de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Am profitat de libertatea oferită de autoritățile belgiene în timpul pandemiei pentru a vizita cât am putut, la fiecare sfârșit de săptămână, orășele, sate, parcuri, domenii provinciale, pe șosele secundare, fără grabă, fie în Valonia, fie în Flandra.
Ceea ce am remarcat cu mare ușurință de fiecare dată este că nu există în Belgia spațiu abandonat: nici în interiorul localităților, nici în afara lor. Orașele mici și satele sunt în general ordonate și curate. Lipsește din ele opulența construcțiilor și, cu rare excepții, lipsesc gardurile. Casele sunt de o arhitectură simplă și elegantă; regulile urbanistice sunt respectate de toată lumea.
Spațiile publice sunt curate, clar marcate, cu protecție maximă pentru pietoni și pentru copii, dar și cu piste amenajate pentru bicicliști și pentru transportul în comun. Există nenumărate limitări de viteză și o mulțime de radare, toate semnalizate clar, de la distanță. Oriunde se pot planta flori, se plantează flori. Oriunde e nevoie de gard, se face gard viu. Oriunde e loc de arbori, se plantează arbori. Fiecare localitate își pune în valoare patrimoniul: o biserică, o cetate, un castel, un turn, un loc de bătălie, totul explicat pe panouri, în aplicații pe telefon, pe site-uri disponibile în cel puțin trei limbi.
La fel de încântător este spațiul dintre localități: fiecare bucățică ce poate fi cultivată e cultivată, iar proporția de natură „sălbatică” și cultură agricolă este bine respectată. Toată Belgia abundă în parcuri și domenii provinciale în care sunt amenajate spații de plimbare, suprafețe pentru taberele școlare, terase, plimbări cu bicicleta, zone întinse pentru animale domestice, spații de expunere a mărfurilor locale. Nu am auzit niciodată, dar absolut niciodată, muzică de pe terase sau din mașini. Nu am văzut niciodată, dar absolut niciodată, tarabe cu chinezării.
Am învățat de la belgieni ce înseamnă patriotismul: a-ți iubi țara înseamnă a iubi spațiul ei, tot spațiul ei: spațiu locuit, spațiu public, spațiu natural, spațiu de circulație, spațiu istoric. A fi patriot înseamnă a nu-ți abandona și a nu-ți batjocori pământurile. A nu rupe flori să le duci acasă, a nu smulge plante ca să le pui pe balconul tău, a nu arunca nici măcar o gumă de mestecat sau un ambalaj în natură.
Din punctul de vedere al relației cu spațiul și după ce vedem zi de zi pe întinsul patriei, ai putea zice că românii sunt în plin război cu țara lor, pe care o urăsc cu o înverșunare greu de înțeles: să defrișeze, să sece râurile, să arunce gunoaie oriunde, să abandoneze lucruri peste tot, să facă zgomot, să urâțească, o campanie necruțătoare de distrugere a tot ce înseamnă spațiul din jur.
De aceea, cred că orice discurs sforăitor despre patriotism, orice umezeală în ochi naționalistă este inutilă câtă vreme nu vom înceta să ne brutalizăm spațiul: de la defrișări și gunoaie, până la trotuare și arhitectură coruptă, toate stau mărturie pentru relația de sălbăticie pe care o întreținem cu spațiul.