Isac Lazarovici, un botoșănean de origine evreiască, cunoscut sub pseudonimul de Ion Pribeagu, a fost unul dintre cei mai mari umoriÈ™ti români ai tuturor timpurilor. DeÈ™i puÈ›in cunoscut publicului larg, acesta este autorul celebrului hit al perioadei interbelice „Zaraza“.
Cristian Vasile, tânărul brăilean supranumit „ultimul trubadur“, care interpreta celebrul tangou „Zaraza“, dar È™i Constantin Tănase, un adevărat simbol al vodevilului È™i umorului românesc, au marcat, din punct de vedere cultural, perioada interbelică. PuÈ›ini È™tiu însă că în spatele succesului celor doi se afla un evreu, de doar 1,50 metri înălÅ£ime, scrie publicaÈ›ia Adevărul.
Se spunea că era „mic È™i-al dracului“, dar, culmea, făcea pe toată lumea să râdă, cu un talent ieÈ™it din comun. Se numea Isac Lazarovici, iar în lumea culturală a BucureÈ™tiului interbelic a fost cunoscut drept Ion Pribeagu.
Un om mic, sobru, născut în târgul SuliÈ›a
Isac Lazarovici s-a născut în judeÈ›ul BotoÈ™ani, în comuna SuliÈ›a, la sfârÈ™itul secolului al XIX-lea, la 27 octombrie 1887. În acea perioadă, SuliÈ›a era un mic târg, cu un comerÈ› dominat de comunitatea evreiască. De altfel, în secolul al XIX-lea, cam toate târgurile din judeÈ›ul BotoÈ™aniului de astăzi erau dominate economic de familiile evreieÈ™ti.
Isac Lazarovici a văzut lumina zilei într-o familie de negustori evrei, însă o familie săracă, care vindea mărunÈ›iÈ™uri. A început să scrie încă din adolescență È™i este descris ca un tânăr mic de statură È™i, în mod paradoxal, cu o mină foarte serioasă.
„Era mic de statură, purta ochelari cu ramă groasă de baga ÅŸi, în contrast cu opera sa, care emana o debordantă veselie, era un om sobru“, preciza istoricul botoșănean Gheorghe Median, conform sursei citate.
Mai mult de atât nu se È™tie despre prima parte a vieÈ›ii lui Isac Lazarovici. Cert este însă că la vârsta de 23 de ani, sătul de lipsa de perspectivă È™i de sărăcia din târgul nord-moldav, Isac Lazarovici pleacă la BucureÈ™ti. „Pentru un tânăr evreu dintr-o familie săracă, BucureÅŸtiul era o salvare, o oportunitate“, adaugă Gheorghe Median.
„Sachi disperatu”, „Ion Palavră”, „Ion VraiÈ™te”
Odată ajuns în BucureÈ™ti, tânărul Isac Lazarovici s-a apucat să-È™i câÈ™tige pâine cum putea mai bine: scriind pe la gazete È™i reviste diferite texte umoristice. Cine È™i-ar fi putut închipui că tânărul evreu cu ochelari È™i foarte serios putea să facă pe oricine să râdă în hohote? Isac era un real talent, o perlă ascunsă a umorului. Primul său pseudonim a fost „Sachi disperatul“, dar a semnat È™i drept „Ion Palavră“ sau „Ion VraiÈ™te“, mai notează Adevărul.
Culmea, aproape de când a trimis primele texte, Isac Lazarovici a făcut furori. Scria la ziarele vremii, fie la rubrica cu texte umoristice, fie chiar la periodice cu profil umoristic precum „Adevărul literar ÅŸi artistic“, „Caricatura“, „Curentul izraelit“, „Ordinea“, „Pardon“, „Rampa“. Talentul său nativ îl făcea să scoată poante È™i glume din orice.
O simplă plimbare pe străzile BucureÈ™tiului, o seară de observaÈ›ie a trecătorilor se transformau într-un izvor de poante, un umor sănătos.
„Cronicile rimate, inspirate din viaÅ£a cotidiană sau poeziile cu «poante», cu eroi provenind din toate mediile sociale, români ÅŸi evrei, deopotrivă, satirizând avariÅ£ia, prostia, naivitatea, infatuarea, infidelitatea conjugală, bigotismul, demagogia, lichelismul, ÅŸarlatania etc. s-au bucurat de o enormă popularitate, păstrându-ÅŸi, în ciuda trecerii timpului, capacitatea de a stârni râsul ÅŸi buna dispoziÅ£ie“, spune istoricul botoşănean Gheorghe Median.
Era însă doar începutul pentru Isac Lazarovici. Întâlnirea cu scriitorul È™i avocatul Nicolae Cocea l-a transformat cu adevărat pe Lazarovici într-un poet. Cocea l-a ajutat să înÈ›eleagă cum să-È™i rafineze poantele È™i intervenÈ›iile umoristice, tocmai pentru a ajunge la vârful comediei româneÈ™ti. Despre Isac Lazarovici se spunea că avea un umor sănătos, cu bun-simÅ£, dar în acelaÅŸi timp „muÅŸcător“. De aici È™i descrierea că era „mic È™i-al dracului“.
„Vă salut! Și vă spun la toÈ›i cinstit: Bine v-am găsit!”
Isac Lazarovici a ajuns în BucureÈ™ti în anul 1910. DeÈ™i a făcut senzaÈ›ie aproape din prima, a avut nevoie de câÈ›iva ani pentru a deveni un poet umoristic consacrat. Abia după Primul Război Mondial, Isac Lazarovici È™i-a luat pseudonimul de Ion Pribeagu, o construcÈ›ie cu o doză mare de autoironie. Ion era echivalentul românesc al lui Isac, iar Pribeagu, fiindcă deÈ™i ajunsese cumva consacrat în cei nouă ani de È™edere în BucureÈ™ti, umoristul nu reuÈ™ise să-È™i găsească o locuință È™i mergea dintr-un loc în altul.
Odată cu relansarea economică a României Mari, Ion Pribeagu avea să devină un brand al umorului românesc interbelic. Frecventa boema bucureÈ™teană È™i făcea echipă bună cu Victor Eftimiu, Ion Minulescu sau Emil Gârleanu. „Prin anul nouă sute nouă/ Nu mai eram un oarecare,/ Veneam la clubul «Lumea nouă»/ Åži alte cercuri literare,/ Îl cunoscusem pe Gârleanu,/ Pe Cincinat, pe Eftimiu,/ Îmi oferise Minulescu/ «RomanÅ£e pentru mai târziu»“, preciza umoristul în poezia „VeriÅŸoara“.
În contact cu lumea bună a culturii româneÈ™ti, Ion Pribeagu capătă un apetit aparte pentru publicistică. Pribeagu are numeroase colaborări la ziarele sau instituÈ›iile media cu È™taif ale vremii – de exemplu, la „Adevărul“ lui Constantin Graur sau Radiodifuziunea Română.
„Din 17 ianuarie 1929, când s-a inaugurat la Radiodifuziunea Română emisiunea «Ora veselă», numele lui Ion Pribeagu a devenit cunoscut pe tot cuprinsul românesc, textele sale umoristice, multe în lectură proprie, fiind difuzate în numeroase emisiuni“, mai spune istoricul botoșănean Gheorghe Median.
„FraÅ£ilor din toată Å£ara/ Din Arad ÅŸi Hunedoara/ Din ConstanÅ£a ÅŸi Sascut/ Vă salut! Åži vă spun la toÅ£i cinstit:/ Bine v-am găsit!“, îÈ™i deschidea Ion Pribeagu fiecare emisiune.
În 1912 apare primul volum, o capodoperă umoristică. În 1915 vede lumina tiparului È™i „Vârfuri de Spadă“, iar în 1922, „BucureÈ™ti noaptea“, volumele care-l vor consacra pe Ion Pribeagu.
La lansarea volumului „Vârfuri de Spadă“, revista „Universul literar“ scria: „Pribeagu te face să cugeÈ›i asupra unor probleme despre care el nu vorbeÈ™te, dar pe care le simÈ›i că l-au tulburat mereu. Deoarece nu voieÈ™te să urmeze calea obiÈ™nuită, adică să scrie articole politice sau studii pedante, a ales un drum mai interesant, drumul satirei. Biciul lui are o sută de sfârcuri È™i mâna tânărului maestru e sigură. Acolo unde ajunge sfârcul lasă urme. Pribeagu jonglează cu versurile È™i cu ideile aÈ™a cum vrea, e un talent unic, o împerechere ciudată de umor È™i melancolie, de trufie È™i umilință, de revoltă È™i resemnare. Cartea domnlui Pribeagu merită să fie citită de toÈ›i cei ce cred că viaÈ›a ar putea fi mai frumoasă dacă oamenii ar fi mai cumsecade“.
Până în anul 1963, Pribeagu va mai scoate alte patru volume, dintre care „Strofe È™trengare“ È™i „Miere È™i venin“, care vor intra în panteonul comediei româneÈ™ti.
Un duo pentru succesul „CărăbuÈ™ului”
Ion Pribeagu era curtat de numeroase teatre pentru a scrie texte comice pentru reprezentaÈ›ii: un text de-ale lui Pribeagu era succes garantat. AÈ™a se face că, în 1930, impresarul lui Cristian Vasile, o stea a muzicii interbelice româneÈ™ti, l-a rugat pe Ion Pribeagu să scrie versurile unei melodii de dragoste.
Pribeagu, care mereu se inspira din viaÈ›a reală, È™i-ar fi amintit de o tânără frumoasă care i-a răpit privirile în Grădina Publică „Vârnav“ din târgul BotoÈ™anilor. Și astfel s-a născut textul celebrei melodii „Zaraza“. Versurile au fost puse pe linia melodică a unui tangou uruguayan, iar în 1931 a fost înregistrată nemuritoarea melodie la studiourile Odeon din Berlin.
„Ion Pribeagu a scris versurile acestei melodii. Putem spune că botoşăneanul este cel care a creat acest personaj. «Zaraza», ca linie melodică, este de fapt un tangou uruguayan, creaÅ£ia lui Benjamin Tagle Lara, compus în 1929. Cu alte cuvinte, «Zaraza» pe care o cunoaÅŸtem este la nivel de versuri creaÅ£ia lui Pribeagu, iar ca linie melodică a lui Tagle Lara“, preciza Gheorghe Median.
În anul 1939, Ion Pribeagu a mai primit o ofertă de nerefuzat. Mai precis, celebrul Constantin Tănase, o legendă a teatrului de revistă È™i fondatorul Companiei de Revistă „CărăbuÈ™“, l-a invitat la masă pe Pribeagu, într-o cafenea bucureÈ™teană, È™i l-a convins să-i devină textier. În perioada 1939-1944, spectacolele celebrului Teatru „CărăbuÈ™“ erau sold-out, textele lui Pribeagu È™i umorul lui Tănase fiind un duo imbatabil, mai relatează jurnaliÈ™tii Adevărul.
„Actorul È™i sălbaticii”, varianta originială
Fiind evreu È™i pe deasupra un fin critic al societății, cu un umor degajat, dar neiertător, Ion Pribeagu a început să dea de greu odată cu dictatura din timpul regelui Carol al II-lea, dar mai ales cu creÈ™terea influenÈ›ei Gărzii de Fier.
În timpul regimului legionar, după abdicarea lui Carol al II-lea, când Ion Pribeagu scria texte pentru Constantin Tănase, el nu ierta pe nimeni, nici pe legionari, nici pe Hitler, nici pe regele care îÈ™i abandonase È›ara.
Nici măcar pe comuniÈ™ti nu avea să-i ierte, chiar în anii cei mai crunÈ›i ai dictaturii. Istoricii spun că Ion Pribeagu a fost ameninÈ›at în repetate rânduri, dar nu a cedat niciodată. De altfel, situaÈ›ia în care se afla Pribeagu a fost ecranizată în filmul „Actorul È™i sălbaticii“, din anul 1975. Toma Caragiu îl interpreta pe Constantin Tănase, iar Mircea Albulescu - pe Ion Pribeagu.
În ciuda presiunilor, Ion Pribeagu a supravieÈ›uit terorii legionare, regimului Antonescu, dar È™i războiului, cu acelaÈ™i umor debordant.
„Și-mi mai trebuie-o hârtie/Doar atât: PaÈ™aport”
După război È™i instaurarea regimului comunist în România, Ion Pribeagu nu a avut zile mai bune. Oamenii noii dictaturi nu vedeau cu ochi buni un umorist incoruptibil, imparÈ›ial È™i acid. Iar Pribeagu, deÈ™i trăia sub spectrul sărăciei, nu ierta pe nimeni. A fost rapid interzis È™i pus sub supraveghere. Sătul de atâta cenzură, umoristul botoșănean a cerut autorităților comuniste să emigreze în Israel, la rudele sale, plecate imediat după război. Fiecare cerere i-a fost refuzată. Doar în stilul său caracteristic l-a putut convinge pe Gheorghe Gheorghiu-Dej să-i aprobe plecarea.
„Am depus actele toate/ Åži bilet de sănătate,/ Åži fotografii recente, cazierul cu amprente,/ Plus biletul de vaccin/ Că n-am fost supus străin,/ Note bune la purtare,/ Ordinul de concentrare,/ Act de naÅŸtere-al lui tata,/ De la fisc pe cinci ani plata./ Anexez aici chitanÅ£a/ Că-s la zi cu ManutanÅ£a,/ Am dovada de la «Sacra»/ C-am trăit bine cu soacra,/ Că n-am bloc, că n-am moÅŸie,/ Că n-am stat la puÅŸcărie,/ Că n-am fost nici beat, nici mort./ Am ÅŸi act de cununie/ Åži-mi mai trebuie-o hârtie,/Doar atâta: PaÅŸaport“, îi scria Pribeagu lui Dej, în 1962.
După această scrisoare, Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a permis lui Ion Pribeagu să plece în Tel Aviv, la rudele sale. În Israel, Pribeagu a continuat să scrie până la moartea sa, în anul 1971.