Botoșăneanca Maia este triplă campioană continentală la Campionatul de Haltere din Kosovo!

astăzi, 09:21 

Alte două botoșănence au obținut medalii în cadrul acestui campionat.

A adormit la volan şi s-a răsturnat cu maşina plină de animale. Vitele ar fi trebuit să ajungă la Botoșani!

Monday, 23 October 2017

Din cele 26 de bovine pe care şoferul le transporta 10 au murit imediat, iar alte cinci la scurt timp. Animalele, atât cele vii, cât şi cele care au murit au fost transportate ulterior la un abator din Dumb...

Modernizarea unei străzi și investiții la unele unități de învățământ din municipiul Botoșani, proiecte ce ar urma să fie realizate prin PNDL. Ministerul a schimbat regulile în timpul jocului

Monday, 23 October 2017

Consilierii locali din municipiul Botoșani au aprobat, luni, alocarea de sume din bugetul local pentru finanțarea cheltuielilor ce nu se finanțează de la bugetul de stat pentru obiectivele care vor primi fonduri pent...

Reîntâlnire între cadrele didactice de la Școala Rădăuți-Prut și Liceul Teoretic Lipcani! FOTO

Monday, 23 October 2017

Într-un colţ de ţară, într-o şcoală simplă de ţară, câteva cadre didactice îndrăznesc să purceadă la parcurgerea unui drum greu şi anevoios, de a reface legăturile cu fraţii de peste...

E BINE SĂ ȘTII: Reguli ce trebuie respectate înainte de efectuarea unei ecografii!

Monday, 23 October 2017

Ecografia este o investigatie imagistica foarte utilizata in zilele noastre deoarece este nedureroasa pentru pacienti, fiind bazata pe ultrasunete (unde sonore), care permit vizualizarea anumitor organe, muschi, tendoane...

20 de ani de la moartea Poetului: Horaţiu Ioan Laşcu (1964 -1997) - un destin frânt

Monday, 23 October 2017

"... n-am fost pe de-a-ntregul al meu n-am fost niciodată al vostru"

Se vinde Uvertura City Mall Botosani, la pretul de 32.749.510 lei!

Monday, 23 October 2017

Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L. Filiala Suceava, in calitate de administrator judiciar al societatii UVERTURA CITY MALL S.R.L, scoate la vanzare Complexul Comercial Uvertura Mall Botosani, situat in ...

Nu are leac: A rămas fără permis, dar a urcat la volan, după ce a băut bine mai întâi!

Monday, 23 October 2017

Avea permisul reținut pentru abateri de la regimul rutier, însă asta nu l-a oprit să urce la volan. Și pentru a sfida și mai mult legea, înainte de a porni la drum a băut și câteva pahare! &nb...

Botoșăneni inculpați pentru dare de mită, profesorul de la Medicină scos basma curată!

Monday, 23 October 2017

Soluţie-surpriză în dosarul "Şpagă pentru nota 5" de la UMF Iaşi, în care sunt implicați și botoșăneni! Procurorii au dispus clasarea acuzaţiilor de mită de care era suspectat c...

FOTOGRAFIA ZILEI: Drum în reparație... pe 30 de ani!

Monday, 23 October 2017

Botoșănenii care circulă de ani de zile pe drumul George Enescu-Havîrna-Mileanca fac haz de necaz! Un indicator care atenționează șoferii că se află pe un drum în reparații și, în consecință...

Sediul unei instituţii, mutat într-un fost centru de plasament

Monday, 23 October 2017

Sediul unei instituţii aflată în subordinea Consiliului Judeţean va fi mutat în clădirea în care a funcţionat Centrul de Plasament “Elena Doamna”, din municipiul Botoşani. Consilier...

SPORT FC Botosani - Dinamo Bucuresti va fi arbitrat de Horatiu Fesnic

Monday, 23 October 2017

In aceasta seara, incepand cu ora 20:45,  FC Botosani primeste vizita celor de la Dinamo Bucuresti, meci ce va avea loc pe stadionul Municipal. 

Strigătul disperat al românilor din Cernăuți: "Vă implorăm: nu ne lăsaţi singuri!"

Monday, 23 October 2017

Comunitatea românească din Ucraina a adresat o scrisoare deschisă cetățenilor României și tuturor românilor de pretutindeni, solicitând ajutor în situația creată în jurul școli...

Premiile culturale "Steaua Nordului" 2017

Monday, 23 October 2017

Sâmbătă, 21 octombrie 2017, orele 11,00 a avut loc cea de-a treia ediție a manifestării publice STEAUA NORDULUI, reuniune culturală desfășurată la sala mare a oglinzilor de la Muzeul Județean de Istorie Bo...

Vasilcin - o familie de zugravi bisericeşti din părţile Dorohoiului

Monday, 23 October 2017

În Arhivele Statului se păstrează o serie de manuscrise ce au aparţinut pasionatului cercetător botoşănean pr. Dumitru Furtună, între care se află o listă care cuprinde nume de zugravi din secolele X...

Ce drept ar avea sclavul contra mea, când tot ce are el îmi aparține?

Sunday, 22 October 2017

În urmă cu câteva săptămâni mă aflam în fața a zeci de elevi, invitată fiind în două licee din Botoșani să vorbim despre cele ale vieții, privite prin prisma jurnalismului. Am avut...

Elena Ferrante, prietena mea genială!

Sunday, 22 October 2017

De ce ai citi tetralogia napolitană a Elenei Ferrante? Pentru că acoperă goluri în viața ta, pentru că înveți să privești altfel simplitatea umană și să acorzi circumstanțe aproapelui. Pentru că ...

Bărbatul care şi-a omorât fetiţa de 5 ani, arestat preventiv! Detalii cutremurătoare! FOTO

Sunday, 22 October 2017

Este neimaginat cum un tată a fost capabil să îşi ucidă cu o cruzime de nedescris propriul copil, o fetiţă frumoasă şi nevinovată, de doar 5 anişori.

SPORT Daniel Popa, inaintea meciului cu Dinamo: ”Este un meci foarte special. O să încerc să dau tot ce e mai bun”

Sunday, 22 October 2017

Dinamovistul Daniel Popa a fost imprumutat la FC Botosani, insa promite ca va totul pe teren in meciul de luni cu echipa lui Vasile Miriuta.

SPORT Negoiță a luat o decizie importantă înaintea meciului cu FC Botoșani

Sunday, 22 October 2017

Ionuț Negoiță a promis după înfrângerea lui Dinamo cu Concordia Chiajna, scor 2-3, că nu le va mai da salariile jucătorilor până când echipa nu revine în zona de play-off.

CUMPLIT! Fetiță de 5 ani, înjunghiată mortal de propriul tată! FOTO

Sunday, 22 October 2017

O copilă de 5 ani, din satul Vânători, comuna Gorbănești, județul Botoșani, și-a sfârșit zilele fiind ucisă de propriul părinte. S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă sp...

Ce notă a obținut directorul Muzeului Județean la evaluarea activității!

Sunday, 22 October 2017

Activitatea managerului Muzeului Județean Botoșani, Aurel Melniciuc, a fost evaluată de o comisie formată din specialiști în cultură și consilieri județeni. În urma analizei raportului de activitat...

Femeie de 44 de ani găsită moartă de fiu!

Sunday, 22 October 2017

Tragedie într-o familie de 44 de ani, din județul Botoșani. O femeie în vârstă de 44 de ani a murit chiar sub ochii fiului care a găsit-o prăbușită în bucătărie. Femeia, din localitate...

Primarul Cătălin Flutur ar vrea ca finanțarea instituțiilor de cultură să fie preluată de Ministerul Culturii

Sunday, 22 October 2017

Asigurarea finanțării instituțiilor de cultură, aflate în subordinea Primăriei Botoșani, de către Ministerul Culturii ar degreva considerabil bugetul local. 

SPORT Costel Enache: ”În tur am simţit o putere impresionantă la Dinamo”

Saturday, 21 October 2017

FC Botosani si Dinamo Bucuresti se vor dueala luni seara, incepand cu ora 20:45, pe stadionul Municipal din Botosani, meci in care dinamovistii vor sa-si ia revansa pentru infrangerea suferita in turul campionatului.&nbs...

Un tânăr a intrat cu mașina într-un copac! FOTO

Saturday, 21 October 2017

Un tânăr în vârstă de 25 de ani care se deplasa, sâmbătă seara, pe o stradă din municipiul Botoșani și-a distrus autoturismul după ce a intrat într-un copac. Tânărul se dep...

Deschiderea noii cofetării Casă Dulce, cu Surprize şi Bucurii! FOTO

Saturday, 21 October 2017

După câteva luni de planificare şi muncă, am deschis cea mai nouă locaţie Casa Dulce, cu produse noi, un ambient elegant şi în acelaşi timp open-space, unde produsele vor fi preparate chiar în fa...

Șocant! Cadavru carbonizat descoperit pe un câmp din județul Botoșani!

Saturday, 21 October 2017

Descoperire șocantă, sâmbătă la amiază, pe un câmp din localitatea Vârfu Câmpului, județul Botoșani. Un localnic care trecea prin zonă a observat trupul unei persoane întinsă la pă...

Prognoza ANM: Temperaturi de sub -30 de grade în ianuarie

Saturday, 21 October 2017

Vremea va intra într-un proces de răcire începând de sâmbătă, dinspre regiunile vestice, de unde vor începe și precipitațiile în noaptea de duminică spre luni, a anunțat vineri ...

UPDATE! Cod Galben pentru județul Botoșani! Vezi până când!

Saturday, 21 October 2017

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineață, o avertizare Cod Galben pentru județele Botoșani, Bacău, Iași și zona joasă a județului Suceava.  Se va semnala ceață care ...

Adolescent din Botoșani dispărut de patru luni, căutat de poliție!

Saturday, 21 October 2017

Un adolescent în vârstă de 15 ani, care a dispărut din luna iulie a acestui an, este căutat de polițiști. Gabriel Viriciuc, din comuna Prăjeni, județul Botoșani, a plecat în urmă cu aproape ...

Sute de botoșăneni la spital, după ce au fost mușcați de animale!

Saturday, 21 October 2017

Sute de botoșăneni au ajuns în cursul acestui an pe mâna medicilor de la Spitalul Județean Mavromati după ce au fost mușcați de animale. Rănile suferite de unii au fost grave încât au neces...

Performanțele firmelor botoșănene, premiate la Balul oamenilor de afaceri. Topul după cifra de afaceri și profitul brut! FOTO

Friday, 20 October 2017

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a organizat, vineri, o nouă ediție a Balului oamenilor de afaceri, eveniment în cadrul căruia au fost premiate firmele locale cu cele mai bune rezultate fi...

Bărbat rănit după ce roata căruței a trecut peste el!

Friday, 20 October 2017

Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din localitatea Corni, a fost transportat, vineri seara, la Unitatea de Primire Urgențe după ce a ajuns sub roțile căruței pe care o conducea. Bărbatul se afla pe ...