Pe 10 septembrie, o femeie din Agafton, comuna Curteşti, făcea o descoperire şocantă: vecina ei, de 36 de ani, murise în casă, în timp ce fetiţa ei, de 3 ani, se juca prin curtea ei. Cum mama era cunoscută drept consumatoare de băuturi alcoolice, s-a ajuns la concluzia că decesul a fost cauzat de excesul de băutură, însă rezultatul necropsiei nu a ajuns încă la autorităţi.
Între timp, însă, vecina care mai avea grijă de fetiţă din când în când a fost nevoită să admită că nu se poate descurca în permanenţă cu copila, astfel că a ajuns în grija bunicilor, dar care nu au dovedit calităţile necesare pentru a o ţine în familie. Mai mult, tatăl copilei, care de altfel o şi recunoscuse, lucrează în străinătate, iar casa în care locuia fetiţa lui era "împrumutată" de la un amic.
"La noi mama fetiţei mai fusese în monitorizare, Compartimentul de Asistenţă Socială o avea în grijă deoarece, la un moment dat, tânăra a fost internată pentru dezalcoolizare. Acum s-a făcut ancheta socială, au fost luaţi în calcul toţi factorii, inclusiv acela că tatăl nu-i poate asigura o casă, o educaţie, tot ce are nevoie un copil pentru a creşte normal. Ca atare, am apelat la Protecţia Copilului şi am dus-o pe fetiţă la Centrul "Micul Prinţ", spune primarul comunei Curteşti, Maricel Anton.
De aici fetiţa a intrat în grija specialiştilor, care au înscris-o la grădiniţă şi o ajută să recupereze ceea ce i-a lipsit până acum.
"Fetiţa s-a adaptat foarte bine, s-a adaptat şi la colectivitate, îi place la grădiniţă, a mers la teatrul pentru copii. E cu totul altfel faţă de atunci când a venit. Are o stare de sănătate bună, e isteaţă, învaţă repede, e un copil minunat. S-au început procedurile în instanţă pentru preluarea ei de către un asistent maternal", spune Camelia Popa, coordonatorul Centrului Maternal "Micul Prinţ" şi al Centrului de Primire a Minorului în regim de Urgenţă. Altfel spus, un copil "salvat" în urma unei tragedii, moartea mamei sale.
Despre acest subiect, Ştiri.Botoşani.Ro a scris şi aici:
Femeie de 36 de ani găsită moartă în casă, la Agafton!
Moartea unei mame, "salvarea" unui copilaş ajuns în sistemul de protecţie
Madalina UrsuleanuMiercuri, 4 Octombrie 2017Social1912 vizualizăriAr fi putut fi o moarte ca oricare alta, cauzată de consumul de alcool. Doar că, în urma acestei morţi, un copil a rămas fără mamă şi a ajuns în sistemul de protecţie a copilului. O destinaţie corectă, spun autorităţile locale.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Educaţie prin legarea de pat cu lanţul! Un bunic din judeţ va fi judecat pentru rele tratamente şi sechestrare!
Miercuri, 8 Martie 2017
1749
1749
Dureros! Trei copii luaţi din familie pentru că tatăl lor nu are grijă de ei! "Sunt fraţi de la două mame..."
Duminică, 24 Ianuarie 2016
128
128
Patru șefi de centre din subordinea DGASPC, înlocuiți din funcție!
Luni, 6 Iulie 2015
820
820
MIHAI TABULEAC: Angela Curelaru nu intelege ca trebuie sa faca un pas in spate! - completare
Joi, 12 Martie 2009
562
562
La Directia pentru Protectia Copilului incep lucrarile de refacere a palierului distrus de foc
Luni, 22 Septembrie 2008
114
114
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici