Prima imagine despre copilărie rămâne și astăzi cerul Trușeștiului, când privirile scotoceau înaltul senin și striga din toți rărunchii: „Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor, să mă fac aviator!”. A crescut, și odată cu el s-a făcut mare și visul din copilărie, de la o vreme inversat: ”Cum arată locul în care am crescut… văzut de sus?”.
Raul Boca a devenit pilot, a străbătut cerurile, senine sau nu, a experimentat frumosul și greul unei meserii care implică nu doar curaj, ci mai ales o uriașă responsabilitate. Nu l-a uitat niciodată pe băiatul din copilărie care visa cu ochii agățați de cer. A scris o carte – ”Cerul nu are granițe” – în care a răsturnat toată emoția adunată într-o inimă de aviator, în care a vorbit despre ce înseamnă să nu renunți nici măcar atunci când norii se abat peste zilele senine. Pentru că nimic nu se face fără sacrificii, fără durere și renunțări. Iar Raul Boca a știut să le înfrunte, însă mereu a pus ceva în loc. Un alt vis.
Zilele trecute, Raul Boca s-a întors în cerul copilăriei. La propriu, întrucât, pentru prima dată în viață, a văzut ”cum arată locul în care am crescut… văzut de sus”.
”Visez la momentul ăsta de când eram doar un copil. Acum 15 ani, un puști care țipa după fiecare avion de pe cer: „Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor, să mă fac aviator”. Anii au trecut, dar dorința n-a dispărut. Din contră… a crescut. Și, de când m-am apucat de aviație, la 15 ani, am avut un singur gând: cum ar arăta locul unde am crescut… văzut de sus? Astăzi am reușit”, mărturisește Raul Boca.
Totul a plecat de la dorul de acasă. ”Nu de o casă, nu de un loc. De oameni”.
Dimineața următoare era în avion.
”După sute de mile peste Dunăre și munți… am ajuns la Botoșani. Mă așteptau acasă mama, tata și fratele meu. Pentru prima dată, m-au văzut pilotând. Pentru prima dată, fratele meu m-a văzut în uniformă. Nu în poze… în realitate. A fost momentul în care am simțit că totul a meritat. Pentru mine. Pentru ei. Timpul a fost scurt. Dar am înțeles ceva: un prânz simplu, mâncat împreună… valorează mai mult decât orice. Apoi am decolat din nou”…
Zborul a continuat…. ”Nu departe. Doar câteva mile… până la locul unde totul a început. Trușești. Locul unde un copil visa să zboare. Și mai departe… Ionășeni. Locul unde am învățat că nu trebuie să uiți niciodată de unde ai plecat”.
Imaginea bunicilor la poartă, cu ochii țintiți către cer, l-a emoționat profund.
”Bunicii mei erau la poartă. Se uitau spre cer… și și-au văzut nepotul trecând în zbor. Nu pot descrie ce am simțit eu. Dar nici nu vreau să-mi imaginez ce au simțit ei. Asta nu e o laudă. E o realizare. Și poate o dovadă pentru oricine citește asta: poți ajunge oriunde… dar nu uita niciodată de unde ai plecat. Visul meu a fost să zbor peste locul unde am crescut. Astăzi, s-a împlinit. Crede în visul tău. Crede în tine. Și întoarce-te acasă… mândru”, spune Raul Boca, mulțumind pentru primire și experiență Aerodromului Botoșani.