În fundalul unui timp frământat și aparent nerăbdător cu trecutul, Botoșanii mai au resurse de demnitate, nume cu rezonanță istorică, intelectuali de viță veche, oameni care veghează în tăcere, având încă alături forța cuvântului ce construiește.
Unul dintre ei se numește Aristide Zub. Profesor al cărui destin - deși marcat profund de destinul fratelui său, Alexandru Zub, arestat de comuniști și urmărit apoi cu ferocitate în firava libertate – nu a fost departe de atitudinea exemplară a familiei sale. A luptat nu mai puțin demn, îmbinând dârzenia cu o blândețe sufletească remarcată de toți cei care l-au întâlnit, dar care nu a lăsat loc niciunui compromis. Aristide Zub a avut un parcurs impresionant, dar a rămas mereu un om al satului.
Pe 14 mai, Domnul Profesor Aristide Zub a împlinit 90 de ani. O viață trăită cu demnitate. Un intelectual care a construit nu doar ziduri, ci și personalități puternice, menite să reziste în vremuri tulburi. Un model exemplar de om, un spirit luminos și un continuator al marilor dascăli.
Personalitatea Profesorului din Vârfu Câmpului a fost evocată, în cadrul conferinței „Din istoria Botoșanilor. Oameni și instituții”, de către CS III dr. Remus Tanasă, din cadrul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” Iași - Academia Română, din a cărui intervenție – ”Aristide Zub și vocația pedagogică” vom extrage articolul de față (Intervenția integrală a lui Remus Tanasă în video jos).
(Cercetătorul Remus Tanasă - Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iași)
Doi frați pentru istoria Moldovei
Dacă viața și activitatea lui Alexandru Zub se suprapune cu domeniul istoriei și al istoriografiei, viața fratelui său, Aristide Zub, se suprapune cu istoria Vârfu Câmpului, cu istoria satului, a comunei, a căminului cultural și a școlii din Vârfu Câmpului.
Comuna Vârfu Câmpului, din județul Botoșani, se poate mândri cu o istorie îndelungată și cu o seamă de oameni care s-au remarcat profesional în sfera culturală și nu numai.
Unul dintre aceștia este Aristide Zub, este născut la 14 mai 1936, la Maghera, comuna Vf. Câmpului, al cincilea copil din cei zece ai familiei Zub. O familie cu origini bucovinene și maramureșene, la fel ca mulți dintre locuitorii acelor meleaguri.
Dintre cei zece copii ai familiei Zub, doi au urmat un parcurs universitar, respectiv Alexandru și Aristide.
Intelectualul satului
Inițial, Aristide Zub mergea la școala din Șendriceni, unde a învățat un an, apoi, după 1948, a revenit la școala din Maghera, pentru ca apoi să urmeze Liceul ”Anastasie Bașotă” din Pomârla, pe care l-a absolvit în 1954. Imediat ce a absolvit liceul, a fost repartizat ca tehnician agronom la Zvoriștea, unde a rămas până în anul 1956. Ulterior, pentru încă un an, mergea pe același post la Dumeni. În 1957 ajunge la Văculești, unde este remarcat de presa locală, fiind deja implicat în activități didactice care depășeau câmpul agronomiei, după cum remarca publicația Zorii noi, într-un articol din 13 aprilie 1958, intitulat ”Intelectualii din Văculești”. La finalul anului 1958 este transferat la Vf. Câmpului, pentru ca un an mai târziu să fie din nou remarcat pentru activitatea sa didactică.
O retragere demnă…
După colectivizare, Aristide Zub nu mai dorește să lucreze în agronomie, astfel că în 1962 devine profesor de Biologie la Școala din Vf. Câmpului. În 1963 începe cursurile Facultății de Biologie-Geografie, profilul Științe Naturale și Agricole, în cadrul universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, absolvind în 1968. Din acest an și până în 1972 este director al Căminului Cultural din Vf. Câmpului.
…și o demisie onorabilă
În 1972 demisionează dn funcția de director al Căminului Culural. I se solicitase să meargă la București, pentru a urma cursurile Academiei ”Ștefan Gheorghiu”. Nedorind să parcurgă aceste cursuri de formare a cadrelor de partid, Aristide Zub demisionează, revenind la catedră, ca profesor de Biologie la Școala Maghera, școala unde, în toamna anului 1973, devine director. Se construiesc rapid patru noi săli de clasă, care se adăugau vechiului corp al școlii ce fusese construit în 1898, se repară vechea locuință-anexă a directorului și transformată în atelier mecanic, prilej cu care se ridică și alte trei noi săli de clasă. În primii ani de directorat ai profesorului Aristide Zub se amenajează un laborator de biologie, unul de fizică, de chimie, dar și cabinete speciale de limba și literatura română, pentru geografie și pentru istorie.
Este director al Școlii Maghera până în anul 1984, apoi în perioada 1986-1992, dar și în perioada 1993-1999, perioada administrativă îmbinându-se cu cea didactică și culturală.
Începând din 1973 și până în 2025, beneficiind și de sprijinul fratelui său, Academicianul Alexandru Zub, a organizat un eveniment de înaltă ținută intelectuală la Vf. Câmpului, ”menit a le imprima oamenilor pasiunea și interesul pentru trecutul comunei”. Este vorba despre evenimentul ”Comuna Vf. Câmpului – Trecut, Prezent, Viitor”.
Primul primar de după 1989. Și al doilea!
După căderea comunismului, primul primar al comunei Vf. Câmpului, ales ca independent, era prof. Aristide Zub. A rămas în funcție mai puțin de un an, după care și-a înaintat demisia.
La primele alegeri organizate, în 1992, a candidat și a câștigat din primul tur, tot ca independent, dar pe listele Convenției Democrate. Demisionează din nou, la scurt timp, ”ca protest la Legea Fondului Funciar și față de întârzierea nejustificată a punerii în posesie cu pământ a țăranilor din zona comunei Vf. Câmpului”.
”A fost cu adevărat un om ce a sfințit locul!”
”Aristide Zub a fost și este un om care și-a dedicat activitatea pentru a nu lăsa să piară memoria locului și pentru a pune la locul cuvenit memoria. A fost cu adevărat un om ce a sfințit locul și care, contrar a ceea ce mi-a fost dat să aud nu demult, cum că regimul comunist ar fi fost atât de amorezat de țărani încât i-a alfabetizat într-un ritm record, Aristide Zub s-a dăruit vocației sale pedagogice nu datorită regimului comunist, ci indiferent de regim, oricare ar fi fost acesta. Moștenirea sa nu este una de anvergura celei mai cunoscutului său frate, însă cu siguranță noaptea poate pune liniștit capul pe pernă căci, după cum vreau să cred că am reușit să ilustrez, a slujit vocația pedagogică din punct de vedere didactic, cultural și, nu în ultimul rând, moral”, a încheiat cercetătorul Remus Tanasă, în cadrul Conferinței „Din istoria Botoșanilor. Oameni și instituții”.