Sfântul Luchilian a trăit pe vremea împăratului Aurelian (270-275) și a fost păgân o lungă perioadă din viața sa. Dar, întorcându-se de la idoli la credința în Hristos, a primit Sfântul Botez și pe mulți îi întorcea de la deșertăciunea și pierzarea idolilor. Pentru că devenise creștin, a fost prins și dus înaintea dregătorului Silvan care îl silea să se lepede de Hristos. Sfântul Luchilian, nevrând să se întoarcă la slujirea idolească, a fost cumplit chinuit, apoi a fost aruncat într-un cuptor cu foc, împreună cu alți creștini, dar au ieșit de acolo nevătămați. Deci, fiind duși la Bizanț, acelora li s-au tăiat capetele, iar pe sfânt l-au spânzurat pe o cruce și așa și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Și era acolo de față și Sfânta Paula fecioara, care purtase de grijă de rănile sfinților, iar, după moartea acestora, de moaștele lor. Deci, fiind și ea prinsă, a fost adusă în faţa judecătorilor şi, nevrând să jertfească idolilor, a fost bătută crunt cu nuiele.
După ce i s-au vindecat rănile, s-a învrednicit a vedea un înger al lui Dumnezeu, care a întărit-o în credinţă şi în suportarea chinurilor ce aveau să vină peste ea. Deci, la a doua înfăţişare înaintea judecătorului, a fost bătută peste gură şi, nevrând să se lepede de Hristos, a fost aruncată într-un cuptor încins, de unde a ieşit nevătămată.
După multe chinuri, din porunca dregătorului, i s-a tăiat capul, chiar în locul în care suferise moarte maritirică şi Sfântul Luchilian.