Toamna se numără candidații la prezidențiale. Toamna asta. Adică trecem prin acea perioadă când plouă cu discursuri, slogane și promisiuni, fixându-ne globurile oculare când pe un persoanj, când pe altul, și așteptăm să sară din vreun tufiș un iepure demn de votat. Dacă ne uităm pe lista opțiunilor anunțate până acum, nu e exclus să o confundăm cu inventarul unor reduceri la produsele pe cale de expirare dintr-un supermarket.
Este partea aceea din an în care stăm în fața televizoarelor și comentăm declarațiile unora și altora, ori poate citim în ziare noutățile politice și ne îndulcim cafeaua cu o doză de râs, ori bârfim la bere despre ce au făcut unii sau ce nu pot face alții. Totul obișnuit și firesc până aici. Ba chiar simpatic. Dar 2019 ne scoate puțin, totuși, din monotonia vremii. O avem în cursă pe Viorica Dăncilă, sclipitoarea minte feminină a Guvernului, a statului, a societății... ce să mai, a întregii Căi Lactee.
Știm bine ce poate stimabila scoate pe gură. Știm bine și ce nu poate. Este paradoxul românesc al momentului, pe care, totuși, îl digerăm așa, mai cu o glumă, mai cu o ironie, mai cu o înjurătură, mai cu un treacă-meargă. Tocmai de aceea, propun spre un soi de analiză și un scurt discurs al senatorului Doina Federovici, președintele PSD Botoșani. Ca să vedem și ce zic susținătorii înfocați ai Veoricăi, nu doar ce spune ea. Nu de alta, dar chiar sunt interesante afirmațiile celei dintâi. Spun interesante, pentru că ar putea lesne face parte din „O mie și una trăsnăi ale gândirii”, o carte în curs de scriere, cu autor colectiv. Și luăm ca reper această postare:
„Femeile social-democrate sunt cele care se luptă pentru o societate modernă, stabilă și sigură, iar în această campanie vor sta alături de candidatul PSD, de prima femeie prim-ministru al României și viitorul președinte al țării! Cam aşa trebuie să fie preşedintele unei Românii "normale": "România trebuie tratată ca o familie, în care un președinte trebuie să aibă grijă de fiecare femeie, de fiecare copil. Un președinte care să empatizeze cu oamenii, să fie în mijlocul lor, nu doar la alegeri, ci în fiecare zi. Să fie președintele pe care oamenii îl simt aproape, să pună suflet în ceea ce face”. Viorica Dăncilă la Şcoala politică de vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate. Fără o participare activă a femeilor și includerea perspectivei de gen în politicile noastre, obiectivele egalității și dezvoltării durabile nu pot fi atinse. Noi am înțeles să promovăm măsuri prin care femeile sunt mai activ implicate în viața politică, iar astăzi, în Guvernul României, multe posturi ministeriale sunt ocupate de femei, iar în Partidul Social Democrat a fost introdus deja principiul paritar în structurile de conducere”.
Acum să mestecăm încet. Între timp, eu voi adresa câteva cuvinte celei care a postat minunăția. Doamnă, eu nu cunosc niciun om care se luptă. Și sunt foarte sinceră când spun asta. Nu mă refer la PSD, ci la acțiune în sine. Eu cunosc oameni care doar luptă.
Apoi, de ce spuneți că femeile social-democrate sunt cele care „se luptă” pentru o societate modernă, stabilă, bla bla? Adică bărbații din PSD ce fac, dezertează? Dar bărbații non-PSD ce fac? Dar femeile non-PSD, așa, ca mine? Să înțeleg că restul doar au senzația că vor o țară sigură, dar în realitate nu vor, nu? Sau vor, dar nu luptă? Nici nu știu ce să mai spun, eu întotdeauna am crezut că și bărbații au rolul lor în stabilitatea societății, în siguranța ei. Acuma na, dacă spuneți dumneavoastră...
Ați ținut musai să subliniați că VD, cum vă place să o alintați, este „prima femeie prim-ministru”. Da, aveți dreptate, dar eu zic că era și mai bine dacă era prima femeie prim-ministru inteligentă. Serios, dacă era așa, și eu o menționam, în locul dumneavostră. Citatul ăla by Viorica Dăncilă e de-a dreptul debordant. Din punctul ăsta de vedere, doamna a bătut câmpii bine, iar dumneavostră îi călcați pe urme. Cum să ne spuneți nouă, votanților, că România „normală” (o trăsnaie marca Iohannis), e o Românie în care conducerea se preocupă de binele femeilor și al copiilor? Cum e posibil să ne livrați un mesaj atât de ridicol, de lipsit de rațiune și de bun simț? VD a intrat în campanie cu o strategie clară: aceea a victimizării, sub pretextul discriminării de gen. Iar realitatea a dovedit că nu a fost deloc discriminare, ci din contră: probabil tocmai pentru că e femeie nu i-a zis nimeni în față câți neuroni mai are sub coafură. Dar asta e altă discuție. Eu vă întreb: citând o declarație atât de ipocrită și lipsită de vreun temei, atât de populistă (însă doar pe sector feminin), și spunându-ne „Cam așa trebuie să fie președintele unei Românii normale”, nu vă este măcar un pic jenă? Nu simțiți un fior de remușcare, știind că oricare membru PSD cu o funcție centrală e mai competent ca Veo? Zău că v-aș vota mai degrabă pe dumneavoastră, decăt pe semidocta pe care ne-o tot scoateți în față. Și credeți-mă, dacă spun asta, înseamnă că eu chiar nu îi văd locul acelei „femei de fier” prin politică.
Și nu în ultimul rând, ce mama zmeului e cu acest principiu al parietății, pe care spuneți că partidul l-a implementat deja în interior? Pentru că nimic nu poate fi împărțit 1:1 între bărbați și femei. Pur și simplu, suntem diferiți, în genere, așa sunt naturile noastre, așa suntem noi. Egalitatea nu poate fi indusă cu forța, de dragul de fi egalitate. Egalitatea de șanse, da, e altă treabă, dacă o pomeneați, spuneați și ceva inteligent în toată această postare. Mai ales dacă spuneți că și un copil crescut în sărăcie, între oameni fără funcții, poate ocupa un post la stat vânat de vreo rudă de a dumneavoastră. Dar și asta e altă discuție. Revenim la parietate. Dacă vin doi bărbați inteligenți și o femeie proastă pentru două funcții de X în stat, ar trebui ca unul dintre bărbații inteligenți să plece acasă, ca să ocupe femeia unul dintre cele două posturi? De fapt, nu vă mai străduiți să răspundeți, deja ați spus asta.
Una peste alta, doamnă Federovici, nu mai bateți câmpii. Lăsați-ne cu victimizarea, cu femeia, cu discriminarea de gen, cu astea, că nu ține. Noi vrem competenți, doamnă, nu ne pasă dacă e vorba despre o femeie sau despre un bărbat. Dar, când vă vedem atât de încinsă în „lupta” Vioricăi, ne punem mari semne de întrebare și asupra capacităților dumneavoastră. Pentru că e greu de crezut că cineva, oricât de dependent ar fi de superiorul său, poate susține asemenea enormități, de dragul unor funcții, în depline facultăți mintale. Asta cred eu, cel puțin. Și, dacă veți avea reclamații, mă găsiți.
Ah, apropo. Nu e nicio luptă a Vioricăi Dăncilă, pentru că nu luptă nimeni cu ea. Mi-e imposibil să cred că îi ia cineva în serios concurența.
Gata, sfârșit de interpelare către doamna senator. Acum mă adresez din nou vouă, votanților de bună credință și educație. V-ați dat seama, după toate cele expuse, cine e autorul colectiv al celor „O mie și una de trăsnăi ale gândirii”? Exact, ei sunt. Politicienii.