În casa Florentinei, sărăcia nu scrâșnește din dinți, nici nu se afișează cu ostentație, semn că aici nu există victime, ci învingători. Șase frați și o mamă tânără, câteva găini, un porc și o căpriță. Trei camere cu prea puține paturi pentru cât somn se adună noapte de noapte, o casă cu dulapuri strâmte, un noian de diplome și mănunchiul de medalii atârnat lângă icoane.
Este copleșitor cum dincolo de lipsuri de tot soiul, în dosul gândurilor apăsătoare pe care le pitesc sub tăceri copilărești, șase copii își găsesc fericirea în a fi împreună.
De la un capăt la altul, gospodăria Florentinei impresionează în primul rând prin ordine. În casă ori afară, în straiele îngrijite ale copiilor, pe rafturile ticsite cu haine atent așezate, până și pe chipurile frumoase ale celor șase frați. Hărnicia Florentinei se vede cu ochiul liber: borcanele cu dulcețuri pregătite pentru iarnă, oalele curate din bucătăria improvizată lângă vechiul cuptor, în rufele întinse pe multe sârme din curte, chiar și în stivele de lemne atent construite.
Liniștea de după furtună!
Este armonie, este pace, dar mai presus de toate se simte în familia Amitroae, din Bălușeni, liniștea de după furtună.
Pentru că furtună a fost viața Florentinei. Mai întâi când, în pruncie, a înfruntat viața grea din casa de copii. A păstrat de acolo îndârjirea în fața obstacolelor și încăpățânarea cu care își ține acum aproape copiii. Propria mamă îi este acum alături.
La 38 de ani, mărunțică și cu un zâmbet victorios pe chip, Florentina pare mai degrabă sora fetelor ei mai mari. Vorbește cu detașare despre tatăl copiilor care, de vreo doi ani, și-a găsit o altă parteneră de viață.
.JPG)
”Am 38 de ani, da, multă lume îmi spune că suntem surori. Am stat până acum la soacra mea, acolo am făcut casă, grajd, am crescut animale. Am plecat de acolo cu copiii de mână și cu hăinuțele, plus câteva lucruri. Aici am cumpărat casa. Banii pentru casă au fost din alocația copiilor de pe trei ani. Tatăl copiilor primea alocația în străinătate, unde este angajat. Banii îi lua el și îmi trimitea cât voia el. Am anunțat autoritățile, iar când am rezolvat treaba și am văzut bănuții, am cumpărat casa asta. Să fie a copiilor, să aibă un acoperiș. Pentru că sunt în divorț, am cumpărat pe numele mamei mele casa, să nu fie împărțită la partaj”, povestește Florentina și fața se face toată lumină când privește către cei șase copii care o înconjoară.
”Dincolo”, la casa soacrei, a muncit. Aveau vaci, doi cai, ”am avut și 50 de oi”, spune tânăra femeie și își amintește cum se trezea în fiecare dimineață, cu copilașii. ”De dimineață de la cinci până noaptea la 1. Copiii mă ajutau la animale dimineața, apoi plecau la școală. Acum avem câteva păsări, un purcel și o căpriță”.
Comoara casei: Șase copii deștepți!
Șase copii. De 16, 14, 13, 11, 9 și 8 ani. Frumoși, isteți, cu o sclipire lipită pe chip, chiar dacă simți tristețea cum stă la pândă în fiecare colț de privire. În una dintre camere, pe multele rafturi ale unui dulăpior alb, sunt așezate cu grijă diplomele copiilor. Concursuri de tot soiul, chiar și o mențiune la olimpiada județeană!
Andreea are 16 ani și învață la liceu, în Botoșani. Face naveta în fiecare zi, chiar dacă asta înseamnă peste 450 de lei lunar, din bugetul și așa firav al familiei. De mică a mers la dansuri populare, în ansamblul popular din Bălușeni. În camere, pe două stative, atârnă costumele populare la loc de cinste. Andreea visează să devină educatoare sau învățătoare. Până atunci, este sora mai mare și sprijinul important al mamei. Da, cel mai mult și-ar dori o baie. Și o bucătărie.
Georgiana are 14 ani, în septembrie va începe clasa a VIII-a. Un an care îi va decide viitorul. Vrea să meargă și ea la liceu în oraș, știe că este dificil și nu se va mulțumi cu puțin. Ar vrea să facă și meditații, ca să fie sigură că ajunge la un liceu bun. Face dansuri populare de la 9 ani. Este aprigă în fire, muncitoare și hotărâtă să răzbată și acolo unde totul pare potrivnic. Este microbista casei. Îi place casa în care locuiește, dar ar vrea tare mult o baie și o bucătărie.
Ioana trece în clasa a VII-a. La 13 ani, știe exact ce vrea să devină peste ani: ”cofetăreasă”. Pentru asta, da, i-ar prinde tare bine o bucătărie. A făcut deja clătite și chec cu mama!
Andrei are 11 ani și abia așteaptă să înceapă aventura clasei a V-a. Cel mai mult își dorește să aibă camera lui. Iar pe perete, mare, ”un desen cu o poartă de fotbal”. Ține cu Portugalia, îl admiră pe Ronaldo. Chiar dacă la Campionatul European nu a prea strălucit. ”Eu sunt mai mult atacant…”, rostește el cu importanță, dar ”îți stă bine și în poartă”, îi spune Ioana. Visează să devină polițist.
Ștefan are 9 ani și intră în clasa a III-a. La școală îi place matematica. Cu literele e mai greu, a făcut ore de logopedie, a umblat și pe la medici. ”Ar mai avea nevoie de ședințe de logopedie, care să îl ajute la citit. Se pierde ușor, nu mai înțelege… Este foarte emotiv. Învață bine, prinde repede, dacă are ceva de lucru nu iese din în pauză până nu termină”, îl descrie mama în câteva cuvinte. Lui Ștefănuț îi plac și jucăriile, ar face tot timpul puzzle. Telefon nu are, de jocuri de calculator nici nu încape vorbă.
-Care este cea mai mare dorință a ta, Ștefănuț?
-(pauză)
-(pauza se prelungește, ochii se umezesc în lacrimă)
-Ce ți-ai dori tu cel mai mult pe lumea asta?, îl încurajează și Florentina…
-(tăcere, lacrimile strivesc într-o clipă toată copilăria și se năpustesc precum uliul peste inocența lui Ștefănuț)
-(nimeni nu mai întreabă nimic, răspunsul pare să se fi rostogolit deja peste noi toți):
-Să rămânem toată viața împreună!, spune dintr-o suflare copilul și într-o clipă din patru perechi de ochi izvorăsc șiroaie de lacrimi.
Ștefănuț este hârtia de turnesol a familiei, este sufletul curat și plăpând care scoate la suprafață întreaga durere a lumii în care trăiește. Tăcerea lui Ștefănuț este strigătul de ajutor, un strigăt înfundat și acoperit de spaima unui copil de a nu-și pierde ce are mai scump: familia. Nu întâmplător, visul lui Ștefănuț este acela de a deveni polițist!
Teodora este mezina casei. Are 8 ani și ochi de o frumusețe rară. Se pregătește cu emoție pentru clasa a II-a. Îi place la școală și știe de pe acum ce va fi când va fi mare: doctoriță. Dorința ei cea mai mare acum? ”Vreau un birou la care să îmi fac lecțiile”.
”Lasă, mamă, o să învățăm, o să trecem peste toate!”
”Nu am fost niciodată plecată de lângă ei. Nu am vrut să ne știe nimeni dacă ne e greu. Am avut și momente de depresie. Dar m-am rugat mult la Dumnezeu. Fetele m-au încurajat mereu: Lasă, mamă, o să învățăm, o să trecem peste toate. Dacă avem liniște, dacă îi văd pe ei că sunt bine, chiar dacă nu avem mai nimic, suntem fericiți!”, spune mama Florentina.
”Au o inteligență surprinzătoare, sunt toți deștepți”
Preotul Vasile Găină le este aproape. Părintele nu își ascunde uimirea când vorbește despre Florentina și copiii ei.
”Sunt copii buni, săritori, cuminți. Învață bine. Își doresc mult o baie și o bucătărie. Este mult de lucru acolo, trebuie chemat un meseriaș, cineva priceput, care să propună o soluție pentru ca acea casă să devină locuibilă în primul rând. Se poate face o baie, există canalizare. Mama se străduiește să facă, dar nu are posibilități. Poate mai sunt oameni cu suflet, care pot ajuta”, spune părintele Găină.
Sărăcia înseamnă în primul rând luptă. Zi de zi, oră de oră, din răsărit până în apus. O femeie de 38 de ani și copiii ei ne oferă o lecție despre izbândă. O mamă care, din puținul mobilier din casă, ”sacrifică” un dulap pentru diplomele celor mici. O casă în care, pe peretele cu icoane, stă agățat un mănunchi de medalii.
”Mama e ca o leoaică, e o luptătoare! Acum îi cunosc și eu bine, mai știu din tainele lor. Să știu că dau din pensia mea și nu i-aș lăsa… Fetele sunt mari de acum, au și ele nevoie de multe lucruri. Merg mereu la biserică, sunt foarte cuminți. Au o inteligență surprinzătoare, sunt toți deștepți”, mai spune părintele Vasile Găină.
Dulapul cu diplome și mănunchiul de medalii
Florentina știe exact ce vrea pentru copiii ei: să învețe carte! Școala este singurul viitor în care crede. Iar copiii ei au înțeles că greul de acum nu înseamnă nimic față de cel ce va să vină dacă nu așează la timp cărămizile potrivite.
O casă mică, bătrânească, în care sărăcia strălucește de curățenie. O casă în care, din cele două-trei dulapuri, unul este plin de diplome. Iar lângă icoane, ca un strigăt de victorie, mănunchiul de medalii!
Șase copii care merită mai mult. Deocamdată își doresc o baie. Dacă se poate și o bucătărie. Un birou la care Teodora să își facă temele. Și, pe un perete, un desen mare cu o poartă de fotbal. Va fi poarta care le va ține în viață visul!
Cine vrea să îi ajute pe cei șase copii pot face donații în
Cont în lei deschis la BRD- GSG
RO15BRDE070SV51664920700
pe numele Amitroaie Florentina
.JPG)