Zilele trecute am vazut pe un post de televiziune cum inteleg cei indrituiti sa pastreze memoria singurului roman inclus in marile enciclopedii ale lumii - Constantin Brancusi.
Casa memoriala din Hobita (dupa ce comunistii, pasamite, l-au reabilitat pe Brancusi, incercand intre timp sa bage in furnale Coloana Infinitului si sa distruga Masa Tacerii si Poarta Sarutului, in fond tot ansamblul monumental de la Targu Jiu) nu este cea in care s-a nascut Constantin Brancusi si nu se afla nici macar pe locul fostei case, loc pe care cei care au intrat in posesia pamantului au construit o alta casa in structura careia ar mai fi patru barne din casa natala a marelui sculptor.
Nu asta este important, ci falsul si modalitatea de pastrare a memoriei lui Cosntantin Brancusi sunt exemplare pentru mentalitatea distrugatoare a celor ce au guvernernat dupa cel de al doilea razboi mondial Romania. Totusi, la Hobita, si asa, sub zodia mistificarii, ajung foarte multi turisti, datorita vizualizarii locului cu panouri publicitare care indica locul ca unul de reala atractie.
Exemplul aratat este suficient de bine ilustrat si in ograda noastra, a edililor botosaneni, care, cand e sa deschida un discurs - si acum o fac cu asupra de masura, in campania electorala fiind -, incep cu pomenirea marilor inaintasi: Eminescu, Iorga, Enescu, Luchian, Antipa, Brandza, Onicescu si lista ar putea continua pana in zilele noastre.
Or singurul dintre toti marii botosaneni, care are ceva semnificativ la Botosani si, totusi, nu indeajuns, este Nicolae Iorga - o casa memoriala care imprima vizitatorului memoria corecta a celui ce-a fost cel ce a plecat de aici. Un nume ca al lui Iorga, in alta parte, ar fi miscat altfel constiintele localnicilor.
Nume mult mai mici strajuiesc in statui monumentale prin localitatile in care s-au nascut. Or la Botosani, Iorga nu are o statuie, ci un bust, ascuns in curtea casei memoriale.
Dar cel mai nedreptatit, avand in vedere dimensiunile inestimabile ale valorii sale, ramane Mihai Eminescu, desi unii dintre edili ar spune ca botosanenii gazduiesc cele mai multe monumente sub forma de busturi reprezentandu-l pe poet - 5 sau 6 - si o statuie nereprezentativa si mult discutata semnata de Oscar Hann, ajunsa in curtea Bisericii Uspenia dupa ce a fost izgonita, din cauza inesteticii, din mai multe locuri din Bucuresti si chiar din curtea Memorialului Ipotesti - o alta reprezentare a memoriei poetului care a starnit suficiente controverse, dar si multe admiratii, in lipsa de altceva mai de Doamne ajuta in chiar orasul in care Eminescu s-a nascut.
Am mai scris despre aceste aspecte si revin asupra lor, pentru ca, nu stim din ce motive, toate valorile de necontestat ale culturii romane nascute pe aceste meleaguri sunt tinute parca la index si scoase numai la ceasuri de aniversare si comemorare, de cele mai multe ori prin actiuni improvizate, sterse, de sertar, cum sunt cele din ultima vreme de la Ipotesti, dedicate lui Eminescu.
Normal ar fi ca acestea sa fie popularizate pe toate intrarile importante in judet, in panouri mari, vizibile, din kilometru in kilometru, asa cum sunt popularizate tot felul de pensiuni sau produse comerciale. Ce avem noi, botosanenii, mai bun de prezentat celor ce intra in judet, fie dinspre Iasi, fie dinspre Suceava, dinspre R. Moldova sau Ucraina, decat aceste valori?
Ne este oare rusine cu ele, ne jeneaza aceste blazoane care ar face onoare oricarui alt judet care ar sti sa le pretuiasca? Nu gasim o forma estetica, eleganta a vizualizarii prin astfel de panouri, insemne, sigle, harti, indicatoare, orice altceva de bun gust a acestor nume si locuri in care se afla case memoriale, un Memorial de rang national, locuri de rezonanta istorica, asa cum este Manastirea Popauti, ori Biserica Uspenia in care a fost botezat Eminescu?
Nu cred sa le lipseasca edililor si celor ce au in grija astfel de locuri o astfel de minima si eficienta imaginatie. Intram din toate partile in orasul Botosani si nicaieri nu ni se spune ce valori are orasul, si atunci, lipsind astfel de indicii, oricine poate sa creada ca exista un interes pentru a ascunde astfel de valori.
Dar ce sa ne mai intrebam, cand in Casa Antipa, de pe Bulevardul Eminescu, nu peste mult timp vom gasi un cazinou sau un restaurant si casa de nunti, in loc sa se faca acolo o sectie de naturale a Muzeului Judetean, in colaborare cu Muzeul Antipa
din Bucuresti, muzeu care ar intregi harta culturala a municipiului Botosani, caruia din cand in cand ne place sa-i spunem capitala culturala a Romaniei. Iar daca ar fi sa-l cautam pe Enescu la Botosani, in una din casele Ciuca, unde venea adesea, ar putea fi deschis un mic muzeu al muzicii, pentru ca, la fel, casa memoriala din Liveni si muzeul Enescu din Dorohoi exista doar acolo, fara ca ele sa fie mentionate si vizualizate cum este normal si merita memoria celui mai mare compozitor al romanilor.
Lui Luchian, legat mai putin de Botosani, pe vremuri i s-a improvizat un muzeu de arta la Stefanesti, care a dat, cum era si firesc, chix, facandu-i-se oarecum dreptate, mult mai tarziu, printr-o Casa Luchian, undeva in Botosani, la fel, ascunsa si fara alte cautari turistice decat cele ce o ajuta pe initiatoare sa mai adune fonduri pentru actiunile de peste an.
Dar se pare ca vorbim in zadar despre aceste blazoane ascunse ale botosanenilor, pentru ca asa dupa cum arata elanul unora sau altora ajunsi la putere, nici o perspectiva mai buna nu se intrezareste, chiar daca astfel de evidentieri, prin minime vizualizari a valorilor culturale botosanene, n-ar costa cine stie ce.
Sau, cine stie, daca intra pe maini hraparete, asa cum au intrat pana acum cele mai importante repere muzeistice botosanene, s-ar putea sa-i sperie pe edili si mai curand tac si inghit si fac ce cred ca le este mai la indemana.
Adica mai nimic, din acest punct de vedere!
