Revenirea în bătrânul și elegantul Teatru, după un deceniu de ”exil”, a însemnat și o nouă premieră a actorilor botoșăneni, cu un spectacol în regia lui Dumitru Acriș.
Haideți să discutăm despre impactul artei asupra conștiinței publice, asupra ”simțului comun”. După cuvintele lui Răzvan Amitroaei din debutul primei seri (20 dcembrie), arta are capacitatea unică de a transmite informații dincolo de barierele cognitive umane, dincolo de convingerile și prejudecățile personale, de a comunica direct cu spiritul uman, iar teatrul, în mod deosebit, s-ar putea să fie cel mai potent dintre toate mediile artistice în acest aspect. Când văd, atunci, o piesă care încearcă să folosească pe deplin acest potențial de impact emoțional pentru a participa la conversația unor probleme profund adevărate în societatea contemporană de pe la noi, nu pot decât să aplaud inițiativa.
Este adevărat că ”Intrigă și iubire” nu îl folosește pe deplin. Piesa a fost o experiență plăcută și, în umila mea opinie, o reușită artistică, și urmează să vă spun de ce, dar până atunci, găsesc esențial a face următoarea remarcă: impactul social și emoțional descris mai sus există doar dacă piesa funcționează, înainte de toate, ca operă artistică, ori felul în care a fost adaptat textul lui Schiller încearcă să își extindă mult prea larg temele și motivele. Piesa încearcă să păstreze elementele de tragedie de epocă îmbinată cu intrigă politică, în timp ce satirizează situația socio-politică actuală. Deși un efort și o inițiativă lăudabile, aparenta incompatibilitate narativă a celor două obiective artistice, precum și lipsa aproape completă a scenografiei și problemele de sonorizare (cel puțin în seara de 20 decembrie) fac ca ambele să funcționeze la jumătate din potențialul lor impact narativ și emoțional. Astfel, atât impactul clasic al tragediei, cât și mesajul politic de actualitate se risipesc undeva în confuzia de gen narativ. Mesajul puternic, clar, care s-a transmis în mod categoric și nealterat este acela că politica nu s-a schimbat cu nimic față de acum două sute de ani.
Atât a fost despre mesajele ascunse printre replici, dar să presupunem că, asemeni majorității amatorilor de dramă teatrală, mergem la teatru ca să vedem un spectacol, nu ca să discutăm politică, așadar, cum a fost spectacolul?
Ca de fiecare dată când mă regăsesc în publicul din Botoșani, surpriza cea mai plăcută îmi este oferită de către actori și de jocul lor. Am văzut munca, efortul și implicarea lor în fiecare secundă pe care au petrecut-o pe scenă, am auzit pasiunea pentru joc în fiecare replică și am simțit spiritul personajelor prin emoția actorilor. Nu știu dacă decizia de a ne prezenta scena lipsită de scenografie a fost o decizie regizorală sau efectul secundar al grăbirii pregătirilor pentru lansarea de pe data de 20/21 decembrie, însă un lucru e cert: actorii au umplut scena cu jocul și cu emoția lor.
În timp ce asistam la spectacol, îl urmăream pe personajul Ferdinand și mă gândeam tot timpul: ”Unde l-au găsit pe băiatul ăsta și unde l-au ținut până acum? Că joacă de rupe!,” doar ca să aflu, după terminarea piesei, că ”băiatul ăsta” nu era nimeni altcineva decât gâsca cu ouă de aur a teatrului din Botoșani, Alexandru Dobynciuc, cu un nou look. Cu o prestație de excepție și un profesionalism actoricesc care îl definește, a furat inimile publicului în fiecare secundă în care a fost pe scenă cu un joc sincer, personal și în același timp tehnic și muncit, cu emoție credibilă, și cred că ăsta e cel mai mare compliment pe care îl pot face unui actor: ”te-am crezut”. Același lucru îl pot spune și despre doamna Silvia Luca, în rolul mamei lui Ferdinand, care l-a acompaniat într-o manieră atât de distinsă, construind o dinamică interpersonală remarcabilă prin contrastul dintre jocul său tehnic, meticulos, gândit și finisat până la cea mai subtilă inflexiune a vocii, și cel arzător și exploziv al lui Dobynciuc. Într-o piesă plină de conflicte umane profunde, relația dintre personajele celor doi a fost punctul cel mai satisfăcător, mai impresionant, și mai... credibil.
Nu vreau să vă destăinui mai multe detalii pentru că ”Intrigă și iubire” e o piesă pe care ar trebui să o vedeți cu ochii voștri. Acțiunea e o tragedie de epocă, însă spectacolul este povestea unui grup de actori talentați care încearcă să stoarcă aur din piatră seacă. Fără scenografie, și cu un ajutor minim din partea producției, dar o experiență care merită experimentată. Sunt sigur că, în viitorul apropiat, detaliile de lumină și de sonorizare vor fi puse la punct și imaginea artistică se va dezvolta până la forma gândită în timpul regiei, și sunt sigur că experiența de vizionare va fi una și mai plăcută, mai satisfăcătoare și mai completă, însă nu de asta vă sugerez să mergeți la teatru. Vă sugerez să o faceți pentru purul spectacol actoricesc și pentru modul în care acesta, după cum spuneam la început, reușește să străpungă conexiunile și prejudecățile lobului frontal al spectatorilor și să comunice direct cu creierul emoțional al amigdalei. Un succes construit din pasiune și multă muncă.
(Codrin Moldovanu)
”Intrigă și iubire”, după Friedrich Schiller
Regia și scenografia: Dumitru Acriș
Dramaturgia spectacolului: Angelina Rosca-Ichim
Coregrafia: Victoria Bucun
Asistență regie: Ella Nistor
Cu: Sorin Ciofu, Silvia Luca, Gina Patrașcu-Zamfirache, Alexandru Dobynciuc, Oana-Maria Tudoran, Dana Bucătaru, Ella Nistor, Petruț Butuman, Lenuș Moraru, Răzvan Amitroaei, Lorena-Petronela Chiribuță, Irina Mititelu, Crenola Muncaciu, Silvia Răileanu, Lidia Uja, Alexandra Vicol, Cezar Amitroaei, Volin Costin, Radu Dragoș.
.jpg)
(Foto: Știri Botoșani / Florin Timofte)