Trei elevi ai Grupului Scolar de Industrie Usoara Botosani au stiut raspunsurile corecte, dar au picat examenul cu brio. Nu din vina lor, din fericire! Cine sa poarte insa vina esecului? Societatea, autoritatile, dascalii sau parintii? Nicidecum!
Vineri la amiaza, telefonul Stiri Botosani a fost apelat de un tanar. Lucian este elev la Industrie Usoara. Pe scurt, trei baieti de liceu sunt impresionati de soarta unui barbat care isi facea veacul de cateva zile in statia de tramvai din apropierea scolii lor. Nu pare boschetar, desi zi si noapte este vazut in strada, nu este cersetor pentru ca niciodata nu cere nimic. Are trasaturi deosebite si starneste interesul, mai ales ca nici hainele nu sunt prea saracacioase. Dar locuieste in strada, doarme in ger… Dupa ce i-au dat tarcoale un timp, baietii si-au lipit privirile de el, dar imaginea bietului om flamand, fara adapost, le-a atins si sufletul. Au facut cheta, i-au luat mancare (pizza!), cafea, sa se incalzeasca nefericitul, si chiar o suma frumusica de bani, scotociti prin buzunarele lor si ale colegilor. Apoi au decis ca e timpul sa treaca la fapte mai mari. Omul ramas pe drumuri, de a carui poveste au fost coplesiti, avea nevoie de un adapost!
Mobilizarea!
"Va rugam sa ne recomandati un ONG activ", a fost prima rugaminte care a rasunat la telefonul redactiei. Aflam de ce, pentru ce, detalii necesare pentru a sti cum sa facem recomandarea. "Langa liceul nostru este un om al strazii, fara adapost. Noi ne-am decis sa il ajutam, sa rezolvam acest caz. Suntem trei colegi, stiu ca parem prostuti, dar chiar ne-a impresionat acest om si vrem sa ne implicam", spune Lucian.
Gestul, determinarea, dar mai ales emotia din glasul lui Lucian, decis sa se implice pentru o cauza nobila, sa depaseasca simplul gest de a oferi un banut sau o bucata de paine si sa dea piept cu problemele majore pe care le presupune gasirea unui adapost pentru un om de pe strada ne convinge sa il sustinem in demersul sau.
Dam telefoane, alti oameni se implica, care dau la randul lor alte telefoane. Urmeaza cautari, alte intrebari, telefoanele iau drumul inapoi, se ofera solutii, se dau variante.
Centrul de noapte... de vineri dupa-amiaza!
Alegem calea cea mai sigura pentru inceput: Centrul de noapte din subordinea Primariei. Il anuntam de Lucian, ii oferim cele doua contacte, numere de telefon fix. "Nu avem minute nationale!!", spune descurajat baiatul. Sunam noi la reprezentantii Primariei, o discutie de vineri dupa-amiaza, pur romaneasca, tipic birocratica. Pe scurt: Doamna de la celalalt capat al firului ne anunta ca oricum seful nu este acolo, deci nu poate decide nimic. Chiar daca ar fi, mai intai se depune o cerere pentru a accede in Centru, cererea se discuta si apoi… Este vineri dupa-amiaza, seful nu este, credeti ca un om al strazii are vreo sansa in gerul acesta pana luni?, intrebam. Nu aveti procedura de urgenta? Ba da, ni se raspunde, dar doar daca este adus la Centrul de noapte de politie sau jandarmi. Altfel nu se poate!
Ii indrumam pe baieti spre o patrula de politie sau jandarmi. Nu au vazut in zona industriala vreo patrula, spune Lucian. "Si apoi, daca mergem noi la Politie sigur ne lovim de un refuz", incheie baiatul aproape in pragul renuntarii.
Solicitam noi ajutorul Politiei, uzand de relatiile jurnalistice. Punctul nostru de vedere este clar si, din fericire, coincide cu cel al reprezentantului Politie: Gestul elevilor are nevoie de o finalitate, implicarea lor merita sa fie sprijinita, sa simta ca si in Romania se poate, si in Botosani se aude… Colaboratorii nostri de la IPJ ne vin in intampinare: vor anunta la Politia Municipiului ca vor sosi 3 elevi care vor sesiza un caz, patrula ii va insoti, vor prelua barbatul de pe strada si il vor preda Centrului de noapte. Lucrurile se petrec intocmai: baietii merg la Politie, sesizeaza, patrula pleaca in misiune.
In acest moment… suna din nou telefonul!
"Suntem cu domnii politisti in masina, mergem sa il cautam. Dar… Domnii politisti au spus ca il cunosc, l-au luat de mai multe ori de pe strada, i-au gasit de cateva ori adapost, odata chiar la o manastire. A facut dezastru pe unde a fost, a distrus, a baut… Nu imi vine sa cred… Noua ne-a spus o poveste care ne-a impresionat! L-am crezut si ne-am implicat cu tot sufletul… Ne-a mintit! Si dumneavoastra ne-ati ajutat atat de mult, de atatea ore va zbateti alaturi de noi… Nu stim cum sa ne cerem iertare… Va spun ceva sincer: azi el a mancat mai bine decat noi… Am strans bani, i-am cumparat mancare buna, i-am si dat la el, sa aiba…. Glasul lui Lucian se stinge. Vrea sa vorbim si noi cu domnii politisti, poate nu il credem. Il credem. Incredibil ar fi fost ca povestea "victimei" sa fi fost adevarata…
Era deja seara, dezamagirea umple sufletul odata cu intunericul care pare sa o fi inghitit si pe "victima" de pe strada. Nu i-au mai dat de urma!
L-au gasit in schimb sambata dimineata. "Era schimbat la fata… Cred ca a baut toata noaptea cu banii pe care i-am dat ieri. Azi i-am spus ca am aflat adevarul. A inceput din nou sa ne spuna povesti. Nu stim ce sa credem. Noi vrem sa cautam totusi pe cineva, un ONG care se poate ocupa de astfel de oameni, noi nu mai stim ce sa facem", spune Lucian in ultima convorbire.
O lectie de viata nu e o aventura!
O poveste cu gust amar. Nu pentru un barbat care, la 40 de ani, nu cauta sansa la o viata mai buna, ci starneste mila unor adolescenti de buna credinta, amagindu-i cu povesti si determinandu-i sa isi cedeze putinii bani de buzunar. "El azi a mancat mai bine decat mine", este spusa unui tanar care nu intelege cum mai poti face azi cu adevarat o fapta buna.
O experienta din care toti avem de invatat. Pentru ca ni se intampla sa acuzam, sa blamam, sa compatimim. Dar de la vorbe la fapte este un pas pe care putini il facem. Lucian si prietenii lui l-au facut cu responsabilitate, asumat, si nu dintr-o aventura adolescentina, descoperind apoi ca au fost mintiti, amagiti.
Gestul lor este impresionant, este laudabil, este crestinesc si frumos. Dar oare il vor mai face a doua oara?!
Pentru trei baieti, intamplarea de vineri a fost o lectie de (dez)amagire. Sau viata pur si simplu, care nu seamana deloc cu ceea ce invatam la scoala.
Am redat aceasta intamplare pentru ca Lucian si colegii lui au nevoie sa afle ca au procedat corect! Nu are importanta minciuna, ci faptul ca au aflat adevarul.
Buna lor credinta in a gasi adapost acestui om fara a-i cunoaste antecedentele violente i-ar fi pus in pericol pe altii, de buna credinta si de mai mare nevointa. Si au mai invatat ceva: ca oamenii legii reprezinta un sprijin important, la care vor apela cu incredere!
