Am pornit proiectul "Oameni ÅŸi meserii" alături de Cristian Negrii. El a fost sociologul care ne-a vorbit atunci, în episodul- pilot, despre apartenenÅ£a la o clasă socială, la rostul meseriei în ansamblul societăţii în care trăim. Am ajuns acum să-l chestionăm în privinÅ£a meseriei sale, aceea de sociolog. Asta deÅŸi ocupaÅ£ia sa este alta.
Să pornim cu o definiÅ£ie a sociologiei. Despre sociologi ÅŸi munca lor aflăm, mai cu seamă, în preajma alegerilor. Sondajele de opinie – măsurătorile de opinie – invadează micile ecrane ÅŸi traduc în cifre ÅŸi explicaÅ£ii reacÅ£iile societăţii la un subiect dat. Åžtim cu toÅ£ii de procentele diverselor partide, am învăţat despre marja de eroare, am auzit ÅŸi de eÅŸantioane.
"Există o grămadă de definiÅ£ii, cea clasică este că sociologia este o ÅŸtiinţă care se ocupă de studiul societăţii, dar e foarte vagă. O definiÅ£ie care mi se pare ok este aceea că o ÅŸtiinţă care se ocupă cu studiul fenomenelor sociale, care explică elemente ce nu pot fi explicate prin intermediul unor alte ÅŸtiinÅ£e sociale- acesta este câmpul de acÅ£iune al sociologiei".
Cum a pornit pe drumul sociologiei? Din curiozitate!
"Am un răspuns atipic. Eu am hotărât să merg la Sociologie pentru că nu ÅŸtiam ce-i aia! (râde) Lucram în silvicultură ÅŸi prin vară s-a anunÅ£at că se vor redeschide secÅ£iile de psihologie ÅŸi sociologie- ele fuseseră desfiinÅ£ate (de regimul comunist n.r.) după revoltele studenÅ£eÅŸti din FranÅ£a din 1968, unde s-a considerat că sociologii francezi din noul val au teoretizat o parte din aceste proteste ÅŸi atunci, ca să ne luăm o măsură de siguranţă, am desfiinÅ£at facultăţile. Åži mi-a spus cineva că se înfiinÅ£ează secÅ£ii de psihologie, de sociologie. După câteva zile, ia hai să văd eu din ce se dă admiterea la astea. La Sociologie se dădea algebră, gramatică ÅŸi filosofie. La Filosofie nu era manual în '90, a apărut abia în vară. Ei, mi-am zis, ceva ÅŸanse sunt pentru că sunt foarte puÅ£ini cei care sunt buni ÅŸi la matematică ÅŸi la gramatică ÅŸi la filosofie. Pe de altă parte, era un calcul: dacă din '70 până în prezent nu a fost nicio serie de sociologi, atunci va exista o cerere enormă de sociologi ÅŸi vom avea profesori foarte buni pentru că sunt profesori care au o anumită vârstă ÅŸi care oricum nu mai au mare lucru de făcut decât să ne înveÅ£e pe noi sociologia. Numai că atunci când am terminat facultatea, planurile de angajare, rămase pe stilul vechi, nu prevedeau sociologi. Eu aveam o profesoară care mi-a spus aÅŸa: "Locul de muncă se creează! Dacă eÅŸti bun pe domeniul tău ÅŸi vei fi angajat, în timp lumea te vede ÅŸi te duci acolo unde trebuie. O să ai ce să faci, cu siguranţă. Vei reuÅŸi ca abilităţile pe care le ai să fie puse în practică". Cred că abilităţile le aveam deja...".
"Sociologia te învaţă să priveÅŸti lumea ceva mai obiectiv"
După ce a terminat facultatea, a durat cam două luni până ÅŸi-a găsit un loc de muncă. Nu a făcut niciodată sociologie pură, pentru că sunt ÅŸi foarte puÅ£ine locurile în care se poate face aÅŸa ceva. Astfel că a lucrat în presă, a lucrat la AgenÅ£ia pentru Ocuparea ForÅ£ei de Muncă, a fost ofiÅ£er de proiect la POSDRU Nord- Est, acum este consilier de probaÅ£iune, dar pe cartea lui de muncă nu a scris niciodată sociolog. În aceste condiÅ£ii, ar recomanda studiile aprofundate de sociologie adolescenÅ£ilor care mai au un pas – doi până la Bacalaureat ÅŸi încă nu au decis ce vor să fie când vor fi mari?
"Da, chiar le-aÅŸ recomanda pentru că sociologia te învaţă să priveÅŸti lumea ceva mai obiectiv ÅŸi te învaţă, de exemplu, să categoriseÅŸti fenomenele din jurul tău. Åži atunci chestiunile astea au o aplicabilitate. AÅŸa cum de exemplu sunt două ÅŸtiinÅ£e pe care eu le consider cu o valoare instrumentală mare: matematica ÅŸi logica. Dacă nu ÅŸtii matematică, nu ÅŸtii nici chimie, nici fizici ÅŸi o grămadă de altele. AÅŸa e ÅŸi aici: nu vei lucra ca sociolog, dar modul respectiv de a privi te ajută enorm de mult mai mult mai departe, or asta nu înveÅ£i în altă parte. Îmi pare său să o spun, dar aceste tipare de a privi lumea, care sunt niÅŸte paradigme care îÅ£i oferă niÅŸte explicaÅ£ii ÅŸi care îÅ£i dau niÅŸte aÅŸteptări faţă de ceea ce o să se întâmple, le ai acolo, în sociologie..."
Societatea în care trăim, centrată pe individ ÅŸi pe familia sa
Trecând la practica sociologiei, îl învităm pe Cristian Negrii să încerce o analiză a comunităţii din BotoÅŸani
"FuncÅ£ionăm extrem de atomizat, o atomizare care începe de prin ÅŸcoală. Acea chestiune de "noi" începe să fie tot mai absentă. Vedem o femeie bătută în stradă ÅŸi zece trec pe lângă ea care nu intervin. Ne-am retras din spaÅ£iul social, mult. Suntem interesaÅ£i de noi, ca persoană, apoi noi ca familie, apoi noi ca un grup ceva mai larg, nu sărim dincolo de pătrăţica noastră. În condiÅ£iile în care copilul visează că va pleca din Å£ară, nu e deloc bine ÅŸi mi se pare că suntem învăţaÅ£i prea puÅ£in să relaÅ£ionăm. Am remarcat lucrul ăsta chiar la copiii mei – unul care a terminat ciclul gimnazial, celălalt care încă este în gimnaziu. De mici, copiii intră într-o competiÅ£ie teribilă, sunt implicaÅ£i în enorm de multe concursuri, este enorm de mare cererea "să fii cel mai bun", de mai multe ori nemaifiind interesaÅ£i părinÅ£ii de metoda prin care copilul ajunge cel mai bun. Eu m-am exprimat de câteva ori: sunt împotriva eseurilor. Pui copilul să facă eseuri în casa a VI-a sau a VII-a, cu indicaÅ£ii. Însă el nu are cunoÅŸtinÅ£ele pentru a face un eseu, pentru a puncta ceva personal, îi depăşeÅŸti cu mult spaÅ£iul- să scrie patru pagini pe o temă. Revenind însă: copiii învaţă mai mult să concureze decât să fie solidari. Sociologul american Talcott Parsons ne spune că învăţământul primar este cel care ne pune împreună. Învăţăm lucrurile de bază dar ÅŸi faptul că eÅŸti la fel ca ceilalÅ£i, că aparÅ£ii unui grup, după care începi să te diferenÅ£iezi. Cu cât creÅŸte numărul de ani de ÅŸcoală cu atât te diferenÅ£iezi mai mult. Intervin specializările ÅŸi practic de la liceu începe un parcurs diferenÅ£iat, către o meserie. Noi încurajăm concurenÅ£a inclusiv la nivelul în care dezbatem renumele ÅŸcolilor, dar se renunţă la elemente care Å£in de prietenie, de solidaritate, de corectitudine. Chestia asta continuă...."
Cum s-a întâmplat asta? Cum am asistat la o asemenea schimbare de optică? De ce nu am opus rezistenţă? De ce susÅ£inem în continuare acest sistem?
"Eu am terminat Sociologia în '95, am făcut cinci ani. În momentul ăla, deÅŸi erau forme în care se organizau relaÅ£ii sociale ÅŸi de exemplu era o perioadă extrem de turbată în mediul rural- se băteau fraÅ£ii între ei, vecinii între ei, se scoteau din casă, totul din cauza pământului. De asemenea, era o perioadă în care economia, producÅ£ia începeau să scadă, se vindeau rulmenÅ£i în Turcia. Încă nu se vânduse industria pe bucăţi, dar existau elemente către acea direcÅ£ie. Foarte mult, însă, această tendinţă a fost vizibilă la generaÅ£iile născute după '89. Eu de exemplu am prins o societate, cel puÅ£in din perspectiva elevului, mai egalitară. Nu optez pentru un egalitarism, dar nu sunt deloc de acord cu teza că să facem din elevi niÅŸte mici soldăţei. Nu cred că ÅŸcoala trebuie să înregimenteze, dar cumva eram mai egali. Mă refer de exemplu la condiÅ£ii de cazare, de hrană- stând la internat. După '89, profesorii erau relativ liniÅŸtiÅ£i, nu erau mai bine plătiÅ£i nici în comunism, dar nu ajunseseră încă la o anumită dependenţă de rezultate, de cifre de ÅŸcolarizare, iar copiii respectivi nu au mai avut nimic în comun. Unii au ajuns mici saci de frustrare, alÅ£ii au fost copiii lui tata sau ai lui mama ÅŸi nu s-au preocupat prea tare... apoi au intrat într-o bătălie de modele culturale diferite. Noi eram o societate tradiÅ£ionalistă prin '96- '98 în schimb copiii se raportau la niÅŸte filme din altă lume. Era pe atunci serialul "Beverly Hills"- aia era lumea în care copiii noÅŸtri se proiectau, nu lumea în care trăiau. Ei au vrut să ajungă în lumea aia ÅŸi de atunci fiecare a fost pentru el, să ajungă în lumea aia".
O comunitate într-un continuu regres
Åži nu ne-am oprit aici pentru că "regresul comunităţii", dacă îl putem numi aÅŸa, a continuat până la ceea ce asistăm astăzi.
"Am ajuns la un soi de alienare, o însingurare, în care începe să scadă empatia faţă de celălalt. Ai o grămadă de alte sentimente pe care Å£i le manifeÅŸti vizavi de aproapele tău dar care nu mai apar, nu mai apar nici între prieteni buni uneori. Ne-am pierdut ÅŸi suntem tentaÅ£i să furăm o anumită candoare celorlalÅ£i, inclusiv copiilor noÅŸtri, că despre asta este vorba în primul rând, acolo se construiesc relaÅ£iile sociale. Îi pisăm să fie "cel mai bun, cel mai bun, cel mai bun" ÅŸi-i orientăm unidirecÅ£ional unde să fie cel mai bun. Aici este problema: nu că să fie cel mai bun om, ci să fie cel mai bun elev. Nu mai vrem nici măcar să fie cel mai bun sportiv... Ci să fie cei mai buni la ÅŸcoală, să-i sfărâme pe ceilalÅ£i. Åžcoala nu mai formează, ÅŸcoala nu mai forma nici pe vremea mea, în '87. Dar cert este că lipsesc cadrele de socializare. De exemplu, mult hulitele unităţi de pionieri, de UTC-iÅŸti, UTM-iÅŸti, dincolo de încărcătura politică, era un cadru de socializare. Åži americanii au cercetaÅŸii... Cert este că acea organizaÅ£ie oferea un cadru copilului, de a petrece împreună cu alÅ£ii niÅŸte ore. Acum nu mai există aÅŸa ceva, eventual sunt niÅŸte mici ONG-uri, niÅŸte grupuri la care au acces cei care au informaÅ£ia sau cei care provin dintr-o familie cu un anumit status ÅŸi care sunt invitaÅ£i să adere la aceste grupuri...Atunci o iei invers: copiii vin de la ÅŸcoală, mai lucrează patru- cinci ore pentru ÅŸcoală ÅŸi mai ai părinÅ£ii care se dau de ceasul morÅ£ii pentru copil, gândindu-se că vrem ca al nostru copil să fie cel mai bun, omiÅ£ând însă că dacă al nostru copil e cel mai bun va pleca. Åži tu te chinui să-i faci o situaÅ£ie în România, să-i cumperi o casă, de care oricum el nu va avea nevoie niciodată".
Mămăliga explodează. Chiar aşa?
Aceste fenomene sunt vizibile în societate, dar uneori "mămăliga explodează". Cristian Negrii a participat la protestele de la BotoÅŸani, din toamna lui 2015, în calitate de observator ÅŸi le-a analizat ÅŸi pe cele de la începutul acestei luni. De ce, în contextul aplecării, ca atenÅ£ie, doar asupra noastră ca individ, ca familie, ca grup de prieteni, ne-am considerat "atinÅŸi" de ceea ce s-a întâmplat la Colectiv ÅŸi de ceea ce s-a întâmplat în "marÅ£ea neagră", cum o numeÅŸte presa centrală.
"Eram chiar curios în privinÅ£a protestelor #Colectiv. Era acel grup redus care protesta de câteva luni în fiecare duminică după-amiază, timp de câteva ore. Ei militau pentru neamul românesc. De ce au ieÅŸit ceilalÅ£i, după nenorocirea din Colectiv? Sunt niÅŸte lucruri de ordin moral care te ating, în general ultimele proteste ale noastre au avut mai degrabă o miză morală, nu o miză materială. Argumentele au fost de ordin moral. Atunci, în 2015, a fost o reacÅ£ie de solidaritate cu persoanele care deveniseră victime. Până la urmă, probabil, un anume grup ar fi gândit că ar fi putut fi ei acolo, în Colectiv. Avem empatie pentru victimele accidentelor pentru că ne gândim că am fi putut fi noi în locul lor, în acel accident. Am avut empatie pentru cei din Colectiv că ne-am gândit că am fi putut fi noi într-un restaurant în care patronul a pus scârÅ£ pe pereÅ£i ÅŸi ia foc scârÅ£ul ăla ÅŸi s-a terminat.
Dincolo de asta, dacă faci un calcul, ai să vezi că procentul celor care ies în stradă este relativ mic. Statistic, BotoÅŸaniul are în jur de o sută de mii de oameni, să zicem că 65 de mii sunt aici permanent, nu sunt plecaÅ£i în străinătate sau la Å£ară, deci o populaÅ£ie permanentă. CâÅ£i au ieÅŸit la proteste? Cel mult, rotunjind, spunem că două mii de oameni. Dacă facem un calcul, ne dăm seama că totuÅŸi prea puÅ£ini au ieÅŸit la proteste. E bine că au ieÅŸit, totuÅŸi, pentru că o să fie trist când nu vor mai ieÅŸi deloc. Tot argumentul moral a fost cel care i-a scos din casă pe botoşăneni la începutul lui februarie, că cineva a crezut că poate să facă ceva, indiferent de... Nu sunt de acord însă cu cei care ne spun: Îmi cer scuze că nu am ieÅŸit la vot! Sunt niÅŸte reguli pe care în mod normal trebuie să le respecÅ£i. Dacă tu nu respecÅ£i regulile, nu te aÅŸtepta ca altcineva să le respecte. Noi oricum am ieÅŸit ÅŸifonaÅ£i, se vorbeÅŸte iar de o Românie în care corupÅ£ia este la nivel de metastază... Nu ÅŸtiu dacă lucrurile chiar aÅŸa stau, că în România nu se face chiar nimic fără corupÅ£ie... Sunt multe cazuri de corupÅ£ie, dar nu cred că funcÅ£ionăm strict pe bază de corupÅ£ie".
Unii dintre observatorii societăţii româneÅŸti au criticat teribil manifestările din stradă, susÅ£inând că e mare mirare că oamenii au protestat pentru o schimbare a legii dar nu au protestat atunci când li s-au tăiat salariile, când s-au majorat taxele sau s-au impus impozite pe pensii. Mai mult, au susÅ£inut că de fapt prea puÅ£ini sunt cei care cunosc, cu adevărat, conÅ£inutul acelor modificări ale Codurilor Penale ÅŸi că totul ar fi rezultatul spiritului de turmă.
În aceste condiÅ£ii, apare întrebarea logică: avem noi o problemă de manifestarea publică? Mai explodează mămăliga? Nu mai ÅŸtim să luptăm pentru noi sau chiar la acest grad a ajuns dezinteresul?
"Cred că la acest grad a ajuns dezinteresul. Partea cu mămăliga... Teoretic, noi suntem un popor temperamental, dacă ar fi să vorbesc în termeni de etichete. Suntem în aceeaÅŸi categorie cu italienii, cu spaniolii... Pornind de la principiul că lumea este sub vremi... dacă suntem sub vremi, ne gârbovim ÅŸi stăm sub ele. Când trec vremile, ne ridicăm. Dacă vremile nu trec, mai explodează mămăliga. Era o teorie de adaptare, de învăţare la o anumită stare de incertitudine. Cineva spunea de exemplu că mâncăm mămăligă ÅŸi carne de porc pentru că oile, vitele ÅŸi grâul plecau la otomani care nu mâncau porc ÅŸi nici mămăligă. Åži atunci, ca să supravieÅ£uieÅŸti, cultivai porumb, creÅŸteai un porc ÅŸi uite aÅŸa se face bucătăria naÅ£ională. Ar trebui să ne aÅŸezăm instituÅ£ional ÅŸi ar trebui să ne apucăm fiecare să facem ceea ce avem de făcut pentru că nu ajunge ca cineva să facă prostii ÅŸi noi să ieÅŸim în stradă. Am fi avut o ÅŸansă atunci când au fost alegerile uninominale. Atunci am ratat că nu am pus în lege un aspect important: dacă se strâng un număr de atâtea semnături, parlamentarul poate fi schimbat în timpul mandatului. Åži atunci ar fi fost cu totul altceva..."
Un adevăr despre noi şi şansele de a ne reveni ca neam
În acest context, al atomizării societăţii, ne întrebăm de ce mai Å£inem să fim consideraÅ£i primitori, simpatici ÅŸi solidari, din moment ce dovedim că ne-am pierdut pe drumul istoriei aceste calităţi? Sau poate nu le-am avut niciodată, ci doar ni le-am fi dorit?
"Probabil că toate popoarele vorbesc în termeni omagiali despre ele însele. E normal. Dar este o neconcordanţă în termeni să spui că românii sunt primitori, calmi, zâmbitori, pentru că în sinea ta te gândeÅŸti cât de nenorocit e celălalt, cât de nenorocit e vecinul care ÅŸi-a scuturat covorul peste rufele tale sau celălalt vecin care ÅŸi-a parcat maÅŸina pe locul tău de parcare. E aÅŸa un discurs general plin de elemente particulare, care-l contrazic. Cele mai bune elemente ar fi elementele de călătorie ale unor străini prin România dar ÅŸi acolo, cu indicaÅ£ia de a nu fi tăiate frazele..."
Şi atunci, putem identifica problema neamului? Să fie această problemă lipsa valorilor?
"Am redus foarte mult numărul valorilor sociale, pentru că în spatele a ceea ce facem noi există niÅŸte valori. Or am transformat în valoare de sine ceva ce trebuia să fie instrumental ÅŸi aici mă refer strict: principalul lucru care ne pune în miÅŸcare cotidian este nevoia de bani. UitaÅ£i-vă câÅ£i copii sunt lăsaÅ£i singuri acasă de părinÅ£ii care pleacă la muncă în străinătate, uitaÅ£i-vă de ce anumite persoane apar atât de des la televizor. Cineva spunea că a făcut un sondaj în ÅŸcoli ÅŸi că persoana publică cea mai reprezentativă a fost Gigi Becali pentru că era perceput ca un model de succes- are bani, are notorietate, face ce vrea el. Scopul scuză mijloacele. Trebuie să ai bani, nu contează cum ai obÅ£inut banii respectivi ÅŸi atunci te comporÅ£i cum te comporÅ£i. AÅŸadar, nu mai avem o scală de valori care să spună că acolo sus este viaÅ£a omului. Cea mai importantă valoare este viaÅ£a unui om, apoi este integritatea, apoi libertatea, apoi avuÅ£ia lui ÅŸi aÅŸa mai departe. Îmi pare rău dar ne lipseÅŸte în momentul ăsta o schemă coerentă de valori, o structură pe care să o explicăm. Multe încep să nu mai fie explicate ci ne vin de-a gata- aia trebuie să înghiÅ£i. Atunci când înÅ£elegi, accepÅ£i mai uÅŸor un lucru. Cel mai greu de acceptat sunt lucrurile pe care nu poÅ£i să le înÅ£elegi, însă e clar că ne lipseÅŸte o construcÅ£ie clară a valorilor. De ce merg oamenii la Biserică? Pentru că le este frică de Iad sau pentru că sunt învăţaÅ£i să-ÅŸi iubească aproapele? Care este valoarea centrală- frica de iad sau iubirea faţă de aproape? Teoretic ar trebui să fie iubirea faţă de aproape. Practic, sunt tentat să cred că e vorba de frica de Iad este cea care îi face să fie mai riguroÅŸi în credinţă".
Cine ar trebui să restabilească această scară a valorilor?
"Singură se restabileÅŸte dar pentru asta îÅ£i trebuie niÅŸte reguli ÅŸi niÅŸte valori. În momentul acesta suntem bulversaÅ£i pe de o parte la nivel de reguli, pe de altă parte la nivel de valori dar ca să nu te faci praf acestea vor apărea, indiferent cum. Până la urmă este un sistem care are capacitatea de a se autoechilibra. Vorbim, dacă nu de un sistem, ci de ceva care are capacitatea de a fi dinamic ÅŸi de a se echilibra. Trebuie să se echilibreze ÅŸi atunci vor fi restabilite, într-o formă sau alta, ÅŸi acele valori care vor fi legate. Nu cred că este nevoie de InchiziÅ£ia Spaniolă, nici de Geneva lui Calvin. Lucrurile se aranjează. Desigur, există vectori care grăbesc aranjarea lor. E ca în ÅŸtiinţă- o teorie pluteÅŸte în aer, unul o prinde ÅŸi o concretizează. Dacă nu ar fi existat acea persoană, ar fi o alta peste un anume interval de timp pentru că informaÅ£ia există, doar că nu este cineva care să o pună la un loc. Regulile ÅŸi valorile se vor impune. Acum, că va apărea un anume vector care să grăbească agregarea lor, e discutabil. Dar nu mă aÅŸtept, de exemplu, la o instituÅ£ie să ne rezolve această problemă ci la oameni care trebuie să convieÅ£uiască. Ca să trăim împreună, trebuie să facem concesii ÅŸi este o chestiune din care toată lumea câÅŸtigă."
Dacă aÅ£i citit cu atenÅ£ie acest text, aÅ£i găsit poate răspunsuri la niÅŸte întrebări care apar recurent. DeÅŸi nu asta i-a fost intenÅ£ia, sociologul Cristian Negrii pune degetul pe răni de care nu eram poate conÅŸtienÅ£i. Pasul următor, dacă e să facem apel la logică, este să tratăm acele răni. Însă tratamentul începe cu eliminarea infecÅ£iei.
