduit şi ajutat cu alimente pe fugarul Motrescu V.”. A fost eliberat în 1964, în urma unui decret de graţiere.

Gheorghe a fost condamnat în 1952 la 6 luni închisoare, a fost rearestat în 1954 şi condamnat la 3 ani t.g. în 1954 pentru că „având cunoştinţă de acţiunile teroriste ale fratelui său, a omis să-l denunţe”. Eliberat în octombrie 1957, în 1958 este rearestat şi condamnat la „muncă silnică pe viaţă” pentru că „a ajutat cu alimente şi cu bani pe teroristul Motrescu V.”. A fost graţiat în aprilie 1964.

Ioan a fost condamnat în 1958 la „muncă silnică pe viaţă”, fiind eliberat, prin graţiere, în august 1964.

Părinții lui Vasile au fost și ei arestați: Pintilie Motrescu a fost arestat în 1950, anchetat de Securitate, judecat şi achitat; Sofia Motrescu a fost arestată în mai 1958 fiind acuzată de „favorizarea crimei de acte de teroare” (de fapt, ajutor acordat fiului său, Vasile Motrescu). Prin decizia 49/1958 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnată la 20 de ani muncă silnică. A fost eliberată în decembrie 1963, în urma unui decret de graţiere.

Tot pentru acordarea de ajutor şi nedenunţarea lui Vasile Motrescu au mai fost condamnaţi şi: Gheorghe V. Motrescu, condamnat în 1958 la 15 ani muncă silnică și Ilie V. Morescu, condamnat în 1958 la 15 ani muncă silnică.

Tăcerea statului român

Sofia Motrescu, fiica partizanului Vasile Motrescu, prezentă pe 29 iulie 2026 la Cimitirul Eternitatea, nu a primit niciodată o indemnizație din partea statului român.

S-a luptat în instanță pentru retrocedarea terenului pe care a fost casa, confiscată de comuniști. A plătit avocați care nu au reușit nimic în ani de zile, apoi Sofia Motrescu s-a reprezentat singură. Și a câștigat.

”Cine este Motrescu să plece”. Sunt cuvintele auzite de eleva Sofia. A plecat din școala de la Rădăuți cu o pereche de opincuțe în picioare, prin zăpadă, pe jos, până la Vicovu de Jos, peste 20 de km. ”Un profesor i-a învățat să fie adoptați de unul dintre frații mamei, pentru a le schimba numele pentru a se putea întoarce la școală, unde avea să fie o elevă eminentă”, povestește astăzi Maria Calancea, președinta Asociației ”Arboroasa”.

Așa a ajuns Sofia să se numească Silvia. Breabăn, apoi Chirilă.  

Familia a donat casa părintească Asociației ”Arboroasa” din Suceava, spre a fi valorificată și amenajată în sens muzeal, redată publicului sub forma Memorialului ”Vasile Motrescu” din Vicovu de Jos, un obiectiv închinat victimelor comunismului și rezistenței anticomuniste din Bucovina.

Un caz unic în istoria rezistenței anticomuniste

În paralel cu Memorialul ”Vasile Motrescu” de la Vicovu de Jos, au fost demarate demersurile pentru inițierea unui traseu istoric, un traseu tematic al rezistenței anticomuniste care va pleca de la Putna, de la Chilia lui Daniil Sihastru, până la Vicovu de Jos. Traseul va cuprinde ”toate ascunzătorile lui Vasile Motrescu” din munții Bucovinei.

”Vasile Motrescu este un caz unic în istoria rezistenței anticomuniste din Bucovina prin faptul că a lăsat un jurnal. Nu este vorba despre un jurnal în sensul clasic – el se află în arhivele CNSAS București – ci este vorba despre 9 caiete în vreo cinci carnețele, mai inscripționa și pe scândurele de brad când nu mai avea caiete la dispoziție. Într-un proces-verbal din Arhivele Securității am găsit menționat că în noaptea în care a fost prins, în ianuarie 1958, în locuința familiei din Gălănești, unde a stat ascuns timp de câteva luni, și de acolo au fost ridicate câteva caiete și o Biblie. Biblia era nelipsită. Dacă veți avea curiozitatea să citiți Jurnalul lui Vasile Motrescu, veți vedea că în fiecare zi citea din Biblie. Un martor din Voitinel, intervievat de istoricul Radu Ciuceanu, fost director al Institutului pentru Studiul Totalitarismului, prin anii 1993-1994, acel cetățean, fost coleg de celulă la Botoșani cu Vasile Motrescu, a mărturisit că în ultima săptămână Vasile Motrescu refuza să mănânce, le oferea mâncarea colegilor de celulă, spunând că lui nu îi mai trebuie, pentru că îl vor mânca viermii, însă singurul lucru pe care și-l dorește înainte de moarte este acela ca ai lui copii să aibă Biblia în casă toată viața lor și să îi fie duse rămășițele în Vicov de Jos, în satul lui natal”, spune Maria Calancea, președinta Asociaţiei Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Arboroasa" din Suceava

Partizanii își făceau bordeie subterane în zona unor formațiuni stâncoase de prin pădurile Bucovinei. Aceste bordeie aveau o adâncime de 2-3 metri sub pământ, erau camuflate cu trunchiuri de copaci ori cu alte pietre. Doar noaptea își făceau mâncare, ca să nu se vadă fumul. Fumul, de asemenea mascat de o cioată, trecea printr-un trunchi al unui copac putred pe mijloc, pentru a nu fi depistați.   

”Am identificat până acum patru ascunzători. Vasile Motrescu avea obiceiul să își lase semnătura, după ce părăsea un bordei, scria pe stâncă ”Partizan Vasile Motrescu”. Deși era un țăran cu șapte clase, avea un scris de intelectual. Deși țăran, avea foarte multe cunoștințe de istoria României, de istorie a lumii. Nădăjduim ca, până la sfârșitul toamnei, să amenajăm și acest traseu memorial. La Sucevița am identificat ultimul bordei în care a locuit cu un alt partizan, Gavril Vatamaniuc, singurul dintre partizani care a trăit și după Revoluție și a depus mărturie. De la locul acela i s-a tras una dintre condamnările la moarte. A fost încercuit de Securitate, în legitimă apărare s-au apărat, au murit atunci doi soldați. A scăpat din încercuire, dar de acolo i s-a tras prima sentință, prima condamnare la moarte, iar cealaltă condamnare la moarte i s-a tras din faptul că a demascat trupele Securității în Munții Făgărașilor, salvând astfel viața lui Gavrilă Ogoranu”, povestește Maria Calancea.

În pădure scria scrisori pentru securitate sau către autorități și găsea câte un pădurar căruia îi încredința scrisoarea. ”Să vedeți cât de frumos se adresa el, ce vocabular folosea, niciodată obraznic, niciodată impertinent”.

În căutarea rămășițelor pământești

În prezent, spune Maria Calancea, președinta Asociației ”Arboroasa”, se caută indicii pentru identificarea locului din Cimitirul Eternitatea în care Vasile Motrescu a fost îngropat după execuția din 29 iulie 1958.

Un fost angajat al Penitenciarului Botoșani, un căruțaș, ar fi mărturisit că într-o noapte ar fi dus trupului lui Vasile Motrescu sub gard, la colțul cimitirului. Alte mărturii vorbesc despre zona ”La trei plopi”, tot la colțul cimitirului.

Istoricul Marius Oprea, împreună cu echipa de arheologi pe care o coordonează, și-a manifestat disponibilitatea de a se deplasa la Botoșani, în toamna acestui an.

În urmă cu două luni, Marius Oprea a descoperit o groapă comună în care au fost aruncate victimele atrocităților petrecute în anii ‘50 în lagărul de exterminare Salcia din Insula Mare a Brăilei.

Însă, până în acest moment, la Botoșani nu există vreun indiciu cert cu privire la locul în care ar fi fost înmormântat Vasile Motrescu.   

Pe măsură ce cercetările în acest sens vor înainta, Asociația ”Arboroasa” Suceava va continua demersurile de valorificare muzeală a Memorialului ”Vasile Motrescu”, dar și amenajarea traseului memorial-istoric ”Calea Partizanilor din Bucovina”, care se sorește a fi o corespondență cu Calea Partizanilor din Apuseni.