Un caz tulburător a avut loc, săptămâna trecută, la Botoșani. Un copil de doar șase ani a ajuns la spital în comă. Mare a fost șocul medicilor când au descoperit motivul pentru care a ajuns în această stare.

Băiatul de doar șase ani a fost „tratat” de sora sa de 10 ani cu plasturi cu analgezice puternice. Fetița a încercat să își ajute fratele, care avea o banală zgârietură, cu mai mulți plasturi cu fentanyl: un medicament administrat pacienților oncologici.

CITEȘTE ȘI: "La Botoșani, tradiția este transmisă din generație în generație!"

 

Familia susține că acești plasturi cu fentanyl au rămas în locuință, după moartea recentă a bunicii copiilor, care suferea de cancer.

Vizavi de acest subiect reporterii Știri.Botoșani.Ro au discutat cu Ilinca Marandiuc, o tânără din Botoșani care este farmacist clinician în cadrul Laboratorului de Toxicologie Clinică în Spitalul Clinic de Urgență din București.

Ce este fentanylul?

Potrivit tinerei botoșănence, fentanylul este prescris de medici pentru pacienții oncologici atunci când celelalte medicamente nu își mai fac efectul.

„Fentanylul face parte din clasa analgezicelor opioide și este utilizat pe scară largă în protocoalele de anestezie și în tratarea durerii. Pe lângă aceste indicații terapeutice, el este prescris pentru durerea cronică severă, în special în stadiile avansate ale bolilor cronologice, atunci când alte analgezice nu mai sunt eficiente”, a declarat pentru Știri.Botoșani.Ro Ilinca Marandiuc, farmacist clinician în cadrul Laboratorului de Toxicologie Clinică în Spitalul Clinic de Urgență din București.

Tânăra botoșăneancă precizează că fentanylul are o particularitate extrem de importantă. Și anume, faptul că este de aproximativ 100 de ori mai puternic decât morfina chiar. Copilul de șase ani, din Botoșani, a ajuns în comă de la patru plasturi de fentanyl. Specialiștii susțin că, în ceea ce privește administrarea acestora, plasturii sunt concepuți să elibereze substanța treptat, în timp.

-Ce particularități apar atunci când astfel de analgezice sunt folosite pe pacienții copiii în comparație cu un adult? Ce efecte au asupra organismului?

-Fentanylul are o particularitate importantă: potența. Este de 50 – 100 de ori mai puternic decât morfina, substanța de referință în tratamentul durerii. Practic, o cantitate foarte mică produce un efect analgezic, dar și toxic mult mai mare decât la alte opioide.

În privința administrării, plasturele transdermic este conceput să elibereze substanța treptat, timp de 72 de ore (3 zile), printr-o absorbție continuă prin piele.

Toate aceste efecte apar atât la adulți, cât și la copii, însă la copii riscul de supradozaj și deces este mult mai mare. Un prim motiv ține de greutatea corporală: aceeași cantitate de substanță produce o concentrație în sânge mult mai mare la un copil de 20 kg decât la un adult de 70 kg.

Mai mult, pielea copiilor este mai subțire și mai permeabilă, deci absoarbe mai rapid substanța, iar suprafața corporală este mare în raport cu greutatea, ceea ce crește expunerea relativă. Din aceste motive, la copii riscul de supradozaj, stop respirator și deces este mult mai mare decât la adulți, chiar și la simplul contact accidental cu substanța, nu doar la o aplicare intenționată.

„Timpul de reacție este decisiv”

-Cum putem să intervenim în astfel de situații, ce semnale ar trebui să ne alarmeze?

-Aceste cazuri constituie urgențe majore, în care timpul de reacție este decisiv. Semnele care trebuie să ne alarmeze: somnolență extremă sau lipsă de reacție, respirație rară sau superficială, buze sau piele vinete.

Măsura corectă este apel imediat la 112, îndepărtarea plasturelui de pe pielea copilului, susținerea respirației până la sosirea echipajului medical, iar la spital se va administra naloxona, antidotul specific care blochează efectul opioidelor.

În cazul copilului de la Botoșani, acesta a fost descoperit de către mama sa la câteva ore bune de la administrare, fiind găsit de către medici învinețit, abia mai respira și avea o temperatură corporală de aproximativ 40 de grade Celsius.

Știm că mai bine prevenim din timp o boală decât să o tratăm după. Aici intervine responsabilitatea și educația fiecărei persoane în parte.

Cum putem preveni astfel de situații?

-Prevenția ține în primul rând de responsabilitatea individuală a fiecărei familii aflate în tratament, fie el acut sau cronic: hipertensiune, diabet, afecțiuni psihiatrice sau oncologice.

Medicamentele trebuie păstrate într-un loc special, încuiat, inaccesibil copiilor, iar toți membrii familiei ar trebui informați despre tratamentul în curs. Un risc important îl reprezinta plasturii deja folosiți: un plasture utilizat 72 de ore poate conține încă o cantitate semnificativă de substanță activă, chiar și jumătate din doza inițială. De aceea, ei nu se aruncă la gunoiul menajer, ci se pliază cu partea adezivă spre interior și se predau odata cu medicamentele expirate. 

„Aparținătorii trebuie să le returneze”

Păstrarea și depozitarea medicamentelor în locuințele proprii vine la pachet cu o responsabilitate uriașă pentru membrii familiei respective. Dacă medicamentele expirate trebuie duse în locuri speciale, și cele folosite de pacienții grav bolnavi trebuie să urmeze un regim special.

-Știm despre medicamentele expirate că le putem duce în farmacii pentru sau spitale pentru distrugerea lor, însă cele care rămân în locuințe de la diverși pacienți cu probleme medicale severe cum trebuie să procedeze aparținătorii?

-Din 2023, prin Legea nr. 269/2023, medicamentele expirate sau neutilizate se predau exclusiv la spitale, publice sau private, care sunt obligate să le primească pentru eliminare, gratuit, indiferent dacă vorbim despre substanțe cu sau fără prescripție medicală.

La fel se procedează și cu medicamentele oncologice: citostaticele se predau tot la spitale, fiind considerate deșeuri periculoase. În cazul medicamentelor din clasa psihotropelor și stupefiantelor, categorie din care fac parte și analgezicele opioide folosite în îngrijirea paliativă oncologică, precum fentanilul sau morfina, urmează o procedură diferită: aparținătorii trebuie să le returneze farmaciei sau unității medicale de unde au fost eliberate, tocmai pentru a păstra trasabilitatea acestor substanțe cu risc ridicat.

-Care este responsabilitatea aparținătorilor în astfel de situații, mai ales când în locuință sunt și copii? Și cumva putem să ne referim la toate medicamentele pe care oamenii obișnuiesc să le țină în casă, nu doar particular la acest caz.

-Responsabilitatea nu se limitează la medicamentele cu risc înalt, precum opioidele. Orice medicament ținut în casă, de la paracetamol la suplimente cu fier, care uneori arată ca bomboanel,e poate fi toxic pentru un copil.

Aparținătorii ar trebui să păstreze acasă doar cantitatea de medicamente strict necesară, evitând stocurile vechi și să le depoziteze într-un dulap încuiat, sus, departe de vederea și de îndemâna copiilor. La fel de important este să verifice periodic termenele de valabilitate, să predea medicamentele expirate și să nu lase niciodată medicamentul expus, nici măcar pentru câteva minute, între două administrări.

„Responsabilitatea nu este doar a sistemului medical”

-Unde considerați că se află principala vulnerabilitate în astfel de cazuri: la nivelul informării familiei, al păstrării medicamentelor sau al sistemului de recuperare a medicamentelor rămase?

-Toate trei contribuie, dar veriga cea mai slabă este, de regulă, informarea. Familiile primesc rar explicații clare, la momentul prescrierii, despre riscurile reale pe care le presupune urmarea unui astfel de tratament, despre modul corect de depozitare a medicamentelor sau despre pașii corecți de aruncare a lor.

Fără această informație, nici păstrarea corectă, nici predarea în spital nu se mai întâmplă, oamenii pur și simplu nu știu că este necesar. Însă responsabilitatea nu este doar a sistemului medical, fiecare persoană aflată în tratament ar trebui să se intereseze activ despre riscurile acestuia.

„Nu înlocuiește responsabilitatea celor mari”

-Cazul de la Botoșani este un semnal de alarmă nu doar pentru părinți, ci și pentru toți cetățenii. Sora copilului a încercat să îi ofere ajutor, însă s-a transformat totul într-un scenariu horror la spital. Cât de important este să îi educăm pe copii de mici cu privire la administrarea medicamentelor și ținerea lor în casă?

-Esențial. Faptul că sora copilului i-a aplicat plasturele, crezând că îl ajută pentru o problemă minoră, arată exact riscul de care vorbim: un copil poate să nu realizeze că un medicament aparent banal, precum un plasture, poate fi periculos.

Copiii trebuie învățați de mici să facă diferența între un produs de uz zilnic și unul care conține, de fapt, un tratament medicamentos și să întrebe un adult atunci când nu sunt siguri, înainte de a-l folosi pe altcineva. Dacă cineva se simte rău, primul pas este să anunțe un părinte sau un membru al familiei, iar dacă starea acestuia se înrăutățește, să sune la 112, nu să încerce singur o „soluție."

Această educație nu înlocuiește responsabilitatea celor mari de a depozita în siguranță medicamentele, ci o completează.

-Care considerați că este veriga slabă care a dus la o astfel de situație? O proastă informare sau lipsa educației?

-De regulă e o combinație a celor două. Pe de o parte, informarea medicală transmisă familiei la prescrierea unui tratament cu opioide este adesea insuficientă, nu se insistă suficient pe riscurile plasturilor folosiți sau pe depozitare.

Pe de altă parte, lipsește o educație generală, de bază, despre modul corect de utilizare, păstrare și administrare a medicamentelor, care ar trebui să înceapă încă din școală și să fie reluată constant de personalul medical.

„Ar afecta calitatea vieții”

-Ar fi necesare proceduri mai stricte pentru recuperarea medicamentelor cu risc ridicat rămase după terminarea unui tratament? Poate ca acestea să fie administrate doar în spital, de exemplu?

-Administrarea exclusiv în spital nu este realistă pentru pacienții cu boli cronice sau oncologice aflați în îngrijire paliativă la domiciliu, întrucât ar afecta calitatea vieții și accesul la tratament al durerii.

În schimb, sunt fezabile măsuri mai stricte de siguranță, precum o evidență clară a plasturilor eliberați și a celor utilizati, cu returnarea plasturelui vechi înainte de eliberarea unuia nou, vizite periodice ale asistenței medicale la domiciliu pentru verificarea condițiilor de depozitare și consiliere obligatorie, documentată, a familiei la prima eliberare a unui astfel de tratament.