de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Domnul Hari Bucur-Marcu face o serie de observaÈ›ii foarte pertinente despre irelevanÈ›a cunoaÈ™terii (cu deosebire a cunoaÈ™terii È™tiinÈ›ifice) în societatea românească. Domnia-sa pleacă de la constatarea foarte simplă că deÈ™i ne aflăm în prima treime a lumii ca populaÈ›ie È™i în primul sfert al lumii ca venit anual brut, nicio universitate românească nu reuÈ™eÈ™te de ani buni să intre în primele 500.
Împărtășesc concluzia domnului Bucur-Marcu, după care nici economia, nici cultura È™i nici civilizaÈ›ia românească nu se bazează pe cunoaÈ™tere teoretică È™i aÈ™ duce-o mai departe spunând că există chiar o ruptură între cunoaÈ™terea produsă de universități È™i instituÈ›iile de cercetare, pe de o parte, È™i politicile publice, pe de altă parte.
AÈ™ mai putea spune că politicile publice nu se elaborează È™i nu se aplică în conformitate cu o cunoaÈ™tere sau o expertiză produsă în locurile care produc tradiÈ›ional cunoaÈ™terea. Că puterea politică îÈ™i construieÈ™te deciziile pe cu totul alte surse decât cunoaÈ™terea academică: mass-media, servicii de informaÈ›ii, centre de reflecÈ›ie, date instrumentate, statistici îndoielnice. În principiu, în fiecare domeniu major de intervenÈ›ie guvernamentală ar trebui să existe o mobilizare a celor mai competenÈ›i dintre oamenii acelui domeniu, indiferent dacă ei sunt afiliaÈ›i politic sau nu la vreun partid.
Societățile dezvoltate se dezvoltă tocmai pentru că È™tiu să incorporeze în mod permanent È™i progresiv cele mai avansate cunoÈ™tinÈ›e pe care le produce mediul academic È™i È™tiinÈ›ific din È›ara respectivă. În economie, energie, transporturi, mediu, educaÈ›ie, sănătate, finanÈ›e, apărare, agricultură, inteligență artificială, digitalizare etc. se produce o cantitate uriașă de cunoaÈ™tere cu scopul de a contribui la îmbunătățirea vieÈ›ii oamenilor È™i la dezvoltarea societății în ansamblul său. În toate aceste societăți e de la sine înÈ›eles că nicio decizie majoră implicând viaÈ›a oamenilor nu poate fi luată fără consultarea celor mai buni cercetători din domeniul respectiv.
De asemenea, în societatea cunoaÈ™terii, dezvoltarea economică are drept activitate principală producÈ›ia È™i difuzarea de cunoaÈ™tere, fie prin investiÈ›ii masive în domeniul cercetării, fie prin asocierea cercetătorilor la politicile publice.
În societățile cunoaÈ™terii misiunea permanentă a fiecărui cetățean È™i cu atât mai mult a guvernanÈ›ilor este învățarea. Învățarea formală È™i non-formală, curiozitatea, capacitatea de a-È›i recunoaÈ™te limitele propriilor cunoÈ™tinÈ›e È™i de a le îmbogăți prin lectură sau studiu ori prin apelul la profesori È™i cercetători.
Nu ne putem însă imagina dezvoltarea societății româneÈ™ti câtă vreme cele mai multe dintre universitățile româneÈ™ti funcÈ›ionează într-un regim de putere feudal È™i într-o mediocritate care nu le permite să participe la proiecte de mare impact societal. Voi vorbi într-un alt text despre slaba prezență a universităților româneÈ™ti în cooperarea internaÈ›ională È™i în proiectele foarte importante care produc plusvaloare È™tiinÈ›ifică È™i dezvoltare socială.
Dar pentru moment voi sublinia acest paradox românesc care face ca atunci când universitățile È™i puterea s-au aliat, au făcut-o pentru ca rectorii sau profesorii să devină oameni ai puterii È™i să folosească puterea politică pentru a-È™i întări poziÈ›ia discreÈ›ionară în universități È™i în societate, nicidecum pentru a stimula cercetarea È™i cunoaÈ™terea È™tiinÈ›ifică. AlianÈ›a putere-cunoaÈ™tere a fost mereu folositoare celei dintâi È™i mereu dăunătoare cunoaÈ™terii È™i È™tiinÈ›ei. Universitatea a devenit anexă a puterii politice È™i prea puÈ›in spaÈ›iu de creaÈ›ie È™i de dezvoltare socială.
De aceea, dacă vreme să ne înscriem în rândul societăților cu pretenÈ›ii la dezvoltare, o schimbare de proporÈ›ii trebuie să se producă È™i în politicile construite pe ignoranță, dar È™i în universitățile cu conducere politică.