Nora Dorian și-a început studiile de artă la Liceul ”Ștefan Luchian” din Botoșani și le-a finalizat la Liceul ”Nicolae Tonitza” din București, secția Sculptură. Ulterior, a urmat cursurile Universității Naționale de Arte din București, secția Sculptură.
Plecată în străinătate, și-a aprofundat studiile în domeniul artei cu un an de Fotografie și doi ani de Audiovizuale. Pentru o perioadă, a activat în diverse echipe și departamente din cinema și publicitate. A derulat, de asemenea, proiecte personale în domeniul audiovizualului.
A participat la expoziții de grup și personale, cu lucrări de sculptură și pictură, în Spania și Italia.
(Nora Dorian, 2015, Palma de Mallorca)
Nora Dorian este nu doar o personalitate complexă, ci și un artist multidisciplinar. Pentru că nu vorbim despre un portofoliu artistic minimal, nici despre unul dezvoltat într-o singură direcție, ci despre o activitate proiectată în mai multe domenii, fiecare dintre ele cu rezultate remarcabile.
De la Eminescu la Jimi Hendrix și Woody Allen
-Nora Dorian este un nume pe care botoșănenii îl asociază cu Eminescu. Și asta pentru că în Botoșani se găsește o lucrare semnată de dvs., și vorbim despre bustul poetului Mihai Eminescu, amplasat în Centrul vechi al orașului, pe zidul casei de lângă Biserica Uspenia, o lucrare din 2001. Cum vă raportați astăzi la perioada de început a artistei Nora Dorian?
-În tot acest timp nu m-am desprins de artă, descoperind pe parcurs și alte modalități de exprimare artistică. E dificil să faci sculptură de mari dimensiuni fără să ai un atelier. Dar nu m-am desprins niciodată de marea mea pasiune.
-A fost mai întâi sculptura la București. Apoi fotografia și regia în Spania. Cum ați îmbinat aceste trei direcții artistice? Sunt ele convergente în arta dvs. sau, dimpotrivă, sunt fragmente divergente, contrastante, care vă definesc diferit în funcție de modalitatea de exprimare?
-În primul rând, nu am studiat regia, ci un curs de formare profesională de doi ani de video și unul de fotografie. Lucrând în cinema, am descoperit alte modalități artistice care mi-au dat prilejul să realizez un film documentar la care în mod normal lucrează o echipă întreagă. La acest proiect eu am făcut filmările, am editat, am făcut grafica, am ales muzica, eu am făcut traducerile în diferite limbi etc. Singurul ajutor pe care l-am primit a venit din partea mamei în postproducție la script/scenariu, cu care m-am și sfătuit.
-Semnătura dvs. se regăsește pe o serie de lucrări excepționale, și amintesc aici doar câteva dintre ele: Jimi Hendrix, Woody Allen, Amy Winehouse, Mick Jagger sau Charlie Watts. Ce atrage atenția de la început la toate aceste sculpturi: finețea detaliilor și dimensiunea mică, între 13 și 15 cm. De ce ați ales aceste dimensiuni?
-După cum v-am mai spus, nu am avut un atelier de sculptură și nu am putut face sculpturi de mari dimensiuni. Nu mi se pare excepțional ceea ce am făcut, deoarece cu siguranță aș fi făcut mai mult, dacă din punct de vedere material mi-aș fi permis mai mult.
Sculptura cere o mare investiție. Trăind în străinătate nu-i ușor să faci artă. Mai mult de atât, iei viața de la zero, material vorbind. Iar când pleci cu mâinile goale și să înveți o limbă străină, ai nevoie de un timp pentru a-ți face un loc în noua societate. Venind dintr-o țară din est întâmpini și mai multe dificultăți.
Documentar premiat la Cannes…
-"O zi fără râs este o zi irosită", sunt cuvintele lui Charlie Chaplin pe care le regăsim în pagina care vă prezintă ca artist. Intrăm cu ele în lumea filmului, și voi aminti cu acest prilej anul 2015, când ați fost premiată la Cannes Short Film Festival pentru documentarul ”Beyond Limits”. Care este povestea din spatele acestui film, pentru că știm că subiectul nu este unul întâmplător, el este legat și de o experiență personală. Și, mai ales, dacă s-a schimbat ceva după realizarea acestui documentar.
-Ar fi multe de spus. Pentru a realiza un proiect de acest gen trebuie să întrunești mai multe calități. Filmările din documentarul meu au fost făcute în localizări cu acces dificil, nu la îndemâna oricui. Nu aș fi putut face acest film dacă nu aș fi avut capacitatea și pregătirea necesară pentru a trece de condiția fizică a unui fotograf sau video maker oarecare.
Accidentul pe care l-am avut și poveștile celor doi protagoniști m-au determinat emoțional să accept propunerea făcută de Cosmin Andron în realizarea acestui proiect.
Ce a schimbat? Am cunoscut doi oameni extraordinari în Cosmin și Jaggi pe care nu-i cunoșteam personal și cu care am rămas într-o relație frumoasă de prietenie. Îmi pare rău că nu a fost totul pozitiv. Am avut și decepții din cauza unor interese mai mult sau mai puțin materiale despre care prefer să nu vorbesc.
…sau pe platourile unor filme internaționale!
-Numele Nora Dorian se regăsește și pe genericul unor filme internaționale, și aș începe cu anul 2013: ”Fata din Nagasaki”, regia Michel Comte și Ayako Yoshida. Însă o regăsim pe Nora Dorian și pe genericul producției ”Managerul de noapte” (2016), seria regizată de Susanne Bier, în care îi vedem pe celebrul Hugh Laurie sau Olivia Colman, un film la care ați colaborat în 6 episoade. Și încheiem cu 2023, pentru că în acest ultim an v-ați aflat pe platourile filmului ”La seconda via”, în regia lui Alessandro Garilli. Care a fost rolul dvs. în echipele acestor producții cinematografice?
-În realizarea unor filme ca ”Fata din Nagasaki”, ”Managerul de noapte” , ”Eric and Ernie” etc. au participat foarte multe persoane, iar eu am fost una dintre ele. Lucrând în diferite departamente am avut ocazia să cunosc din interior cum prinde formă un film și tot procesul creativ al lui. Evident că m-a ajutat în pregătirea mea artistică.
Însă totul depinde de echipa din care faci parte. Poți să ai satisfacții, poți să ai ce învăța, dar poți să ai și dezamăgiri. Voi da un singur exemplu. Pentru mine a fost o mare diferență să lucrez în ”Fata din Nagasaki”, ”Managerul de noapte”, ”Eric and Ernie”, unde echipele erau formate din majoritatea englezi, și în ”La seconda via”, în care echipa era formată doar din italieni. Se pare că romanii, vreau să spun italienii din Roma, au rămas cu mentalitatea și metodele de acu’ două mii de ani. Spun lucrul acesta deoarece nici până în ziua de azi nu și-au achitat datoria față de mine. Această experiență cu romanii mi-a lăsat un gust amar.
-”Să lupți împotriva morții”, cartea scrisă de Gellu Dorian, tatăl dvs., fără să fie autobiografică, după cum susține însuși autorul, are în centru un personaj real, este vorba despre bunica dvs. Dacă ar fi să priviți în ”bagajul emoțional” al artistei Nora Dorian, ce anume ați identifica drept ”moștenire transgenerațională”?
-În viață totul depinde de educația pe care o primești, de posibilitățile pe care viața ți le dă și, întrucâtva, de moștenirea genetică.
(Nora Dorian, Palma de Mallorca, 2014)
-Am lăsat la final, deși nu este cea din urmă, pictura. Pe 6 ianuarie 2024, suntem invitați la o expoziție cu lucrări semnate de Nora Dorian, în spațiul Colecției de Artă din Botoșani. Ce vom vedea pe simeze?
-Am studiat pictura monumentală la ”Ștefan Luchian”, în clasa a IX-a și a X-a, după care m-am mutat în București la ”Tonitza”, unde am ales să studiez sculptura. La liceul din Botoșani învățam să facem icoane pe sticlă, reproduceri...
Felul în care pictam atunci era complet diferit de cel actual. Expoziția din ianuarie este o retrospectivă, numită de altfel cu același nume tocmai pentru ca sunt lucrări adunate din diferite perioade, cel mai vechi tablou datând din 2004, motiv pentru care și stilurile din tablouri sunt diferite.
(Nora Dorian, 2012, Germania)