Conflict deschis între medicii de familie şi Casa de Asigurări de Sănătate din cauza reţetelor prescrise unor categorii vulnerabile
BOTOSANI

Medicina de familie dă în clocot în judeţ, Zeci de medici de familie din judeţul Botoşani sunt obligaţi să achite Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate sume reprezentând contravaloarea unor reţete prescrise greşit, după cum spun şefii Casei.

Totul a pornit de la un control al Curţii de Conturi ce a vizat perioada 2014- 2015, în urma căruia s-au depistat unele erori în validarea și decontarea nelegală a unor reţete cu compensare de 90% din prețul de referință al medicamentelor pentru asigurații care beneficiază de pensii de până la 700 lei sau medicamente eliberate pentru același asigurat. De asemenea, misiunea de audit a depistat că au fost decontate prescripții medicale în regim de compensare de 20%, 50%, 90% și 100% din prețul de referință al medicamentelor, respectiv de cea de veteran, persoană cu handicap, beneficiar de ajutor social, beneficiar de indemnizații de șomaj, revoluționar și altele, în valoare de 4,1 milioane lei, unor persoane care nu dețineau legal calitatea de asigurat de natura celei pentru care au beneficiat de nivelul de compensare. Printre aceste persoane, şi văduvele veteranilor de război.

Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate nu a putut preciza exact valoarea sumelor pe care trebuie să le recupereze de la medicii de familie. "Curtea de Conturi a găsit nişte situaţii şi ne-a lăsat nouă să verificăm toate situaţiile găsite prin sondaj la controlul lor. Deci noi decidem cine plăteşte şi cum, dacă s-a încălcat legea sau nu, este decizia ordonatorului de credite, nu a Curţii de Conturi. Noi am verificat toate astea. Sunt de exemplu pensionarii cu pensii mai mici de 700 de lei care au avut venituri mai mari de această sumă şi nu au ştiut, şi atunci reţetele sigur nu vor fi compensate 90%. Au bani în bancă, venituri din dobânzi, chirii, venituri agricole, or astea se adună la veniturile pe care le câştigă într-o lună. Un alt capitol: veteranii şi văduvele de război. Legea 44 e foarte clară şi se referă la trei categorii: veteranii de război, văduvele de război şi văduvele de veterani. Ei, de reţete beneficiază veteranii de război şi văduvele de război, văduvele de veterani nu beneficiază de reţetă gratuită. Cine nu a ţinut cont, asta e. Ei încă sunt în termenul legal în care mai pot depune acte, eu nu pot să trec peste aceste termene în care ei pot contesta, pot justifica", explică preşedintele director interimar al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Botoșani, Carmen Nicolau.

De partea cealaltă, medicii de familie sunt revoltaţi de situaţie şi susţin că au parte de cazuri cu adevărat dramatice în comunităţile pe care le deservesc.

"Azi mi-a venit o băbuţă în beţe! Cum să-i spun eu că nu pot să-i mai dau reţetă gratuită, când ea nu are bani nici de pâine? Povestea a fost aşa; anul trecut, în iunie sau iulie, ni s-au solicitat documente justificative, fiecare medic le-a trimis la Casa de Asigurări, în septembrie s-a primit un proces- verbal, deşi ar fi trebuit să-l primim la 24 de ore după control, eu personal l-am contestat, la o parte din ce am contestat mi s-a dat dreptate. În februarie anul acesta am primit iar proces- verbal de imputare, asta în condiţiile în care în septembrie mi se spusese că nu mai am nimic de plătit, că situaţia s-a lămurit. Acel proces- verbal a fost semnat de întreg corpul de control, au fost câteva servicii unde, e drept, am greşit, că numai cine nu munceşte nu greşeşte, am plătit acele servicii, s-au retras deja banii respectivi, pentru categoria veterani şi văduve de veterani mi s-a spus foarte clar că nu mai am niciun fel de problemă, că totul e în regulă, asta în septembrie. La acel proces- verbal eu am făcut contestaţie, am primit răspuns de la CAS că mi s-a admis contestaţia în parte. Problema, credeam eu, s-a încheiat atunci numai că în luna februarie am primit toţi medicii imputări, unii mai mult, alţii mai puţini, pentru tot ce s-a acordat pentru veterani şi văduve de veterani. Problema este că eu am făcut interogarea în SIUI şi acolo îmi apar veterani de război, nu văduvă de veterani de război, deci problema nu e la mine, ci la SIUI, respectiv la Casa de Asigurări, instituţia care gestionează SIUI", susţine Constantin Andone, medic de familie în comuna Suliţa.

Potrivit acestuia, suma pe care trebuie să o achite acum este de ordinul miilor de lei. "Practic, eu sunt în situaţia de a nu avea cu ce să-mi plătesc asistentul, cheltuielile cabinetului, formularele, tot ce este nevoie în activitatea cabinetului", adaugă Constantin Andone.

Într-o situaţie similară este şi medicul Constantin Didi Moşneguţu, medic de familie la Cordăreni. "Înţeleg ca CAS să se îndrepte împotriva medicilor de familie acolo unde aceştia au greşit, dar dacă nu au greşit? Aici este un pic mai delicată problema. Medicilor li s-a comunicat, la un moment dat, să se aplice legea mai favorabilă. Legea spune ceva, dar softul Casei spune altceva şi nu face diferenţa între veterani şi văduve de război, asta e problema. Toate softurile, pentru că aşa sunt recomandările de la Casă, aleg automat varianta cea mai convenabilă pentru pacient şi atunci pacientul, având legitimaţie, medicul nu a mai stat să vadă ce scrie pe verso. Pe faţa legitimaţiei scrie Veteran, pe spate începe cu detalii, cu ce grad, cu ce categorie. Plus recomandările de a se asigura varianta cea mai convenabilă pentru pacient, plus alegerea softului pe categoria favorabilă. A fost un cumul de factori care a dus la situaţia asta, nu o neglijenţă a medicilor de familie. Problema este că vor fi medici care nu vor avea cu ce să plătească salarii la cabinete, darmite să mai câştige şi ei", adaugă şi medicul Constantin Didi Moşteguţu.

Conducerea Casei îi contrazice însă pe cei doi medici de familie. "Ba în SIUI este foarte bine! Este categoria de veterani din Legea 44. Această lege cuprinde toate cele trei categorii, la fel şi corespunde şi SIUI. Plus că legea 44 e din '96, deci cu mult înainte de SIUI, şi pe care trebuie să o ştie toată lumea. Documentul justificativ nu e SIUI, ci cuponul de la Casa de Pensii. Cine nu a ţinut cont... Sunt medici care nu au niciun leu impus la veterani, ştiu exact cum să dea reţetele. Sunt însă şi medici care nu au înţeles corect şi atunci asta este. Mai mult, medicii au şi legitimaţii, iar pe verso scrie: văduvă de veteran. Dacă scrie asta... Legea spune aşa: oricine beneficiază de acest drept trebuie să aibă acea legitimaţie, asta nu înseamnă că oricine are legitimaţie beneficiază de acest drept!", susţine Carmen Nicolau, şefa CJAS.

Drept urmare, majoritatea medicilor "sancţionaţi" se gândesc să acţioneze în instanţă pentru a dovedi că ei au justificări legale pentru ce au prescris, în timp ce CAS nu.

Raportul Curţii de Conturi este aici: (pag. 151- 152)

Despre acest subiect, Ştiri.Botoşani.Ro a mai scris şi aici:

Nereguli de milioane de lei în situaţiile financiare ale unei instituţii botoşănene, depistate de Curtea de Conturi

 

 

Spune-ne opinia ta