Recent, Direcţia Generală de Asistenţă Socială Botoşani a fost sesizată de Direcţia de Asistenţă Socială din Dorohoi în privinţa a trei copii, cu vârste de 5, 7 şi 12 ani, al căror tată nu este capabil să aibă grijă de ei, fiind mai degrabă preocupat de băutură.
"Ei sunt fraţi de la două mame. Mama celui mai mare a murit, iar tatăl şi-a refăcut viaţa alături de o altă femeie care i-a mai născut doi copii. La un moment dat, femeia a plecat de acasă, astfel că tatăl s-a trezit că trebuie să aibă grijă de toţi trei. Nu a reuşit, în condiţiile în care familia a fost constant ajutată cu tot ce era necesar, de la bunuri, alimente, până şi geamuri la casă. Omul bea foarte mult, vindea tot ce primea iar copiii erau mai mult abandonaţi, nu avea nimeni grijă de ei", explică Alexandru Colbu, directorul adjunct al DGASPC.
În atari condiţii, s-a luat decizia preluării copiilor pe termen scurt la Centrul de Primire a Minorului în Regim de Urgenţă, urmând să se găsească o soluţie de mutare a lor într-un apartament social unde să rămână împreună şi să-şi continue şcoala.
"Mă tem că soluţia va fi pe termen lung, din moment ce tatăl este cum este, iar separarea lor nu este oportună", adaugă Alexandru Colbu.