Pentru un profan, lumea justiţiei e plină de curiozităţi. Ce tot scrie doamna sau domnul al căror birou e uşor sub biroul judecătorului de şedinţă, de ce umblă prin dosare, de ce le ia dintr-o parte şi le pune în cealaltă parte. De ce avocaţii stau în stânga şi procurorul în dreapta, de ce atâtea... întrebări.
Proiectul "Oameni şi meserii" ajunge astăzi la o meserie despre care se vorbeşte puţin şi doar atunci când cuţitul ajunge la os. În toamna trecută dar şi în urmă cu câteva săptămâni, am fost martorii protestelor grefierilor de la instanţele botoşănene, specialiştii cerând o normare a muncii, condiţii mai bune, mai multe posturi ocupate. Şi înţelegem şi motivele lor- munca unui grefier nu ţine cont nici de programul clasic, de opt ore, nici de sarcini de serviciu împărţite în mod egal.
Nimeni nu pleacă acasă până când dosarele nu sunt înregistrate în programe, până când şedinţele de judecată nu se termină, până când încheierile de şedinţă nu sunt scrise. Asta se întâmplă şi la Judecătoria Săveni, considerată o instanţă mică. Un singur judecător împarte dreptatea aici, iar în jurul lui se rotesc mii de dosare. De partea cealaltă, grefierii rotesc toate aceste dosare, bagă nasul în ele, notează, programează, corectează, apoi intră în şedinţele de judecată, cu braţele încărcate.
Luminiţa Florea este unul dintre grefierii cu experienţă de la Judecătoria Săveni. Este grefier de 19 ani, fiind printre primii angajaţi odată cu înfiinţarea Judecătoriei. Iar prima şedinţă de judecată în care a intrat ca grefier era undeva prin 2005.
La început uşor reticentă, apoi tot mai însufleţită, Luminiţa Florea vorbeşte despre meserie cu un drag bine dozat- e o meserie frumoasă, spune ea, dar grea, iar consecinţele modului în care ea îşi face meseria sunt greu de cuantificat.
"Primul contact al unui justiţiabil cu ceea ce înseamnă justiţia este cu grefierul care îi înregistrează dosarul. Oamenii se adresează Biroului de Arhivă şi Registratură, pentru a-şi depune acţiunile. Este foarte important pentru că imaginea justiţiei, până când ajunge în sala de judecată, este grefierul".
Dosare, hârtii, notiţe şi degete deformate de la scris
Cu ce se ocupă, mai exact, grefierul în tot acest lung proces al judecăţii, în care dreptatea trebuie să prevaleze?
"Activitatea grefierului presupune atât munca din etapa scrisă cât şi prezenţa în sala de şedinţă, adică ceea ce vede omul atunci când să găseşte într-o astfel de situaţie. Grefierul de şedinţă trebuie să se afle în sala de judecată cu cel puţin jumătate de oră înaintea judecătorului ca să pună la dispoziţie dosarele pentru studiul părţilor şi avocaţilor. Grefierul preia de la arhivă cu două zile înaintea şedinţei de judecată toate dosarele ce urmează a fi dezbătute, trebuie să întocmească lista, să pună dosarele într-o anumită ordine, pe obiecte, şi apoi predă dosarele la judecător pentru studiu", povesteşte Luminiţa Florea.
Din momentul în care judecătorul intră în sala de judecată şi şedinţa începe, începe şi partea a doua a activităţii de grefier.
"Atunci te concentrezi la ce spune judecătorul, pentru că îţi indică ce cauză să apelezi, ce să consemnezi în caietul de şedinţă- atât numărul cauzei cât şi ordinea în care a fost trecută în listă, să apelezi părţile, să fii atentă... De multe ori, judecătorul mai face o dată prezenţa când vede că sunt mai multe părţi decât ar trebui".
Instanţa de la Săveni nu se poate compara cu cea de la Botoşani sau cu cea de la Suceava, unde există deja o "cultură a justiţiei". Oamenii vin la judecată fără să ştie bine cum se cheamă ceea ce cer, darmite să mai indice şi articolul din lege pe care s-ar baza.
"La instanţele mari, acolo unde părţile sunt în general reprezentate de avocaţi, altfel se discută, faţă de instanţele de fond, unde părţile nici nu au avocaţi şi nu ştiu ce au de făcut. Vedem şi noi o schimbare- cel puţin în ultimii ani, în sensul că au început oamenii să se adreseze avocaţilor tot mai mult, şi-au dat seama că nu se descurcă. Este greu şi pentru un judecător să înţeleagă despre ce este vorba atunci când nici părţile nu ştiu ce cer".
Omul din mijlocul justiţiei!
Cum se desfăşoară o şedinţă de judecată prin ochii grefierului? Mai întâi să-l "localizăm".
"În sala de şedinţă, biroul grefierului este amplasat în faţa mesei judecătorului- aceasta fiind un pic mai sus, apoi la stânga avem avocaţii, la dreapta avem procurorii, pupitrul pentru martori este în faţa biroului grefierului, deci noi suntem în centru. Cred că asta înseamnă ceva în privinţa importanţei rolului grefierului în desfăşurarea unui proces. Practic, eşti omul de care depind consemnările, ca atare este o responsabilitate foarte mare. Trebuie să fii foarte atent atunci când vorbeşte judecătorul pentru că, în timp, formându-te şi căpătând experienţă, îţi dai seama din tonul judecătorului atunci când ţi se adresează. Nici nu trebuie să te întorci, nici nu poţi să te întorci pentru că stai cu nasul în caiet. Cea mai mare parte a şedinţei de judecată o petreci scriind în caietul de şedinţă. La calculator doar se consemnează declaraţiile martorilor şi declaraţiile părţilor atunci când judecătorul consideră necesar să se ia anumite mărturii. În şedinţa de judecată, însă, noi mai mult scriem de mână, avem bătături la degete (le-am şi văzut, n.r.), consemnăm totul în caierul de şedinţă. Ce solicită avocaţii, ce solicită părţile, ce dispune judecătorul, tot ce se discută, într-o viteză pe care probabil doar v-o închipuiţi. Adică, dacă vă imaginaţi viteza cu care se vorbeşte, să ţineţi cont că nu stă nimeni să ne dicteze... Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, imaginaţi-vă ce-ar fi ca aici, la noi, la Judecătoria Săveni, în condiţiile în care este un singur judecător şi avem şi şedinţe cu 80-90 de cauze, cam când s-ar termina? Dacă avem o asemenea zi, ieşim seara, la pe 7-8. Ieri (miercuri, n.r.) a fost un caz fericit pentru că şedinţa a fost de doar 60 şi ceva de dosare. E în funcţie de distribuţia cauzelor... Dacă într-o cauză lipsesc părţile, atunci se amână, şi atunci şedinţa se termină mai repede”.
În biroul pe care Luminiţa Florea îl împarte cu o "colegă de suferinţă", pe covor sunt întinse zeci de dosare- albe, galbene, portocalii, câteva mai roşii, ba şi unul albastru se iţeşte din rând. Sunt dosarele din şedinţa de miercuri şi în care urmau să se facă menţiunile obligatorii. Nici nu încercăm să le numărăm dar ne încearcă o curiozitate: cât a durat, în dosare, cea mai lungă şedinţă de judecată?
"Cea mai lungă şedinţă a fost cu 95 de dosare sau 97 de dosare. Asta de când e domnul preşedinte (judecătorul Samir Bosoc, n.r.) singur, dar şi înainte, când erau doi judecători, erau şedinţe lungi. Avem şi dosare uşoare, avem şi dosare complexe, iar munca grefierului este în funcţie de complexitatea lui. Cauze uşoare ca aplicare la lege, dar ca implicaţii umane... e o altă discuţie".
Cine spune că dramele se judecă în penal, înseamnă că nu ştie ce înseamnă un proces în care se împarte programului copiilor dintr-o căsnicie ratată sau un divorţ care seacă o fiinţă pe de-a-ntregul.
"De exemplu, o pensie de întreţinere, pare o cauză uşoară, dar când vezi mama în sală cu copilul de mână... Ne trec prin faţă divorţuri, cu minori. Nu poţi să rămâi indiferent la lacrimile unui copil care vine în camera de consiliu şi îţi povesteşte ceva despre ceea ce se întâmplă în familia lui... mă rog, aşa cum înţelege el lucrurile. Sunt lucruri care te impresionează. La un moment dat, odată cu experienţa acumulată, reuşeşti să treci mai uşor, dar oricum... Majoritatea grefierilor sunt femei şi toate suntem mame, avem şi noi copii, şi simţul matern îşi spune cuvântul. Până la urmă, un divorţ este o dramă şi nu se poate să nu rămâi impresionat. Dar sunt şi cauze care te amuză, când vin părţile, cum povestesc, cum se ceartă, judecătorul trebuie să-i stăpânească, altfel se iau la bătaie în sală... Am avut şi noi dosare cu peste o sută de părţi, când efectiv ţi se usucă gura până reuşeşti să faci apelul tuturor părţilor, mai bei un pahar cu apă..."
Cum e o şedinţă care începe dimineaţa şi se termină seara? Grea!
"Pe la jumătatea programului, deja auzi în reluare, cum se spune, nu mai ai aceeaşi percepţie după ore în care toate simţurile sunt ascuţite la maxim, eşti întins... Din cauza concentrării, oboseala apare şi deja simţi că nu mai poţi, dar nu ai ce face. De multe ori, te uiţi în stânga şi în dreapta, pentru că avem două birouri pe care aşezăm dosarele, şi te apucă panica atunci când vezi că nu s-au dus prea multe. La un dosar se poate sta şi două ore dacă sunt martori mulţi, dacă avocaţii ridică excepţii, durează mult. Sunt cauze care merg repede dar sunt şi cauze care necesită timp, judecătorul trebuie să fie lămurit... Pe la prânz te apucă oboseala, pe la ora 15, deja simţi că nu mai poţi. Dacă nu se termină şedinţa până la ora 15, te apucă o durere de cap cruntă.... Avem înţelegere din partea judecătorului şi mai face câte o pauză, pentru că şi pentru el este greu, trebuie să vorbească întruna, să se lămurească. Atunci mai bei o gură de apă, mai iei o gură de mâncare... Dacă se termină şedinţa pe la 5, 6 după-amiaza.... Sau ajungi la spital, cum am păţit eu. Am avut o astfel de situaţie, aveam o şedinţă foarte mare, mi s-a făcut rău, am ajuns la spital în perfuzii, aici m-a înlocuit o colegă. Două săptămâni am stat internată, ca să-mi revin. Nu este uşor, oboseala este foarte mare".
Cursurile de dactilografie pe care le avea au ajutat-o mult în activitate, însă după atâţia ani, nu mai respectă regula de a scrie cu toate zece degetele de la mâini.
"Eu sunt dactilografă de pe vremea când scriam la maşina de scris. Înainte de a lucra la Judecătorie, am lucrat la Primărie şi nu exista xerox, astfel că xeroxul eram eu şi maşina de scris. Şi nu doar la Primărie ci şi la Judecătorie pentru că mult timp, până la informatizarea instanţelor, atunci când ne-au fost aduse calculatoare, în 2006... vă daţi seama că noi din 1998 lucram aici şi aveam câte cinci- şase părţi în procese, hotărârile se scriu în numărul de exemplare pentru fiecare parte şi atunci trebuia să scriem în mai multe exemplare. Ca să foloseşti degetul mic la tastatura maşinii de scris era imposibil, aşa că treptat, treptat, le-am redus şi le-am redus până când am ajuns să scriu doar cu cele în care aveam cea mai multă forţă. Practic, am deformat tot ce-am învăţat la cursurile de dactilografie".
Fiecare cauză cu povestea ei
Îşi aminteşte bine de cei care i-au trecut prin faţă, mai ales de extreme. Cel mai mic "justiţiabil" pe care l-a avut în sală, audiat însă în sala de consiliu, avea 8 ani, victimă colaterală într-un dosar de divorţ, complex, înregistrat în urmă cu mulţi ani în urmă. Cel mai bătrân "justiţiabil" avea în jur de 90 de ani.
"Şi erau chiar bătăioşi, când aveau termen nu îi puteai ţine acasă. În general, era vorba de dispute privind pământul- succesiuni, ieşiri din indiviziuni. Dosarele sunt foarte greu de dus la capăt, tocmai pentru că ei vin târziu, nu au făcut partajul voluntari la notariat şi atunci apelează la calea judiciară pentru că sunt decedaţi, copiii sunt plecaţi, nu-i mai găsesc, nu vor să mai vină şi trimit doar scrisorele sau vorbesc la telefon cu părinţii şi nu sunt interesaţi de pământ, şi atunci ajung la instanţă. Dar avem multe litigii funciare din cauza erorilor care s-au făcut la eliberarea titlurilor de proprietate de către comisia locală şi ieşiri din indiviziune, dar sunt şi cauze în care oamenii nu respectă teritoriul celuilalt şi se ajunge la acţiuni în revendicare".
"La noi nu vine niciun schimb, tot noi suntem şi schimbul doi"
Dacă ar fi să o ia de la capăt?
"Grea întrebare. Mie îmi place foarte mult meseria asta şi o fac cu mare drag. Însă ceea ce atârnă greu şi m-ar face să răspund că m-aş orienta spre o altă meserie este tocmai volumul enorm de muncă, programul foarte încărcat pentru că efectiv nu ai cum să te încadrezi în programul de opt ore. La noi nu e ca şi cum îţi vine schimbul. La noi nu vine niciun schimb, tot noi suntem şi schimbul doi. Se face ora 4 după-amiaza, se termină schimbul unu şi începi schimbul doi. Concret, cazul meu: se termină şedinţa de judecată, am şi etapa scrisă pentru că am un complet şi la procedura prealabilă şi mai sunt şi la biroul de informare pentru că sunt persoane care au nevoie de ajutor, au de depus acte, trebuie să întrebe câte ceva. Şi atunci mă opresc din aceea ce fac, de exemplu o încheiere de şedinţă, şa care mă concentrez, încerc să-mi adun ideile, şi intră în birou un om care nici nu cunoaşte termenii juridici şi te opreşti din ceea ce faci ca să-i dai informaţiile de care are nevoie. Şi mai sunt şi cazuri în care sunt şapte- opt părţi şi vor să vorbească toate odată. Şi vorbesc exact aşa cum vorbesc şi acasă, se bagă unul peste altul, nu formulează solicitările într-un mod coerent, încep, se opresc, se iau cu alt subiect. Tu trebuie să consemnezi în caietul de şedinţă cum au vorbit ei dar când te apuci de scris, după şedinţă, trebuie să reformulezi şi în aşa fel încât să nu pierzi sensul celor cerute. Nu trebuie să te îndepărtezi de la ceea ce cere omul dar să şi formulezi într-un fel logic. Şi cei din sală se întreabă ce tot bocăneşte grefiera acolo, ce mai mâzgâleşte acolo, în caiet... Ei, asta face grefierul..."
Şi ferească Dumnezeu să apară vreo greşeală în notările grefierului, care să impună corectarea lor, cu ştiinţa judecătorului de caz şi a părţilor. E o chestiune de orgoliu, da, spune Luminţa Florea, după atâţia ani de experienţă. "Nu este uşor, dar te formezi în timp, iar toată formarea ta se bazează pe stres, pe emoţie, pe uzură".
Se deconectează în weekenduri sau în concediu, cel puţin aşa încearcă. Nu-i iese de fiecare dată, astfel că, atunci când este în concediu, îi trebuie câteva zile să se "rupă" de activitatea de la muncă.
"Noi avem foarte foarte multe mărunţişuri de făcut. După ce ai ieşit din şedinţă, trebuie să nu uiţi să faci condica de şedinţă, să dai numere de sentinţă, să le treci în registrul de redactări hotărâri, după ce judecătorul a dat soluşie tu trebuie să ai grijă şi să urmăreşti dacă sunt obligaţii de plătit statului, să duci la grefierul de la executări civile. Şi numai când ajungi acasă, iei o gură de mâncare şi pui capul pe pernă îţi aduci aminte: Vaaaai! Nu am dat dosarul ăla! Şi gata, s-a dus somnul... Nu mi s-a întâmplat doar mie, ci şi altor colegi, ne-a sărit inima când ne-am adus aminte de câte ceva. Nu ai o listă cu tot ce ai de făcut, o ai în cap, şi de la oboseală mai sare acul".
Cu toate acestea, recomandă tinerilor această meserie, cu condiţia ca în timp să apară schimbările care să ofere un tratament omenesc grefierilor. "Este o meserie frumoasă, dar managementul instanţelor trebuie eficientizat. Şi neapărat trebuie suplimentate posturile, astfel încât grefierul să-şi poată împlini atribuţiile în programul de opt ore. Şi omeneşte! o şedinţă de judecată care să nu ţină până noaptea. Toate acestea îşi pun amprenta pe noi şi apare stresul de a nu reuşi să-ţi faci toată treaba într-o zi de muncă..."
Nu ne putem pune în papucii unui grefier de şedinţă, nu putem înţelege munca grefierilor până când nu suntem atenţi la ceea ce se întâmplă într-o sală de judecată. Dar să ne gândim mereu că şi datorită muncii acestor oameni, dreptatea îşi caută drum, ca un izvor de apă vie printre roci.