La jumătatea acestui an, istoricul Marius Oprea anunța că, împreună cu echipa sa de arheologi, a descoperit o nouă groapă comună în fostul lagăr de exterminare Salcia, din Insula Mare a Brăilei. Aici, în anii ’50, victimele atrocităților comise de comuniști erau atuncate direct în pământ, în gropi săpate de alți deținuți.
Mărturisirile făcute de Marius Oprea sunt, astăzi, lecții de istorie nescrisă. Astăzi, resturile de oameni ies la lumină ca niște stafii ale trecutului. Este pentru prima dată când morții ”vorbesc”. Pentru că, în fostul lagăr de exterminare, fiecare mort scos din groapă spune o poveste.
Foto: jurnalul.ro
„Îngroparea era, aici, un adevărat ritual. Lumea era anunțată seara că a evadat un deținut. Le spuneau oamenilor să stea în casă, altfel riscă să fie împușcați. Iar noaptea se auzea cum trecea căruța cu morți. Cei de la lagăr strângeau cadavrele, nu duceau câte unul, cum murea. Le adunau, unii mai putrezeau. Pe unii, iarna, i-au ținut morți și luni de zile. Umpleau căruța și se auzea cum trece scârțâind de la Salcia la Agaua. Aici aduceau și un generator electric. Aprindeau luminile, îi îngropau, nivelau terenul și plecau”, spune pentru Jurnalul.ro istoricul Marius Oprea, privind groapa adâncă în malurile căreia mai zărește resturi de degete sau de picioare.
„S-au hrănit cu sânge de om de au crescut așa de tare”
Moș Viorel are 85 de ani și la Salcia a venit la muncă, în acei ani, tocmai din Botoșani, neștiind prea bine ce se întâmplă în Insula Mare a Brăilei. Acum a rămas printre puținii martori ai unor timpuri despre care nimeni nu vorbea.
„S-au hrănit cu sânge de om de au crescut așa de tare”, crede moș Viorel despre boscheții care s-au aruncat către cer, acoperind parcă, într-o disperată încercare, toată suferința pământului înecat de plâns.
Moș Viorel nu s-a mai întors niciodată acasă, la Botoșani. Astăzi locuiește la o aruncătură de băț de „comanda milițienilor”, vechea clădirea dărăpănată. „Axinte Viorel îmi zice, am trecut de 85 de ani, și am văzut ce s-a întâmplat aici. Ei, da cum să nu știu? A fost pușcărie grea. Îi scotea uite, colo, vezi digul… ăla de deținuți a fost făcut… Așa, și pușcăriașii lucrau acolo. Și milițienii tot îi băteau. Veneau călare și se urcau cu caii pe ei, îi pisa. Care murea îl băga acolo. Cum unde? În dig. E plin de morți”.
”Pe unii i-au băgat în pământ direct unde i-au omorât”
Moș Viorel povestește că a ajuns să lucreze la lagărul din Salcia după ce a venit taman de la Botoșani, adus la muncă, la irigații. Era tractorist. Milițienii l-au luat de multe ori să transporte cu remorca apa și proviziile lagărului. Și acum, moșul vorbește ca pe vremuri. Rotește șapca în mâini și se adresează cu „șefule”: „Mi s-a zis ca nu cumva să mă prindă că dau de mâncare pe furiș. Mă cunoșteau milițienii, știau că nu fac prostii. Dar mai le dădeam câte o țigară deținuților. Îmi ziceau că sunt pușcăriași periculoși, că sunt criminali mulți, că au omorât oameni. Știu! Știu că au fost și deținuți politici. Și tot îi băteau. Mai rău”.
Bătrânul povestește că lagărul era înconjurat cu sârmă ghimpată, iar barăci și vagoane înconjurau clădirea de beton a milițienilor.
„Lângă clădire era bucătăria. Le făcea de mâncare de toate. Dar aveau o porție mică, mică de tot. Nu ajungea un copilaș să se sature. Și erau așa de mulți, șefule”, își mai aduce aminte moș Viorel.
Bătrânul spune că a văzut de mai multe ori când „viața a plecat din deținuți”: „Uite colo, ți-am arătat. Pe dig. Și dincolo, pe câmp, unde erau barăcile. Odată vedeai cum e lovit cu bastonul și cade și nu se mai ridică. Sau cum trece cu calul peste el de mai multe ori. Asta am văzut cu ochii mei. Am auzit că pe alții îi lăsau să se usuce la soare, alții în pielea goală erau dați la țânțari și la furnici. Pe unii i-au băgat în pământ direct unde i-au omorât. Pe alții îi cărau ceilalți deținuți undeva, în lagăr. Acum am auzit că îi scoate la lumină. La Agaua”.