de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Trăim fără îndoială un moment de răscruce în istoria omenirii, a Europei È™i, poate, È™i a României. După COVID19 multe lucruri nu vor mai fi la fel. Societățile noastre vor fi puse la încercare în numeroase dintre certitudinile, obiÈ™nuinÈ›ele È™i dimensiunile confortului câÈ™tigat în ultimele decenii. O parte din trecutul nostru se va închide definitiv. Iar o parte din viitorul nostru se va deschide inevitabil. Nu este deloc sigur că acestea sunt amândouă veÈ™ti bune.
Ceea ce se măsoară È™i se decide acum este ceea ce mulÈ›i experÈ›i numesc reziliență, altfel spus capacitatea unui sistem (social sau instituÈ›ional) de a-È™i reveni în urma unei perturbări grave, a unei catastrofe naturale, tehnice sau sanitare.
În mod aparent paradoxal, societățile cele mai reziliente sunt fie cele care au o osatură instituÈ›ională foarte solidă (ca în țările foarte dezvoltate, precum Japonia, ElveÈ›ia, Germania sau țările scandinave), fie o È›esătură comunitară solidă, întărită din cauza numeroaselor încercări la care a fost supusă în timp (iar aici e cazul unor societăți africane, bunăoară, care au È™tiut să se adapteze în timp foametei, molimelor, secetelor, inundaÈ›iilor etc.).
România e din nou într-o situaÈ›ie tare proastă din punctul de vedere al rezilienÈ›ei: ultimele decenii au slăbit foarte mult legăturile sociale È™i comunitare, fie prin urbanizare haotică, fie prin emigrare.
Pentru a se adapta unei lumi noi, sălbatice, oamenii au renunÈ›at la o parte din calitățile care uÈ™urează nu doar trecerea comună peste o traumă, ci È™i extragerea de învățăminte permiÈ›ând societății să treacă mai uÈ™or peste alte eventuale traume.
„Colectiv” este, pentru noi, prenumele eÈ™ecului rezilienÈ›ei.
Din punct de vedere instituÈ›ional, situaÈ›ia este infinit mai proastă decât la nivel comunitar. CorupÈ›ia, frauda, hoÈ›ia, nepotismul au slăbit nu doar ierarhiile instituÈ›ionale (autoritatea È™i eficienÈ›a actului decizional), ci È™i comunicarea inter-instituÈ›ională, iar asta se vede în bâlbâieli, în frica de a lua decizii, în dependenÈ›a de niÈ™te ordine politice date de oameni perfect incompetenÈ›i sau de-a dreptul iresponsabili.
Ne dorim cu toÈ›ii ca acest coÈ™mar sanitar să ia sfârÈ™it cât mai curând. Dar, în acest moment, sfârÈ™itul lui depinde, pe de o parte, de viteza cu care cercetătorii vor găsi antidotul medical, iar, pe de altă parte, de capacitatea fiecăruia de a înÈ›elege că nu are nicio È™ansă de a răzbi de unul singur. De felul în care fiecare va È™ti să ofere încredere fiind responsabil È™i să se încreadă în celălalt È™i în autorități.
Oricum ar fi, în următoarea perioadă va trebui să ne bazăm pe ce am construit vreme de trei decenii È™i să suportăm consecinÈ›ele a ceea ce s-a distrus vreme de trei decenii. Iar proporÈ›iile dezastrului vor depinde de proporÈ›ia dintre distrugere È™i construcÈ›ie. Rezultatul acestei proporÈ›ii se numeÈ™te reziliență.
Dacă vom fi inteligenÈ›i, rezilienÈ›a ne va permite să ne redefinim ca naÈ›iune, să redefinim noÈ›iuni precum patriotism, curaj, solidaritate, responsabilitate, de data aceasta în acord cu propriile noastre experienÈ›e È™i nu cu mistificări venind din alte epoci. Căci singurul patriotism veritabil este cel al putinÈ›ei de a depăși împreună cele mai grele încercări ce se ivesc în faÈ›a unei comunități naÈ›ionale.