În ultimii ani, tineri inteligenți, foarte bine pregătiți în varii domenii, revin în Botoșani. Implicați în proiecte curajoase, conectați la viața orașului, ei încep să se simtă din nou ”acasă”. Este și cazul Oanei Tăbultoc.
Povestea merge mai departe!
Scena ”a plăcut-o” din prima clipă în care s-au întâlnit. Avea 7 anișori și impresiona prin vocea sigură, de o amplitudine rar întâlnită la această vârstă, dar mai ales surprindea la copila mărunțică expresivitatea, felul în care reușea să transmită publicului mesajul puternic al piesei. Oana Tăbultoc a cresut odată cu cântecele ei. Talentul i-a fost și el pe măsura muncii din ani și ani. Succesul de la Next Star a lansat-o în lumea mare a muzicii, dar Oana a manifestat de fiecare dată același bun simț pe care l-a avut întotdeauna față de public.
Au urmat apariții la Vocea României și la Eurovision. Însă mari succese a avut Oana Tăbultoc și pe mari scene din afara țării. A cântat în toate stilurile, a abordat melodii dificile cu care a cucerit jurii naționale și internaționale. Visa să își sărbătorească majoratul cu o lansare de album, pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”. Doar că, atunci când a împlinit 18 ani, teatrul se închisese într-un nesfârșit (pe atunci) proces de renovare. Speră ca de acum să își poată împlini visul!
Oana Tăbultoc este studentă în ultimul an la Conservatorul bucureștean, specializarea Compoziție muzică-ușoasă, clasa prof. Andrei Tudor. De aproximativ doi ani le predă canto copiilor de la Cheia Sol, grupul înființat și coordonat în Botoșani de Oana Pușcașu. În fiecare vineri, Oana Tăbultoc urcă în trenul București-Botoșani, iar duminica întoarce drumul. ”Cum să faci așa ceva?!”, i-au spus profesorii de la Conservator. Chiar, de ce ar face așa ceva?! Ne răspunde Oana, într-un interviu realizat chiar de ziua ei: ”Pentru că încep să se întâmple lucruri frumoase în Botoșani!”.
Next Star, Vocea României, Eurovision!
-Oana, chiar astăzi, 19 decembrie, împlinești 23 de ani. Aveai 7 anișori când, alături de orchestra Filarmonicii Botoșani, impresionai o sală întreagă cu imaginea unui copil-îngeraș… Atunci începea cariera ta muzicală. De la spectacolul din 2009 până la concertul de lansare a albumului Iustinei Irimia, în care ai apărut alături de copiii ”Cheia Sol”, care ar fi momentele care ți-au marcat viața, atât cea profesională, cât și cea personală?
-Da, cred că primul moment ar fi acel concert din 2009 cu Filarmonica Botoșani. Îngeraș fără dinți în gură și creață-creață! Apoi piesele de teatru realizate de Oana Pușcașu la Teatrul ”Mihai Eminescu” (ce vremuri!), cu grupul Cheia Sol. Toate verile petrecute în Parcul Mihai Eminescu, bine întipărite în minte, organizate tot de Cheia Sol și care ne-au ajutat foarte mult în dezvoltarea noastră și personală și artistică. Am ieșit din zona noastră de confort și asta se vede și astăzi! Amintesc aici Next Star, concursul după care am devenit cunoscută în toată țara și chiar și peste hotare. Am cântat atunci melodia a Alei Pugaciova, ”Lyubov”, în limba rusă. Cântând melodia în limba rusă am fost văzută de compozitorul piesei și am ajuns astfel și în Rusia și Crimeea. De acolo au început să mă invite televiziunile din Rusia, România și Republica Moldova. A urmat Vocea României și, după câțiva ani, participarea la Eurovision. Iar acum sunt profesoară de canto.
-Ai simțit că impactul participării la Next Star, deși erai ceva mai mică, a fost mai puternic decât apariția ta la Vocea României?
-Da! Pot spune că Next Star-ul m-a lansat! Lumea muzicală a aflat de mine prin acest concurs. Deși între timp m-am schimbat destul de mult fizic, încă mă recunosc oameni pe stradă care țin minte acel moment. Nu Vocea României, nu Eurovision… Acel moment de la Next Star a fost foarte mediatizat, probabil un șoc fiind faptul că un copil din România cânta în limba rusă. Mulți încercau să găsească legături cu partea rusă, poate am rude… Pur și simplu a fost un noroc faptul că Oana Pușcașu a găsit melodia și a considerat că mi s-ar potrivi. De acolo a pornit adevărata mea evoluție în muzică!
-Next Star. Vocea României. Eurovision. Puțini, foarte puțini tineri din Botoșani au reușit o astfel de performanță!
-În mod sigur sunt singura care le-a luat pe toate la rând. (râde) Mai sunt tineri care au fost, nu știu dacă le-au luat pe toate…
Naveta Botoșani – București în fiecare săptămână
-Aș puncta și faptul că ești studentă la Conservator în ultimul an. Cum este experiența aceasta? Ai deja o carieră în muzică foarte stabilă, dar vine și această cărămidă importantă care clădește poate cel mai bine viitorul tău profesional…
-Da. Sunt studentă la Conservator, la București, la Compoziție muzică ușoară, clasa domnului profesor Andrei Tudor. De mică, mergând prin concursuri și văzându-l pe domnul Andrei Tudor - alături de Ionel Tudor și Andreea Andrei -, îi admiram nespus. Eu pot spune că am mers la București după profesor! Când eram mică, la 8-9 ani, îmi spuneam că eu atunci când voi fi mare și voi dori să studiez muzica voi învăța de la domnul Andrei Tudor. Am terminat liceul și acolo m-am dus. Nu am vrut să merg pe canto, ci să învăț lucruri noi. Îmi place la nebunie să învăț, să descopăr, să aflu mereu ceva nou, chiar dacă nu e în zona mea de confort. E bine ca un muzician să știe cât mai multe. Eu învățând să cânt și la mai multe instrumente, am spus că trebuie să fac și ceva nou. De aceea am mers către compoziție și mă ajută foarte mult. Poate nu ajung producătoare sau mare muziciană, dar mă ajută în dezvoltarea mea. Cu pandemia am pierdut ceva din sentimentul de student 100%, dar am recuperat în acești doi ani. Sunt în anul 4 în prezent, vedem ce se întâmplă mai departe.
-Ce nu știe foarte multă lume este că tu faci un lucru pe care puțini l-ar face la vârsta ta. Ca să fii profesor pentru copiii de acasă, tu parcurgi săptămânal drumul București-Botoșani.
-În fiecare săptămână, da. M-a întrebat multă lume, chiar și profesorii de la Conservator, atunci când au aflat că în fiecare săptămână plec la Botoșani: ”Cum să faci asta?!” De luni până vineri sunt la facultate, am de scris, de învățat, am examene. Când mă întorc acasă, deși am foarte multe ore cu copiii în weekend, eu simt că mă încarc. Nu mă obosesc copiii, dimpotrivă. Cu tot cu drumul de șapte ore, cu întârzieri cu tot, cu orele pe care le fac cu ei aici, eu când ajung în București simt că am bateriile încărcate, că m-am odihnit și de luni o iau de la capăt. Și vinerea tot așa. Poate și pentru că eu am avut mereu o viață plină, nu am stat niciodată într-un loc. Eu aveam câte două concursuri pe săptămână, filmări, spectacole, apoi pregătire, instrumente, școală, spectacolele pe care le făcea Oana, orele de canto… M-am obișnuit cu această viață. Zilele acestea am venit acasă și i-am spus mamei că vreau să mă odihnesc o zi. Am stat patru ore și m-am plictisit!
”Ce ar însemna eșecul? Să nu mai continui? Să te dai bătut? Asta ar însemna partea ușoară!”
-Rămânem la copiii din Botoșani, cărora le predai canto. De unde a început această poveste?
-În pandemie, Oana Pușcașu mi-a propus să predau alături de ea. Oana mă știe de la 6 ani. Ea astăzi îmi este prietenă, nu mai este profesor, este parte din familia noastră și eu fac parte din familia ei. Când mi-a propus să încerc, am spus: de ce nu? Îmi plac copiii, îmi place să lucrez cu ei. M-am atașat foarte mult de ei! Copiii sunt de la 4 la 13 ani. Sunt atât de fericită cu tot ce fac, încât cred că mi-am găsit menirea!
-Deja participați la concursuri naționale, veniți acasă și cu premii importante…
-Știu ce parcurs am avut eu însămi. Știu că nu este deloc ușor, doar că vreau să le ofer și lor bucuria aceasta a concursurilor. Pe lângă orele de muncă și de zilele în care nu reușești să te joci sau nu reușești să te uiți la desene, pentru că trebuie să studiezi, să înveți, vreau să vadă și ei cum e viața. Pe lângă competiție sau premii, sunt aceste prietenii care se formează, legăturile care se nasc. Eu încă mă mai întâlnesc cu prieteni din Oradea, Baia Mare și ne amintim de acele momente.
-Ce le predă profesoara Oana Tăbultoc celor mici despre eșec?
-Eu mereu am fost învățată, și de către Oana Pușcașu și de către mama, că nu există eșec. E doar un pas peste care tu trebuie să înveți să treci cu bine. Nu există eșec, este doar o etapă din viața ta, nu a fost una bună, dar asta înseamnă că trebuie să muncești mai mult și să devii din ce în ce mai bun. Ce ar însemna eșecul? Să nu mai continui? Să te dai bătut? Asta ar însemna partea ușoară!
-Înțeleg copiii, la aceste vârste fragede, acest lucru?
-Da! Poate că le explic eu bine sau sunt niște copii care chiar conștientizează aceste aspecte. Mergem la concursuri, unul ia premiul I, altul nu ia nimic, cineva ia premiul mare. Am încercat să îi fac să se vadă ca o familie și să se bucure de reușita fiecăruia în parte și să se gândească la faptul că și el poate fi acolo dacă muncește tot mai mult.
”Sunt mult mai deștepți decât eram noi, sunt generația smart!”
-Ai cântat de la 4 ani. Cu Oana Pucașu de la 6 ani. De aproximativ doi ani predai, ai contact permanent cu copiii. Cum sunt ei față de voi cei de atunci, și întreb pentru că sunt multe discuții despre generațiile care vin din urmă. Sunt mai talentați, mai deștepți… Te regăsești în ei?
-Da! Și da, sunt mult mai deștepți decât eram noi, sunt generația smart. Noi aveam doar un calculator care stătea într-o cameră, aveai acces rar la el. Acum, cu tehnologia de astăzi, ei vin deja învățați sau se documentează, verifică tot ce le predai. Este foarte bine pentru un copil când are acces la tehnologie și o folosește în favoarea lui.
-Sunt mult mai ancorați în realitate, mult mai dispuși să își apere ceea ce este al lor, inclusiv talentul?
-Da, așa este!
-A fost o perioadă în care ai pictat și o făceai cu multă pasiune, cu talent, cu determinare. Ce mai face astăzi Oana Tăbultoc? Mai ai timp pentru studiu la un instrument, pentru pictură?
-Le fac cam pe toate și astăzi! Mai pictez, pentru că mă relaxează foarte mult. Nu mai am timp ca înainte, dar când simt că vreau să stau eu cu mine, îmi iau o pânză și pictez, mă ajută foarte mult. Pe lângă partea cu instrumentele. Mama îmi tot spune că parcă sunt o mică orchestră! (râde)
-Hai să ne amintim instrumentele care te-au atras de-a lungul anilor…
-Am început cu pianul în școală. Am continuat cu flautul. Mi s-a părut interesant saxofonul, după aceea m-am apucat de percuție, care oricum are multe instrumente incluse. Am încercat trompeta, mi s-a părut complicat. Astăzi mi-aș mai dori vioară, chitară…
-Cum este experiența cu părinții copiilor? Cum le explici atunci când al lor copil nu are șanse în direcția aceasta muzicală?
-Eu sunt o persoană foarte sinceră. Știu câte sacrificii au făcut ai mei pentru mine. Știam și atunci, dar acum, când am crescut, le văd mai clar. Acum e puțin mai simplu cu ce se întâmplă în lumea muzicii. Înainte, ca să găsești un negativ, ori dădeai bani să îl cumperi de la compozitor, ori trebuia să îl faci, cu o orchestră în spate, și fiecare om trebuia plătit. Apoi câte o rochie la fiecare piesă, concursuri, cazare… Eu sunt foarte sinceră și mi-am spus că, dacă îmi vine un copilaș care nu ar putea să meargă pe acest drum îi spun. Întreb mereu părinții de ce aduc copilul la mine. Pentru dezvoltare personală, pentru că te ajută foarte mult ieșitul pe scenă… Sau pentru performanță? Dacă vin pentru performanță le spun adevărul. Urechea se educă, dar e vorba despre muncă! Dacă nu merge, spun. Poate poți să faci altceva, nu are rost să ne irosim viața pe ceva ce nu ne-a fost menit.
-Ai trăit și experiența fericită de a asculta pentru prima dată o voce excepțională?
-Da! Multe voci. Fiecare copil e special. Nu am întâlnit voci asemănătoare, toți au ceva al lor, fiecare e diferit, fiecare are ceva ce iese în evidență. E de bine, vine o generație bună din spate!
”Devenim maturi și să vrem să facem lucruri pentru Botoșani!”
-Nu ai încă un album propriu!
-Nu! Priveam către Teatrul ”Mihai Eminescu” și îmi aminteam, când eram mică, cum alergam prin culise, cum așteptam spectacolele, repetițiile… Visam mereu că la 18 ani majoratul meu va fi pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” cu o lansare de album. Avea și mama un vis al ei: toate rochiile mele din spectacole, de la vârsta de 4 ani, să fie în holul Teatrului. Când am împlinit 18 ani, teatrul se afla în reabilitare… Probabil așa a fost să fie. Am așteptat să fiu mai trecută prin viață…
-Termini Conservatorul. De o vreme, mulți tineri care s-au evidențiat în orașele mari, ca artiști sau nu, revin acasă. Va fi și pentru tine aceeași traiectorie? Sau după Conservator iei în calcul și Bucureștiul, de pildă, care te-ar ajuta mai mult profesional?
-Încep să se întâmple lucruri frumoase în Botoșani. Începe generația mea, a noastră, să devenim maturi și să vrem să facem lucruri pentru Botoșani. Mi se pare frumos! Iustina Irimia îmi spunea că nu se aștepta ca la un concert al ei să vândă toate biletele în doar două ore. Dar de ce nu? Vin oameni tineri din spate, vin copii care vor să facă lucruri frumoase și mi se pare că Botoșaniul începe să se ridice.
-Ca o concluzie, am putea spune că ai urmat modelul Oanei Pușcașu. A activat încă din timpul liceului, a plecat la facultate la București, a învățat tot ceea ce trebuia să învețe, apoi s-a întors în Botoșani unde a creat un fenomen – Cheia Sol – care iată că există de atâția ani. Să încheiem întâlnirea noastră cu câteva cuvinte despre Oana Pușcașu.
-Ne știm de atâta timp, cu atâtea ore de repetiție pe săptămână, ca să faci performanță munceam și la 9 seara, și la 7 dimineața, cu oboseală adunată la filmări, la înregistrări… Astăzi, când mă uit la mine, știu că tot ce sunt eu acum am învățat de la ea. Este un sentiment foarte plăcut. Ea m-a învățat tot, iar acum suntem prietene și partenere. Cine s-ar fi gândit că acea fetiță de 6 ani va ajunge profesoară și că alături de Oana Pușcașu va face copilașii mai fericiți. Și toate proiectele împreună pentru Botoșani. Îi mulțumesc pentru tot ce face pentru mine! Este un om minunat și a făcut multe lucruri frumoase pentru Botoșani. Și acum le facem împreună.
-Ai proiecte în viitorul apropiat? Concerte, piese noi, competiții?
-Termin facultatea, este un an greu. După ce termin Conservatorul, da, am foarte multe proiecte în minte, abia aștept să mă ocup de ele.
-Așteptăm lansarea albumului propriu, cu întreaga colecție de rochii, de la 4 ani și până astăzi! Până atunci, îți urăm La mulți ani minunați, cu împliniri pe scenă, ca artist și ca profesor de canto!