Erai un munte de om, pesemne îți plăcea să înfuleci orice, la orice oră. Abia reușeai să te miști și gâfâiai la fiecare efort modest. Spuneai că ai glanda dereglată și se pun kilogramele pe tine imediat, chiar dacă tu mănânci doar o frunză de salată pe zi; cu toate astea, nu te-a văzut nimeni prin piață. La mec, kiefsi și șaorma, da. Dacă ți-ar fi făcut cineva o investigație imagistică, ar fi observat că stomacul tău cobora până-n pelvis. Nu avea cine să-ți facă, deoarece medicul te înspăimântă, spunându-ți, printre altele, să slăbești. Eh, vorbe.
Pe lângă kilogramele rebele, văd că tragi din țigaretă. Spui că e ritual, la cafeluță și la o vorbuliță, dar treci lejer de un pachet. Nu poți să te lași, că dacă ai putea, la fel de bine ai și slăbi.
Pe lângă tutun, te bucuri din plin de sedentarismul dulce. Te duci la un birou, ca să ai bani pentru toate poftele, unde stai pe scaun opt sau zece ore. Ajungi acasă și stai pe canapea sau fotoliu, la televizor sau laptop, mâncând. Nu o frunză de salată, ci două pizza mari și o cutie de înghețată nirvana, să te trimită pe culmea plăcerii. Nu mai ai idee ce e ăla sport.
Pe lângă sedentarism, sari din depresie în depresie, că nimeni nu te vrea, că nimeni nu îți înțelege problema cu glanda, că nimeni nu te dorește prin preajmă.
Pe lângă depresie, mai recurgi la vin sau tărie. Pentru că depresie și pentru că life sucks big time.
Fără să realizezi vreun pic, ești puzzleul perfect; ești tiparul ideal de om care se îndreaptă rapid spre moarte, cu riscul cardiovascular în pod. Am văzut oameni ca tine murind atât de ușor... Citește mai departe...