Asalt la Urgenţe după sărbători!

De la bal la spital! Cam asta li s-a întâmplat botoşănenilor care au făcut excese de tot felul în perioada sărbătorilor de iarnă şi s-au văzut nevoiţi să ceară ajutorul medicilor.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Mavromati, în numai patru zile s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgenţe 628 de persoane, numărul fiind ridicat pentru că şi cabinetele medicilor de familiei şi policlinicile au fost închise timp de mai multe zile.

Cel mai mare aflux de pacienţi s-a înregistrat în a doua zi din an, când au ajuns la Urgenţe 70 de persoane cu diverse afecţiuni, unii venind singuri, alţii fiind aduşi de ambulanţe.

 „Au fost cazuri atribuite la doar doi medici, câţi au fost de gardă. Întreg personalul lucra pur şi simplu robotizat”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Din cauza aglomeraţiei, şi timpii de aşteptare au fost mai mari, prioritare fiind urgenţele. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...

Aglomerație în două puncte de frontieră din țară, se recomandă tranzitarea prin Botoșani!

astăzi, 13:38

În PTF Sculeni și Albița, la această oră, se înregistrează un trafic intens pe sensul de ieșire din Republica Moldova, ceea ce îngreunează accesul autovehiculelor către punct...

Toamna, sărbătoare a creativității la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni! (Foto)

astăzi, 13:23

Toamna a adus culoare, veselie și creativitate la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” Hlipiceni, unde preșcolarii și elevii au participat la activități educative și recreative ded...