În rugby, botoșănenii au scris istorie, și e de ajuns să îi amintim doar pe Pompiliu Borș sau Romeo Gontineac! Însă a existat și Florică Murariu, marele rugbyst român născut pe 28 martie 1955 în Mitocul Botoșanilor, și împușcat pe 24 decembrie 1989, în București.
Era în culmea gloriei sportive. Cu peste 70 de selecții naționale, jucase în prima Cupă Mondială (1987, Noua Zeelandă) și, cu echipa României, în 1980 bătea Franța cu 15-0, la București. A debutat în naționala României pe 28 martie 1976, la meciul Olanda - România (3-27). Ultimul meci a fost pe 24 septembrie 1989, cu Zimbabwe, terminat cu victoria românilor, cu 52-17. A fost timp de trei ani căpitan al României, marcând 8 eseuri. A fost singurul român cooptat în Selecţionata Mondială cu ocazia Centenarului Rugbyului galez, desfăşurat pe Arms Park.
Glonțul de 7,62 mm a năruit un destin și a închis o pagină uriașă a sportului românesc. Florică Murariu este înmormântat la Mitoc, în satul natal.
Ziua fatidică: ”M-ai omorât!”
Era Ajun de Crăciun, dimineața zilei de 24 decembrie. Florică Murariu, însoțit de Ioan Moldovan, a primit ordin să se prezinte la clubul din Ghencea. În dreptul Parcului Moghioroș au fost opriți de echipajul unui TAB aparţinând unităţii 01270 din Focşani. Un soldat în termen a primit ordin de la cpt. Petre Olteanu să îi legitimize pe cei doi. Soldatul Fănică Lepădatu se afla la un metru distanță, cu țeava pistolului mitralieră ațintită către Florică Murariu.
Sportivul, care spusese cum îl cheamă și încotro se îndreaptă, a făcut un gest cât se poate de firesc în situația dată: a vrut să scoată actele de identitate din buzunarul de la piept. Nu a mai apucat, pentru că soldatul a tras, nimerind în ficatul lui Florică Murariu. "M-ai omorât", a mai apucat să spună botoșăneanul. Și a murit în scurt timp, pe drumul către spital. Căpitanul, care asistase la întreaga scenă, a dat ordin ca soldatul să fie dezarmat imediat. "Ce-ai făcut, nenorocitule, ce ti-am zis eu să faci și ce-ai făcut tu!?", ar fi rostit ofițerul.
”Eroare de fapt”
Conform declarației din 11 mai 1993, Fănică Lepădatu și-a recunoscut vina, precum și faptul că, urmare a acestei situații, a fost dezarmat și mustrat de către superiori. Cu toate acestea, nu a solicitat clemență, nu a invocat eroarea de fapt. Nici nu a spus că regretă fapta! Și totuși, 7 zile mai târziu (Rezolutia nr. 1005/P/1991 din 18 mai 1993, redactată de procuror militar Gheorghe Oancea, de la Sectia Parchetelor Militare) se dispune neinceperea urmăririi penale.
Instanța l-a ”salvat” și a spus că soldatul a comis o ”eroare de fapt”. Florică Murariu a fost devenit Maior Post-Mortem...
Părinții lui Florică Murariu s-au stins de durere, după ce au făcut drum de lacrimă de acasă până la mormântul fiului lor. Tatăl, de altfel, nu a supraviețuit mai mult de doi ani după moartea lui Florică. Nu a mai apucat să afle că o crimă în România se numește... ”eroare de fapt”!
