Ne-am obișnuit să vedem noile generații aplecate asupra ecranelor, fie de laptop, fie de telefon, cufundați, uneori chiar ”pierduți” în lumea gaming-ului, și nu de puține ori discuțiile s-au purtat în termeni alarmiști, cu trimitere către antisocializare, izolare, dependență.
Parcă anume pentru a risipi temerile, tinerii (dar nu numai ei!) ne arată că au puterea de a se desprinde de ecran și de a crea cele mai frumoase comunități. Iar scopul este unul singur: nevoia de a petrece timp de calitate împreună. Unii își înving timiditatea, alții dau adevărate ”probe” de iscusință artistică.
De ce Dungeons & Dragons? Pentru că ”toate cărțile pe care le citim, filmele la care ne uităm și jocurile pe care le jucăm, nimic nu reușește să te pună atât de aproape, la un nivel intim și personal, de faptele eroilor din povestea pe care o urmărești”, ne mărturisește Codrin, născut în Botoșani, în prezent student în Iași.
”Personajele cresc, se schimbă pe ele și schimbă lumea din jurul lor!”
Despre astfel de comunități formate în jurul unui joc de societate am vorbit cu Codrin Moldovanu, student în anul V la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași.
-Dungeons & Dragons este privit ca un joc de societate, dar el pare să fie mult mai mult de atât. Prima ediție a fost lansată în 1974, adică acum 50 de ani. Care este secretul acestui joc, cum poate el să vă atragă astăzi pe voi, cei din alt secol, mileniu? Ce presupune el?
-E foarte greu să vorbești despre un joc precum ”Dungeons&Dragons” și să-i construiești o imagine corectă, fără ba să-l misticizezi, ba să nu-i faci dreptate, pentru că e o experiență unică. Bine, mint, nu e chiar unică. Adevărul e că D&D nu e singurul joc de genul, nici pe departe. E important să înțelegem că e vorba de un gen întreg de ”jocuri”, numit TTRPG (Tabletop Roleplaying Games), sau ”Jocuri de rol la masă”, Dungeons&Dragons e doar cel mai cunoscut exemplu. Ce leagă toate jocurile de acest fel la un loc este principiul de bază: Un grup de oameni se așază în jurul unei mese, iar unul dintre ei, cu rolul de povestitor, numit GM (Game Master) sau DM (Dungeon Master, dacă ne referim strict la D&D), va nara o poveste în care ceilalți jucători de la masă joacă personajele principale. Personajele, apoi, își vor juca rolurile în funcție de narațiunea povestitorului. Asta e ideea de bază, asta se întâmplă la o masă de joc timp de 4-5-6 ore în fiecare săptămână. E important faptul că povestea asta nu se termină după o tură de joc, ea continuă de la săptămână la săptămână, o campanie obișnuită desfășurându-se pe parcursul unui an de zile sau mai mult. Personajele cresc, se schimbă pe ele și schimbă lumea din jurul lor, înving personajele negative sau le iau locul, devin eroi sau tirani, o campanie de Dungeons&Dragons devine aproape de fiecare dată o epopee legendară în care jucătorii... și de aici începe să devină greu de explicat.
-Concret! Care este primul pas pentru cineva care își dorește o astfel de experiență? Să spunem că ai găsit cărți despre Dungeons & Dragons, că înțelegi și regulile...
-Dacă încercați să vă cumpărați jocul pentru a începe să jucați, s-ar putea să rămâneți puțin nedumeriți. Pentru că forma fizică a jocului se rezumă la două cărți de reguli și un set de 7 zaruri. Două cărți care îți vor explica exact cum se joacă, de unde să începi, ce ai de făcut, dar nu vei găsi nici o piesă de joc, nici o hartă, pentru că asta ar destrăma ideea de bază a jocului: Fiecare campanie, fiecare lume de joc locuită și explorată de către jucători este creația povestitorului, iar pe măsură ce povestea își așterne cursul, se schimbă neîncetat în funcție de faptele și vorbele personajelor. Deși există cărți speciale care vând câte o aventură completă și încearcă să pregătească povestitorul pentru orice alegere ar putea să facă personajele, acest lucru e imposibil. Și faptul că e imposibil e motivul pentru care jocul atrage atât de mulți fani. Noțiunea că nici măcar povestitorul nu știe finalul poveștii, că acesta depinde doar de tine și de ceilalți aventurieri.
”E un sentiment pe care jocurile video încearcă să-l captureze de zeci de ani!”
-Surpriza a venit, în primul rând, din faptul că voi, o generație despre care se spunea că este dependentă de ecranul calculatorului, ați ieșit din case, socializați la modul real. Cum s-a întâmplat asta? Cum a început povestea?
-E vorba de același sentiment descris mai sus. Senzația de a fi parte dintr-o narațiune epică unde chiar ai puterea de a face o diferență. Pentru că toate cărțile pe care le citim, filmele la care ne uităm și jocurile pe care le jucăm, nimic nu reușește să te pună atât de aproape, la un nivel intim și personal, de faptele eroilor din povestea pe care o urmărești. E un sentiment pe care jocurile video încearcă să-l captureze de zeci de ani, și deși unele dintre ele se apropie, se mulează atât de bine pe alegerile jucătorului încât pare că acesta are control asupra poveștii, nici unul nu a reușit să facă asta până acum, și probabil că nici nu vor reuși în viitorul apropiat. Pentru că oricât de multă influență ai avea în povestea unui joc video, fiecare variantă de dialog a fost gândită, fiecare răspuns al personajelor la dialogul tău a fost scris, fiecare final prevăzut. În jocurile video, nu se pune niciodată problema ”Cum se termină povestea ta”, ci ”La care dintre cele trei/zece/două sute de finaluri prescrise ai ajuns”.
Dungeons&Dragons renunță la animațiile spectaculoase și la efectele speciale scumpe ale jocurilor video și le transformă într-o seară cu prietenii, nu e un schimb deloc rău dacă mă întrebați pe mine. Și pe lângă asta, o face pentru a oferi acea experiență incapturabilă de către orice structură narativă prescrisă, că vorbim de cărți, filme, seriale, jocuri video, realități augmentate sau virtuale, experiența de a fi personajul principal într-o poveste în care cel mai mult contează deciziile tale. Sunt DM de aproape 3 ani și numesc experiența asta cea mai elevată formă de entertainment pentru adulți pentru care nu ai nevoie să călătorești departe sau să cheltuiești mult.
-Cine poate juca acest joc? În timpul documentării am găsit câteva caracteristici pe care un jucător ar trebui să le aibă: forță, dexteritate, inteligență, înțelepciune și carismă. Pare ceva ce ține mai degrabă de interpretarea unui rol decât de strategia unui joc. De ce este nevoie de asemenea însușiri?
-Astea nu sunt însușirile jucătorului, ci ale personajului, în funcție de care povestitorul calculează rapid rata de succes în ultima încercare eroică, pentru că jocul funcționează pe principiul ”Poți să încerci să faci absolut orice, imaginația e limita”. Cât de mult succes ai în ceea ce încerci să faci, e decizia povestitorului, în funcție de însușirile menționate mai sus și de o aruncătură de zar. Nu vreau să vă complic aici cu detalii tehnice, aici intervin acele două cărți de care vorbeam mai sus.
Cărțile de reguli sunt groase și intimidante, dar partea bună e că o singură persoană de la masă trebuie să le cunoască: povestitorul. Aduc jucători noi la masa mea constant și mereu le spun să nu se obosească cu regulile înainte de joc, ci să se concentreze pe a-și contura cât mai bine personajele. Regulile se învață pe parcurs. Și totuși, nici rolul de jucător nu e tocmai pentru oricine. Vreau să menționez că următorul segment nu e menit să descurajeze oamenii din a încerca jocul, ci să contureze tipologia umană căreia se adresează jocul, pentru că dintre zecile de oameni pe care i-am invitat la masă de-a lungul anilor, nu am întâlnit pe nimeni care să-mi spună că nu i-a plăcut jocul. Au fost, însă, câțiva care nu au putut să-l joace. Așadar, ca să răspund concret, cele 6 atribute sunt irelevante pentru jucător, însă cred că sunt alte 3 lucruri de care ai nevoie pentru a putea interacționa coerent cu povestea unui DM:
-abilitatea de a-ți separa personajul de propria ta persoană și de a gândi, acționa și vorbi din perspectiva personajului.
-un anume simț narativ, o intuiție sau un bun-simț care să-ți permită să citești tonul unei povești, să faci diferența dintre un moment haios și unul trist, dintre o scenă de luptă și una de negociere.
-și cea mai dificilă dintre toate, o disponibilitate de a fi vulnerabil în fața altor persoane. Vă promit că toți povestitorii vor ca eroii lor jucători să izbândească și să se simtă glorios făcând-o. Totuși până acolo, într-o poveste, e o cale lungă și plină cu obstacole. Un personaj poate fi cât de puternic și ”șmecher” dorește, dar inevitabil, va fi un moment în poveste când va pierde ceva sau pe cineva iubit, când va fi înfrânt sau umilit, iar atunci jucătorul va trebui să rămână în pielea personajului și să joace scenele respective care deși neplăcute, sunt esențiale în sentimentul de ”epic” atunci când devine victorios la final.
”Actorii profesioniști au dat naștere, practic, unui nou gen de divertisment”
-Cum este primit jocul în România? Ce știi despre grupurile din alte țări? Ce se întâmplă la Iași, unde ești astăzi student?
-Jocul a fost extrem de popular în SUA când a apărut, dar noi eram ocupați cu alte treburi prin ’70-’80. Nu a plecat nicăieri nici după perioada asta, însă în ultimii 10-15 ani, odată cu începutul eșecului industriei de jocuri video, s-a bucurat de un val nou de succes. Marele merit, consider eu, îi revine unui singur grup de actori profesioniști care au început să se filmeze jucând D&D. Își spun ”Critical Role” și au peste 400 de sesiuni de joc postate pe Youtube (a câte 3-5 ore fiecare). Jocul e cool când îl joci acasă cu prietenii, dar de când îl joacă un grup de actori profesioniști au dat naștere, practic, unui nou gen de divertisment.
În România a ajuns puțin mai greu, ca toate lucrurile, însă a apărut, și se bucură de același succes ca în State. După cum spuneam mai sus, încă n-am întâlnit o persoană căreia să îi displacă jocul odată ce l-a încercat. De obicei D&D se joacă acasă, împreună cu prietenii, dar există și varianta de joc în public, cu străini. Asta e cea mai bună variantă de a încerca jocul dacă nu se întâmplă să cunoști un povestitor cu experiență. În Cluj și București există de ani de zile localuri unde poți plăti o sumă de bani pentru a beneficia de serviciile unui povestitor pentru o seară, iar mai nou există și în Iași, unde organizăm seri de D&D de două ori pe lună la localul Arte Cafe.
-În încheiere...
-Presupun că dacă ai rezistat până aici, faci partea din masa personelor care dispun de calitățile de mai sus, dar am vrut să le enumăr oricum, căci vă vor folosi la primul joc, atunci când inevitabil vă va apărea în minte întrebarea ”și eu ce trebuie să fac?”.
Știu că până acum sună extrem de complicat și de întortocheat, dar spuneam mai sus că e extraordinar de greu să explici jocul făcându-i dreptate. Pentru că nu e greu și întortocheat, oamenii care joacă treaba asta nu stau la masă încruntați gândindu-se la următoarea replică de dialog, nu stau cu creioanele în mână să-și calculeze abilitățile. Cel mai eficient este să jucați pentru voi, dar pentru moment, cred că v-ar ajuta să înțelegeți mai bine dacă vă povestesc o sesiune de joc de când eram personaj, nu DM:
5-6 oameni se strâng la cineva acasă înarmați cu zaruri. Unul dintre noi a avut o zi grea la muncă, așa că adoarme pe canapea înainte să începem măcar jocul. Dezbatem pentru un timp dacă să-l trezim sau nu, dar în final decidem să îl lăsăm să doarmă, spunând că îl vom trezi doar dacă se întâmplă cineva important în poveste. Începem să jucăm. La finalul episodului trecut, grupa noastră de făcători de probleme rămăsese captivă într-un oraș proaspăt intrat în carantină. Era esențial să scăpăm de acolo cât mai rapid, așa că apelăm la un știe-tot local și îi spunem că-l plătim regește dacă ne scoate din oraș. Individul ne spune că are o cale de ieșire, dar că va trebui să creăm o diversiune majoră înainte. Întrebăm ce fel de diversiune ar atrage atenția întregului oraș, iar el ne spune: ”O nuntă publică”. Noi ne uităm unul la altul... eu jucam un orc, ceilalți jucau un om-șopârlă, iar cel care dormea juca un elf. Unul dintre noi era alegerea perfectă să se căsătorească în public, și nu eram eu. În timp ce sărmanul elf încă dormea, am început să dăm de știre în oraș: ”în seara asta, mâncare și băutură gratis, pentru că marele duce străin a ales biata voastră piață ca loc de nuntă! Bucurați-vă și prezentați-vă, maiestatea sa vrea să vă vadă în număr cât mai mare!” Când elful se trezește, își cere scuze că a adormit și întreabă ce se întâmplă. Noi, restul, îi spunem ”N-are importanță, dar vezi că seara asta te însori. Ai 8 ore să-ți găsești o nevastă”. Și-a găsit o fată elf care era dispusă să se mărite în schimbul unui bilet în afara orașului împreună cu noi, și cât-colo, omul-șopârlă îi pune pe elf și pe povestitor (care a trebuit să joace rolul miresei) umăr lângă umăr, ca la altar. Le-a făcut cununie în timp ce eu și Bigfoot priveam și râdeam de situație, apoi am folosit larma petrecerii de după pentru a ne strecura din oraș.
Vedeți, foarte rar devine serios. În 3 ani ca DM, mi-am făcut jucătorii să plângă de două ori prin momente tragice, dar în schimb se râde aproape non-stop. Motivul pentru care o facem e același pentru care majoritatea oamenilor fac majoritatea lucrurilor pe care le fac: pur și nediluat escapism. Escapism transformat în artă teatrală și narativă, escapism conceput să coexiste cu un joc de societate, escapism sănătos, creativ, și plăcut.
-Dungeons&Dragons is seen as a social game, but it seems to be so much more. I’ve read that the first edition was launched back in 1974, 50 years ago. What is the secret of this game? How can it attract you, today’s youth? What is it all about?
-It is exceedingly difficult to talk about a game such as Dungeons&Dragons and pain an accurate story, without either mystifying it or failing to do it justice, for it is a unique experience. Sort of unique, at least. The truth is D&D is far from being the only game like this. It is important to understand that we’re referring to an entire genre of games, called TTRPGs (Tabletop Roleplaying Games). Dungeons&Dragons just happens to be the most popular example. What truly defines the genre is the base principle of how the games are played: A group of people sit down at a table and one of them, the “narrator”, so to say, more commonly referred to as a GM (Game Master) or a DM (Dungeons Master, if we’re talking about D&D specifically), will start telling a story where the other players control the main characters, answer, react and interact with the GM’s world, plots, and characters. This is what takes place around a game table for 4 to 6 hours once a week. It is essential to note that the story doesn’t end when the session is over, the same characters will continue playing the same story week after week, they grow, they change themselves and the world around them, defeat the villains or become them, become loved heroes or feared tyrants, almost every D&D campaign ends up becoming this epic quest that spans across months or years, where the players…well, and this is where it becomes difficult to explain.
For you see…
If you go ahead and try to get a copy of the game, you might get somewhat confused, because there is not really such a thing. The physical form of the game basically refers to two rule books and a set of 7 dice. The books will tell you everything you need to know about how to play the game, how to begin, what you have to do, but you won’t find any map, any figurine, because that would defeat the purpose of the game: every campaign, every world inhabited and explored by the players is the GM’s creation, and as the story progresses, it changes according to the characters’ deeds and words. Even though there are special books that sell themselves as out-of-the-box adventures, where they try to prepare the GM for every single choice the players might have, this is impossible to do. And the fact that it’s impossible is the reason the game attracts so many people. The very notion that not even your GM knows how the story will end, for that entirely depends on you, and your fellow adventurers.
-The surprise came, mainly, from the fact that you, a generation famous for being addicted to the computer screen suddenly decided to get out of the house to play this. How did it happen? How did the story start?
-It’s the same feeling I’ve described above. The feeling of being a part of an epic narrative where you can actually make a difference. For all the books we read, films we watch, games we play, nothing can manage to put you this close, at a personal and intimate level, to the characters you follow through your favourite stories. It’s the lightning that video games have been trying to catch in a bottle for decades, and even though they got really close a few times, they never truly succeeded, and probably won’t for a long time. Because no matter how much influence you have as a player in a video game, how much power, how much apparent narrative control, every dialogue option has already been written and thought of, every response has been scripted, every ending foreseen and coded. In video games, you never ask “How will your story end?”, rather “Which of the three/ten/one hundred different pre-written endings did you get?”. This is the difference that makes all the difference. Games like D&D give up on beautiful animations and flashy special effects and turns them into a hangout with your friends, not a bad trade at all if you ask me. And furthermore, this trade is what offers you that experience that can’t be replicated by any pre-written narrative structure out there, the experience of being the main character in your own story where the only thing that truly matters is your decisions. I’ve been a DM for about 3 years and I wholeheartedly consider this to be the single most elevated form of adult entertainment that doesn’t require you to travel or spend large amounts of money.
-Who can play this game? While researching, I found some characteristics a player should have: Strength, Dexterity, Constitution, Intelligence, Wisdom and Charisma. Sounds like they have more to do with playing a role than strategizing in a game. Why would one need these characteristics?
-These aren’t the player’s attributes, but the character’s. By these, the DM calculates the rate of success the character’s most recent heroic endeavor has. You see, the game works on the principle that “You can attempt to do absolutely anything, imagination is the limit”. How successful you are in what you try to do, however, is up to the DM, based on the numbers attributed to the stats mentioned above and a dice throw. I’ll refrain from complicating this with too many technical details, that’s what those two books are for.
The books are rather intimidating looking, but the bright side is that a single person at the table has to know them: the GM. I’m bringing new players at my table all the time and I always tell them not to bother with the rules, but rather to define their own characters the best they can. The rules are best learned as we go. And yet, the game is not for everybody. I want to mention this next segment isn’t meant to discourage anyone from attempting the game, but rather to define the type of personality who would get the most out of it. Of the dozens of people I’ve invited at my table during the years, I haven’t met a single one who disliked the game. I did, however, meet some who couldn’t play it. So to answer your question, while the 6 general attributes are irrelevant for the player, I believe there are 3 other things that you need in order to coherently interact with a GM’s story:
-The ability to separate yourself from your character and to think, speak and act from their perspective;
-A certain narrative sense, an intuition or the common sense to read the tone of the story, to make the difference between a funny moment and a tragic one, between a fighting scene and a tense negotiation;
-And the most difficult of them all, an openness to being vulnerable in front of other people. I can promise you, every single GM out there wants their players to achieve their goals, and we want you to feel glorious doing it. And that is why we fill your road with terrible obstacles. Your character can be as strong and cool as you want, but eventually there will be a time when they lose something or someone, when they will feel defeated or downed, and as a player, you’re expected to stay in character and play through those emotions, because these moments are essential in getting that feeling of greatness when you do eventually defeat the big bad.
-How is the game seen in Romania? What do you know about playing groups in other countries? What has been happening in Iași, specifically?
-The game has been extremely popular in the US back when it first came out, but we as a country were a little bit…busy doing our own thing back in the 70s and 80s. In the past decade or so, however, it has enjoyed a great reemergence into the mainstream. Most of this success, I believe, is due to a certain group of nerdy actors who started recording themselves playing Dungeons&Dragons. They call themselves “Critical Role” and they have over 400 recorded sessions uploaded on Youtube, of 3-5 hours each. The game is cool when you play it at home with your friends, but when professional actors play it, let’s just say it became a whole new genre of entertainment all together. It took a while for the game to arrive in Romania, but it has, and now it’s enjoying the same kind of success as it does in the US. As I was saying, I still haven’t met a person who tried the game and disliked it. Usually you play D&D at home, with your friends, but there is the option to play in public, which is the best way to get started if you don’t happen to know an experienced GM. Places like these have existed for a while in Cluj and Bucharest, where you pay a fee in order to enjoy the services of a “house GM” for the evening. Now, there is one of these places in Iași too. It’s called Arte Café and we’re organizing D&D night twice a month.
-To sum up…
-Since you’ve read the article this far, I’m going to assume you’re part of the vast majority of people who possess the fore-mentioned list of required qualities, but I wanted to talk about them either way, it might prove useful to you if you end up playing with experienced players in your first game and get that question of “What’s expected of me?” in your mind.
I know it probably sounds messy and overcomplicated so far, but like I said in the very beginning, it is very difficult to explain this game to someone and do it justice. Because it’s not that complicated, people who play it don’t stare at each other over frowned looks thinking of their next lines, they don’t chew pencils doing complicated math. I think you’re going to benefit from a little snapshot of one of my sessions, back from when I used to be a player, not a GM:
Five or six people gather at someone’s place with their dice, character sheets, and a bunch of beer.
It was a regular session and the Half elf Ranger player arrived dead tired after a long day at work. So he fell asleep on the couch mid game, and we didn't want to wake him so we let him rest and played around him.
We were in this city which was under lockdown and we had to get out somehow. We eventually found a crime lord who was willing to smuggle us out in return for us stealing a family jewel from a certain nobleman's manor in the city.
We made a plan for breaking in, but we needed a big distraction, so we asked the crime lord what sort of event would get the people of this city to loosen up.
His reply: A wedding.
Now you have to understand, the party consisted of an Orc(me), a Bugbear, a Tiefling, and the poor sleeping Half elf. Guess which one of us was getting married.
We started organizing the wedding while the guy was still sleeping, the Tiefling cleric was going to officiate it. Now, despite being a cleric, his diety was rather...evil. So we didn't question him when he went to the local butcher and asked to purchase all the cow bones he's got.
Anyway, the Half elf finally wakes up, we're having a blast organizing this thing all around him when he eventually asks what did he miss.
Our answer:
"Unimportant, but you're getting married. You have 6 hours to find yourself a bride"
I swear, I'm so jealous on the guy for having that RP scenario thrown at him like that, but he played it perfectly too. He did find a woman willing to marry him in exchange for a ticket out of the city along us.
So, night comes, the city gathers around an altar made of cow skulls and torches, and the tiefling, who had been rather quiet by that point, was about to play the living shit out of this scene. So he makes the Helf player and the DM stand up in front of him as if facing an altar, then starts this epic speech about "Uniting these two clueless souls in the name of the lord below"
The speech was great, DM and Helf were having a blast being a part of it, and then their jaws dropped when the tiefling eventually said "And now, time for your vows" and realizing they had to come up with wedding vows for each other on the spot.
Bugbear and I were losing it laughing. So that's the story. I'm still playing with the same group and when it gets late and one of the players shows signs of being tired, we always make sure to threaten them with getting them married if they fall asleep.
You see, it very rarely becomes serious. In my 3 years of DMing, I have made my players cry twice with tragic story moments, but we laugh almost non-stop. The reason we do it is the same reason most people do most things in today’s society: raw, undiluted escapism. Escapism that’s been transformed in theatrical art conceived as a social game, healthy, creative and wholesomely enjoyable escapism.