Când credința omului întâlnește splendoarea naturii. Maica Sofronia surprinde prin obiectivul aparatului de fotografiat secvențe ale trăirii care ne fac inima să tresalte de bucurie.
De data aceasta, imaginile cu Mănăstirea Vorona sub cerul înstelat sunt cu adevărat spectaculoase. Ochiul Maicii Sofronia nu vrea decât să ne arate cum arată timpul suspendat între efemeritatea terestră și veșnicia lui Hristos.
Mesajul care însoțește imaginile este, și de această dată, unul dătător de nădejde și de înțelegere a propriului zbucium:
”Sufletul tânjește neîncetat după frumos, iubire și blândețe. Totuși, noi îl hrănim din ce în ce mai rar, împovărându-l cu grijile și zbuciumul vieții de zi cu zi.
Fiecare suflet ascunde o poveste în lumină, în zbuciumul nostru lăuntric, un gând nerostit, o suferință, o bucurie, o aspirație, ca să-ți accepți propriile trăiri care ne-au inițiat viața. Uneori zbuciumul nostru sufletesc merge mai departe, de tot ceea ce ne-a fost hărăzit în viață, și ne bucurăm cu cei care știu a pășii pământul în întinsul nemărginirii lui, lăsând-ne urme de lumină. Fiecare poveste a sufletului nostru este îmbrăcată în măreția care i se potrivește pe portativul inimi sale. Uneori zbuciumul nostru lăuntric erupe în cuvinte, alteori în culori diferite, în nuanțele lumini din această lume prea plină către sufletele noastre iubitoare de frumos. Fiecare poartă scânteia veșnicie ce timpul ne învață că dragostea nu este aceea care se arată, nici măcar cea care se mărturisește, ci cea care se simte și se trăiește cu toată inima. Este cea mai de preț comoară pe care sufletul nostru o poate agonisi aici, în parcursul existenței noastre. Este o stare care ne obligă să stăm pururea de veghe. Dragostea este cea care ne îmbracă cu blândețea vieții noastre. Dragostea să ne fie rădăcinile din care creștem duhovnicește spre mântuire. Picură în inimile noastre o picătură din dragostea Ta. Doamne, învață-ne să trăim plini de dragoste pentru ceilalți, ca să avem nădejdea mântuirii”.
Foto: Mănăstirea Vorona / Maica Sofronia