Denumită cel mai adesea ”Delta Nordului”, zona este una mai degrabă inaccesibilă, nefiind nicidecum amenajată pentru a încuraja turiștii să se avânte în desișurile de pe malul Prutului.
”Frățioare măi vecine/ Ce-ai avut ce ai cu mine/ Că din Prutul Românesc/ Ai făcut și Prut Rusesc/ Iar din hora prinsă-n slove/ Ai făcut două Moldove/ Care vin și plâng la Prut/ Că de azi le-ai despărțit/ Ca să-și plângă mereu soarta/ Una-n stânga alta-n dreapta/ Și vor plânge-ntotdeauna/ Că sunt două și nu una/ Cât li-e neamul și moșia/ Mama noastră România”.
”Doina Prutului”, poezia culeasă de George Buznea în anii 40 și rescrisă în versiune locală de țăranca Aglaia Florea, din Teioasa Darabanilor, este și astăzi rostită cu fiori de românii de pe stânga și dreapta Prutului.
Graniță sau tărâm al misterelor, cu coturi împădurite și maluri pitite sub vegetația sălbatică, apa Prutului a curs necontenit ducând cu ea dureri niciodată ostoite, dar mai ales plânsul neîncetat al românilor rupți de țară, de mamă, de propriii copii.
”Ideologia și propaganda au avut efecte puternice și pe termen lung, mai ales în Basarabia. Au fost construite artificial imagini ale ”inamicului”. Ele acționează și în prezent, distorsionând pe alocuri relațiile dintre cele două maluri. Locuitorii de pe malul stâng au fost implicați într-un război propagandistic și identitar la acre cei de pe malul drept nu au ripostat. Singurul răspuns al oficialilor români la politicil de diluare identitară sovietice a fost oferit prin televiziune și radio”, spune istoricul Alexandru Aioanei, cercetător în cadrul Institutului de Istorie ”A.D. Xenopol” – Academia Română, Fililala Iași.
Cu o lungime de 953 de km, izvorând din Carpații Păduroși ai Ucrainei, Prutul străbate pe teritoriul României nu mai puțin de 742 de km. Dintre aceștia, 230 de km sunt pe teritoriul județului Botoșani, unde acoperă un spațiu hidrografic de 4.469 km pătrați.
Lunca Prutului creează pe alocuri meandre, râul se ramifică în brațe, fiind pentru scriitori sau pictori un adevărat paradis, o sursă de inspirație inepuizabilă.
Despre apa Prutului, istoricul Dimitrie Cantemir scria că este ”dintre cele cunoscute nouă cea mai sprintenă și cea mai sănătoasă, deși apare tulbure din cauza nisipului pe care îl târâie cu sine. Observată totuși într-un vas de sticlă se precipită, rămânând lichid foarte limpede…”. Să nu uităm că, deși poluată cu diferite substanțe chimice și organice, apa Prutului după epurare se folosește ca apă potabilă în zilele noastre.
Prutul este amintit deseori în studiile mai mult sau mai puțin elaborate, atunci când vine vorba despre potențialul turistic al județului Botoșani. Cât de viabil este, însă, acest potențial, cât de veridice pot deveni aceste cvasistudii, sunt întrebări la care de bună seamă autoritățile au un singur răspuns: Prutul rămâne în continuare o zonă ”interzisă”. Și nu vorbim doar despre zona de graniță care va îngrădi, la propriu, orice tentativă a turiștilor de a se avânta în pădurișurile bogate, ci și despre infrastructura care face accesul aproape imposibil fără un ghidaj adecvat.
Un fericit prilej de a pătrunde în misterioasa luncă a Prutului au avut-o câteva zeci de turiști care au benficiat, în cadrul Zilelor Nordului, de un Tur al Apelor, cu plecare din Darabani.
Drumul duce prin Horodiștea, pe căi deseori strâmte și aproape potrivnice pe malul apei, destul cât să simți curenții care uneori te atrag, alteori te resping. Prima oprire, un ponton de unde în trecut se irigau culturile cu apa Prutului. Imaginea este feerică, însă malurile abrupte te țin departe de luciul apei.
Peste alți kilometri pe drumeagul accidentat ajungem la Dealul Bâtca, cel cunoscut încă din perioada medievală, o întărire de pământ construită în scop de apărare și de pază, ce străjuiește și astăzi toată valea Prutului. Trei lebede grațioase întâmpină grupul de turiști, fără însă a se feri prea mult din calea lor. Pe malurile apei, un șir de undițe încremenite, semn că zona este mult mai umblată decât pare la prima vedere.
Cel mai nordic punct din România este pe digul de beton construit în perioada comunistă pentru a opri revărsările dese și provocatoare de daune. Chiar dacă verdele este însă viu sub soarele dogoritor de august, iar apa îmbietoare, peisajul pare mai degrabă a fi unul dezolant. Grămezi de trunchiuri de lemn aduse de ape, pietrișul prins strategic în plasa ce fortifică digul și Prutul despărțit în două brațe. Mâna omului a intervenit pentru a opri furia apelor, astfel că, spun localnicii, aici s-a format o ”deltă” cu repercusiuni încă nelămurite: nimeni nu mai știe unde se află granița dintre România și Republica Moldova.
”Aici se formează Delta Nordului, digul are rolul de a apăra malul românesc. Prutul lua din mal, s-a construit acest dig, dar și astăzi digul e distrus când vine Prutul mare. Și granița s-a modificat, aici nu se mai știe bine unde e România și unde e Moldova”, spune ghidul, un localnic ce cunoaște ca în palmă desișurile și prăpăstiile malurilor de Prut.
Așa-zisul turism în Delta Nordului rămâne situat într-o zonă a hazardului greu de descâlcit de autorități sau de potențialii antreprenori care ar îndrăzni să investească aici. Mai ales că, dincolo de farmecul Prutului, de feeria vegetației sălbatice sau de aventurile turiștilor rătăciți, localnicii trăiesc o cu totul altă realitate. ”Luptele” crâncene dintre contrabandiști și polițiștii de frontieră oferă zilnic scenarii și întâmplări demne mai degrabă de un film western.
Iar turiștii care, aflați la Zilele Nordului, au beneficiat de un interesant și provocator Tur al Apelor, știu că o inițiativă individuală pentru un alt drum în Delta Nordului nu va fi posibilă fără o infrastructură și măsuri de siguranță necesare.
.jpg)
