Duminică, 11 august, arhitectul Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, s-a aflat la Botoșani, cu prilejul conferințelor in situ organizate de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Nord-Est, eveniment care a inclus și vernisajul expoziției ”Botoșani - patrimoniul de ieri și de azi”.
La Botoșani au sosit, duminică, arhitecți din Suceava, Iași, București, Cluj, dar și din Republica Moldova (Chișinău) și Ucraina (Cernăuți). tema conferințelor anunțate de OAR – Filiala Nord-Est în acest an fiind ”Patrimoniul arhitectural, o valoare vulnerabilă. Impactul acțiunii umane asupra fondului construit”.
Profesorul universitar Șerban Țigănaș, care a fost și președinte al Ordinului Arhitecților din România și al Uniunii Internaționale a Arhitecților, a revenit în orașul Botoșani după un sfert de secol. Arhitectul clujean a constatat dintru început starea de conservare a patrimoniului urbanistic din Centrul Vechi al municipiului, punctând deopotrivă și cele câteva aspecte pe care administrația locală trebuie să le mai aibă în vedere.
-Domnule arhitect Șerban Țigănaș, cum găsiți orașul Botoșani, centrul istoric, după 25 de ani?
-Este o diferență destul de mare de timp – 25 de ani – de când am luat prima dată contact cu zona Centrului Vechi din Botoșani. Simt că sunt niște lucruri mai legate între ele, îți dai seama că ești într-un areal central care a avut o unitate și care încă o mai prezintă, o mai arată. Îmi place foarte mult scara și atmosfera pe care ți-o transmite.
Bineînțeles că te uiți puțin printre gene și percepi liniile, dar poate te și întristezi ici și colo că vezi prăvălii părăsite sau locuri cărora nu le-a venit vremea să fie împrospătate. Însă cea mai mare bucurie este că, în mod evident, un astfel de centru dă identitatea orașului și este orașul însuși, adică ceea ce poți ține minte. Pentru că altfel, spre deosebire de alte locuri sau de locul în care trăiesc eu, Cluj, în Transilvania, caracterul este evident diferit. Botoșaniul excelează în obiecte de arhitectură, în case de sine stătătoare, dar care într-o singură suprafață, și anume aici, în Centru, încep să fie legate, să construiască fronturi, străzi, incinte. De aceea este cu atât mai special!
-Cât de important este pentru un oraș, pentru o așezare urbană, să își păstreze patrimoniul cultural?
-Este vital! Patrimoniul, și mai ales patrimoniul în sens extins, de zonă centrală coerentă, este identitatea însăși a orașului. Alături, evident, de oameni (care se schimbă și ei!) și de activități care depind de oameni. Este ceea ce rămâne, este fundalul, ceea ce se dă mai departe. Trebuie să ai grijă de patrimoniu pentru că este delicat, pentru că este supus unor fenomene, unor interese, unor momente economice, unor legi, unor oportunități, unor speculații, și trebuie să ai grijă să nu se producă degradări… Cu cât degradările sunt mai avansate, cu atât e mai greu să le aduci la starea normală. Necesită atenție, idei, inovație. Nu a găsit nimeni o regulă de aur pe care să o aplice, un ghid-manual ”așa se întreține un centru istoric”. Trebuie să te informezi de la cei care au reușit, care au avut idei bune și să îți faci treaba continuu.
-Care este cea mai mare urgență a patrimoniului, nu doar la Botoșani, în zilele noastre?
-Asta este foarte greu de spus. Eu cred că avem nevoie de o înțelegere și de o metodologie de abordare. Cred că, la ora actuală, aproape toate cazurile pe care le cunosc sunt cumva eroic abordate: ”cineva a reușit, cineva a convins…”. Asta este mai mult întâmplare și șansă decât metodă și acțiune sistematică. Cred că ne trebuie ceva care ține de strategie, de monitorizare, de identificare completă. Cineva trebuie să facă și socoteli pe bani, undeva trebuie să și calculăm ce avem, cât avem, în ce stare este, cât ne costă, și apoi să vedem în ce ordine, astfel încât – concentrându-ne pe ceea ce se află în primă urgență, în prima linie – să nu uităm de celelalte, să se strice și ele. Asta necesită o abordare foarte, foarte structurată, și nu știu dacă avem instituția care să facă acest lucru. Desigur, există Institutul Național al Patrimoniului, care a depus eforturi mari în ultimii ani de digitalizare, de pildă.
-Cum este privit patrimoniul în societatea de astăzi?
-Îmi amintesc de discuții de tipul: oare nu avem prea multe monumente? Oare ne putem permite? Sigur că nu poți să ignori, să spui că putem duce o mie sau zece mii și restul să scăpăm de ele sau să le declasăm, că nu se pune așa problema. Suntem cu atât mai bogați cu cât avem mai multe monumente și cu cât reușim să salvăm mai multe, pentru că altele noi se produc mult mai greu, trebuie să treacă zeci de ani sau chiar secole. Asta cred că este prima urgență: o abordare sistematică, o înțelegere clară, pragmatică, cu cifre, cu hărți. Și scoasă poate această preocupare din zona politicului. Nu câștigă cel care are relații politice sau s-a nimerit la un moment dat să aibă culoarea bună… Chiar dacă ici și colo au mai rezolvat treburi...
Citește și Patrimoniul cultural al Botoșanilor, o valoare vulnerabilă. Ce este de făcut?
