de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
După 30 de ani de când poporul român, sau măcar o parte a lui, a încercat să schimbe din temelii contractul social, putem să spunem azi fără să ezităm că această încercare a fost un eșec.
Tot ce s-a reconstruit public ca instituție după 1990 nu a făcut decât să prelungească sub nume noi și onorabile toate metehnele anterioare.
Interesul personal, aranjamentul, nepotismul, micul avantaj individual, negocierea de privilegii, inventivitatea în evitarea legii, inventarea de legi și instituții pentru persoane, redefinirea binelui, adevărului și dreptății în funcție de cine se află la putere, conformismul și labilitatea convingerilor – toate acestea dovedesc măcar două lucruri:
1) Că regimul comunist nu a avut nicio problemă să se așeze pe un sol atât de fertil, format din astfel de ingrediente și din oameni atât de dispuși să servească alți oameni, iar nu principii, legi și interes public.
2) Că epoca postcomunistă a fost un lung și dureros exercițiu pentru oamenii de rând de violentare a contractului social pentru a-l face să fie din nou fructul minciunii și fraudei.
Desigur, nu trebuie să subestimăm progresele multiple și reale ale societății românești. Dar trăim încă într-o societate în care concursurile sunt aranjate, examenele și diplomele se pot cumpăra, fondurile publice sunt fraudate de la guvern până în ultimul cătun, medicii sunt mituiți, părinții strâng fondul clasei pentru profesori, competițiile sportive sunt aranjate, iar magistrații se luptă pentru pensii, dar nu și pentru dreptate. Există bineînțeles excepții, și nu puține.
Dar cultura populară dominantă și cultura instituțională dominantă sunt încă pătrunse și guvernate de fraudă.
Contractul social dintre noi toți stă pe aranjamentul interuman și nu pe regula formală la care am convenit cu toți ori pe legea deasupra căruia nu se află nimeni, nici parlamentarii, nici magistrații, nici noii îmbogățiți, nici oamenii din servicii.
Putem continua așa, merge de cel puțin 70 de ani, dacă nu mai mult.
Dar dacă vrem să scoatem România din mlaștina obscură a marginii de lume în care ne aruncăm singuri, trebuie să rescriem contractul social de la un capăt la altul și să așezăm la baza lui principii, valori și credințe comune, care ne duc spre viitor, nu aranjamente prin care ne întrebăm „nouă ce ne iese din asta?”.