Într-o lume a satelor unde sărăcia este la ea acasă, există un cătun care sfidează această tendință nord-moldavă. Se numește Dacia, are aproximativ 300 de locuitori și, desi se află în mijlocul câmpiei, se poate mândri că este unul dintre cele mai prospere sate din regiune.
De la case cu stuf la conacul din mijlocul câmpului
Dacă nu esti localnic din zona Nicșeniului, este imposibil să știi de Dacia. În acest cătun se ajunge urmând drumul județean pe o porțiune de aproximativ 15 kilometri din municipiul Botoșani până în comuna Nicșeni. De aici, un indicator cu litere de-o șchioapă indică direcția către Dacia. Este un drum de pământ care cotește din șoseaua principală spre dreapta. Până la Dacia, urmează un drum de coșmar, care cu greu poate fi parcurs fără un autoturism mai înalt, de preferabil 4 X 4, scrie Adevărul.
După cinci kilometri de drum agricol, în mijlocul câmpiei, dăm peste Dacia. Având în vedere drumul și poziția geografică a satului, oricine s-ar aștepta la sărăcie lucie, însă realitatea contrazice orice prejudecată. Dacia este un sat de vile în adevăratul sens al cuvântului, în curțile cărora se află cel puțin două-trei utilaje agricole, dar și multe grajduri pline cu animale și alte asemenea indicii ale bunăstării.
Pe un deal, un sătean mai avut, renumit pentru ferma sa, construiește un adevărat conac pentru fiul său.
„Îl face după cel al boierului Melek, din Răchiți, comuna învecinată. Pentru băiat, așa cum aveau boierii. Este om cu avere, cu multă muncă la fermă”, spune o săteancă.
Mai sunt mulți asemenea în Dacia. „Aici sunt mulți oameni care au bani, câștigați din muncă grea, cu animalele, cu pământul. Oamenii sunt foarte gospodari. În ultimii ani, este vilă lângă vilă”, mărturisește Maria Șalgău, o săteancă din Dacia.
Mihai, un localnic de aproximativ 50 de ani, spune că Dacia a devenit un sat bogat de prin anii 2000.
„La început, era un cătun cu stuf. Ceaușescu aproape l-a desfințat. Se gândea să-l mute, la Roma, în comuna învecinată. După 2000, totul s-a schimbat. Mulți au devenit fermieri. Până și cei mai săraci din sat au plecat sezonier în străinătate și tot s-au achipuit”, spune bărbatul.
”Oriunde se poate, dacă vrei cu adevărat!”
Vlad are 35 de ani, o casă frumoasă, vite și oi. A lucrat la oraș, câțiva ani, dar, sătul de navetă, a decis să se întoarcă la munca pământului.
„Era greu cu naveta și a fost și așa un fel de chemare a pământului. Muncesc mult la animale, la pământ, dar satisfacția este pe măsură. Și așa fac mulți în satul ăsta, cu animalele și pământul. Secretul este să fii gospodar, să muncești, să investești o parte, nu să cheltui tot, să te strădui să-ți desfaci produsele muncii. Oriunde se poate, dacă vrei cu adevărat!”, spune săteanul.
Majoritatea localnicilor cresc vaci, oi și lucrează sute de hectare, pe câmpurile din jurul satului. Au început cu utilaje modeste, dar mai apoi au reinvestit și au și accesat fonduri europene, iar acum au ferme prospere.
„Doar 20% pleacă sezonier la muncă în străinătate. Și se întorc. Restul nu au plecat, au făcut bani din agricultură și animale. Aici, oamenii știu că trebuie să muncească pentru a avea ce mănca. Noi nu știm ce-s alea ajutoare sociale”, spune un alt fermier.
Odată cu prosperitatea s-a rezolvat și problema natalității.
„Sunt foarte mulți copii. Oamenii au cu ce-i hrăni, au case mari, frumoase. Nu le este teamă așa tare de ziua de mâine”, spune Maria Șalgău.
Satul vilelor lăsat în noroi și fără apă curentă
Dacă sătenii își dau toată silința să ducă un trai decent, chiar prosper, nu același lucru se poate spune și despre autorități. În Dacia nu există nici apă curentă, nici drumuri asfaltate.
Deși au vile și exploatații agricole de success, trebuie să trăiască prin noroaie, asta în condițiile în care doar autoritățile publice pot interveni, legal, pentru modernizarea drumurilor. Apa o iau de la fântânile, multe dintre ele, săpate tot de localnici, încheie sursa citată.