Să faci din meserie o artă căreia să i te închini şi să-i mulţumeşti Celui de Sus că eşti suficient de sănătos încât să o faci bine, să fii mulţumit de ceea ce faci şi de rezultatele muncii tale- există oare o împlinire mai mare în activitatea zilnică?

Constantin Baciu este unul dintre cei mai vechi angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati şi de când s-a angajat aici a făcut ce a ştiut el mai bine: masaj. Ba chiar i-a învăţat şi pe alţii.

Constantin Baciu gândeşte poetic şi spune că "desenează arabescuri pe meridianele energetice ale corpului omenesc". Constantin Baciu este dovada vie că orice neplăcere poate fi depăşită şi că spiritul nu are graniţe, astfel că se poate înălţa oricât de sus.

Avea 16 ani când, în urma unui efort fizic prea mare pentru vârsta lui, şi-a pierdut vederea. Era elev la Liceul "AT Laurian" şi a fost nevoit să-şi schimbe direcţia. A mers la Liceul Sanitar din Bucureşti, la specializarea balneo-fizioterapie.

"Am considerat că nu e bine să pierd contactul cu oamenii sau să mă izolez. Niciodată nu am avut complexul persoanei cu handicap. Am avut o relaţie normală cu toată lumea, cu cei din jurul meu, nu mi-a fost teamă de necunoscut. Astfel că am 37 de ani de muncă. Cu oamenii şi cu mâinile- masaj terapeutic, masaj medical. Am lucrat mult în recuperare, adică să ajuţi oamenii să-şi recupereze mobilitatea, funcţia pe care o pierzi din cauza vârstei, a traumatismelor, a proceselor degenerative. Am lucrat în acest spital de când s-a deschis, din 1980".

De curând, cabinetul de masaj s-a mutat din primul cabinet al secţiei într-unul mai mic, în care o dată aveau loc consultaţiile. S-a mobilizat şi l-a aranjat aşa cum şi-a dorit. A pus perdele de separare, paturi, pernuţe, pentru ca pacientul să se simtă confortabil.

"Masajul implică un anumit grad de intimitate, nu poţi face masaj cuiva îmbrăcat şi nici nu poţi să-l expui pe pacient atunci când se deschide uşa. Trebuie să respecţi pudoarea omului şi întotdeauna am ţinut la chestia asta. Omul are un anumit tip de comportament. Sunt tot felul de persoane de pe diverse paliere sociale, de la ţară, de la oraş, fiecare cu educaţia sa, unele persoane sunt mai rigide, altele mai flexibile.Dacă nu ai cunoştinţe de psihologie, e greu să te descurci".

Fiecare om e o poveste...

iar Constantin Baciu îi ascultă pe toţi, le răspunde la întrebări, empatizează cu ei. Crede că anii de experienţă i-au dezvoltat abilităţile şi i-au oferit demonstraţii la toată teoria învăţată în şcoală.

"Am învăţat anatomie, fiziologie- pentru că fără o bună cunoaştere a anatomiei nu poţi să practici masajul decât aşa... superficial, să fii un impostor. Patologia este foarte importantă, partea reumatică, neurologică, post- traumatică. Am învăţat de toate".

Nu-şi uită pacienţii, cu unii ţine legătura ani în şir după ce recuperarea lor se va fi terminat. Tot din cauza intimităţii pe care au împărţit-o la un moment dat. "Am avut persoane cu accidente vasculare... O doamnă judecător a avut un accident vascular şi am ţinut legătura cu ea 13 ani. A murit, din păcate. Dar când am recuperat-o- i-am făcut masaj zi de zi, trei luni de zile, pentru că nu poţi să recuperezi în salturi sau o dată pe săptămână. După ce-l aduci la starea de bine, da, se poate vorbi de întreţinere. Ce întreţii? Boala? Nu, starea de bine".

Pacienţi de toate felurile şi de toate vârstele

Prin mâini i-au trecut pacienţi din toate clasele sociale, de vârste diferite. "Am avut pacienţi de la trei săptămâni- era un ghemotoc de copil cu pareză de brahial, în urma folosirii forcepsului la naştere, până la pacienţi de peste 90 de ani. Acum ponderea e omul în vârstă, care se îmbolnăveşte de bătrâneţe".

În masaj există manevre pe care le înveţi la şcoală. Succesiunea manevrelor, combinaţia lor funcţie de natura masajului pe care îl faci, vine dată cu experienţa. Legătura cu pacientul şi implicarea maseurului există sau nu, iar pacientul simte imediat dacă terapeutul este prezent lângă el sau e cu gândul în altă parte, dacă schimbă mesaje prin intermediul pielii.

"Mă întrebaţi ce-am învăţat la şcoală. Inclusiv psihologie. Şi apoi, am făcut practică în spital încă din timpul şcolii pentru că altfel nu se poate învăţa. Iată, am o colegă tânără care a terminat şcoala la Bucureşti şi acum face voluntariat în spital la noi de şapte luni. Masajul fără practică e pură teorie şi se cunoaşte omul profesionist de un amator şi din păcate piaţa e acum plină de persoane care s-au făcut maseuri, terapeuţi sau kinetoterapeuţi în condiţiile în care n-au făcut o oră de practică sau şcoală. Şi se dau oamenii pe mâna lor pentru că dacă nu au termen de comparaţie...."

Cum să facem diferenţa dintre un profesionist şi un amator? E la fel ca în relaţia între ştiinţă şi conştiinţă. "Dacă nu ştii, trebuie să ai disponibilitatea de a cunoaşte. Dacă rămâi la acelaşi nivel, nu vei progresa niciodată. În plus, fără cunoştinţe teoretice temeinice, nu faci decât să execuţi mecanic o manevră, iar sensibilitatea omului bolnav este foarte mare".

Constantin Baciu vorbeşte şi despre încrederea clădită în ani de zile, încredere pe care pacientul o investeşte în relaţia cu terapeutul său.

"Procedura ca atare are un grad foarte mare de intimitate, atunci când faci masaj eşti în contact cu pielea omului care este cel mai important organ vasculo- nervos. Nu mai spun ce se ascunde sub piele. Dar trebuie să-ţi placă ceea ce faci, trebuie să-ţi placă oamenii şi diversitatea umană". Are un principiu foarte simplu după care se ghidează: omul nu trebuie să se plângă de vârstă pentru că anii sunt o binecuvântare. Aaaa, că nu ai făcut nimic pentru tine de-a lungul mulţilor ani pe care i-ai trăit e cu totul altceva, asta e chiar deranjant pentru Constantin Baciu. Orice e mai bun decât nimic, spune el.

"Când îi întreb după zece zile de tratament cum se simt, îmi spun că e ceva mai bine. Ei, e mai mult decât nimic. E una să faci ceva pentru tine şi e altceva să nu faci nimic şi apoi să ridici pretenţii. Sănătatea este o chestiune relativă, se duce, se pierde şi de aceea trebuie întreţinută. E drept, mai există şi moştenirea genetică. Tatăl meu are 104 ani. Are nişte probleme de sănătate dar în principiu e bine. Singur îşi masează mâinile, genunchii. Îi mai fac şi eu, a prins şi el mişcarea şi şi-a explicat singur. Îşi masează mâinile, braţele şi spune că e pentru circulaţia sângelui. Şi e bine, e mai mult decât nimic"

Lupta împotriva durerii

Necesară pentru un masaj de calitate este manualitatea, supleţea. "Cu mâinile transmiţi mesaje, iar receptorii din piele preiau acel mesaj, dacă e benefic sau face rău. Trebuie să simţi omul cât reacţionează la durere. Durererea e un factor de distrugere psihică. Sunt oameni foarte rezistenţi la durere, alţii foarte sensibili şi numai dacă îi atingi deja reacţionează. Mentalul e de vină...Eu le spun pacienţilor: scoateţi durerea din minte. Dacă vă doare genunchiul, nu vă concentraţi pe acea durere pentru că asta măreşte senzaţia de durere. Şi chiar dacă nu te doare, prin obsesia durerii apare senzaţia durerii: m-a durut şi dacă o să mă mai doară?"

Şi atunci, cum o manageriem? "Durerea trebuie gestionată în aşa fel încât să nu o duci în plan mental pentru că atunci prelungeşti perioada de vindecare. Boala, suferinţa, durerea în sine trebuie să fie gestionată inteligent pentru că altfel te copleşeşte. Să vă povestesc ceva. În urmă cu mulţi ani, era aici doctoriţa Ilişescu şi avea o pacientă, o bătrânică din Curteşti, care venea lunar şi se plângea că o doare tot. Doamna doctor a trimis-o şi la mine la masaj iar bătrânica mă întreba: da' cu ce mă daţi acolo? Eu îi zic: un medicament foarte bun, dar era pudră de talc. Şi îmi zice să-i dau şi ei să-şi ia acasă. I-am pus într-un borcănel şi i-am dat de grijă să nu o risipească, să ia un tamponel de vată şi să se dea pe la articulaţii. Câteva zile mai târziu vine ea bucuroasă că i-a trecut durerea şi-mi spune să nu mă supăr, dar i-a împrumutat un pic de medicament şi vecinei şi nici pe ea n-o mai doare acum, s-au făcut bine. Asta este puterea autosugestiei- ea avea durerea în cap şi ştiind că acea pudră de talc îi face bine s-a vindecat, a scăpat de durere."

O meserie care nu poate fi înlocuită cu roboţi

Oricât de mult ar evolua tehnologia, nimic nu va putea înlocui mâna unui terapeut, crede Constantin Baciu.

"Comunicarea dintre terapeut şi pacient e mai mult ce poate pune la dispoziţie tehnologia. E acel transfer de energie de la unul la altul. Un terapeut trebuie să fie pozitiv, dacă nu este pozitiv nu obţine rezultate pentru că acţionează asupra trupului şi asupra psihicului şi asupra sufletului. Mie îmi spun pacienţii că sunt aşa de mulţumiţi că o să meargă să-mi aprindă o lumânare. Bine, bine, dar vedeţi să nu fie cumva la morţi (râde) Trebuie să vorbeşti cu fiecare pentru că fiecare are problemele lui, simte nevoia să fie ascultat şi înţeles, atât în privinţa bolii şi a suferinţei lor cât şi a problemelor de acasă. Trebuie să păstrezi confidenţialitatea, să nu vorbeşti cu un pacient despre un alt pacient. Nu se face aşa ceva niciodată".

Noutăţile apar şi în acest domeniu, însă ţin mai mult de formă decât de fond, crede terapeutul. Masajul, practicat din Antichitate, are la bază câteva principii clare: netezirea, ca o mângâiere, frământarea- cu o mână sau cu ambele, vibraţia şi fricţiunea, însă toate acestea se adaptează funcţie de boală, de suferinţă.

"La copilul de trei săptămâni, cam ce fricţiune aş fi putut să-i fac? Am lucrat cu două degete, de aia vorbeam mai devreme de manualitate. Uneori eşti obligat să lucrez cu un deget, cu policele. Dar asta depinde de maseur, de felul în care se pricepe el să combine, de succesiunea lor. Contează foarte mult ritmul şi intensitatea cu care lucrezi. Poţi să imprimi un ritm foarte rapid sau nu. Iar masajul, dacă nu e puţin dureros, nu-şi atinge rolul terapeutic, e ca o mângâiere şi mângâierea nu e terapie, e răsfăţ".

Ar fi putut să se pensioneze, la fel ca ceilalţi colegi ai săi, pe care de altfel i-a şi dăscălit atunci când terminaseră şcoala şi ajunseseră în Secţia de Balneofizioterapie. Legea le permite să se pensioneze atunci când au o treime din stagiul complet de cotizare, dar el nu a vrut să rămână acasă, mare parte din viaţa lui e aici, la spital, cu bolnavii cărora le "comunică" starea de bine, sănătatea. Cum? Prin masaj, prin transmiterea mesajului în piele.

"M-a întrebat cineva odată: cât poţi să masezi într-o viaţă de om? Cred că eu mai mult am masat decât am trăit. Să calculăm. Dacă pe zi am 20 de pacienţi, într-o lună am 420 de pacienţi, iar într-un an peste cinci mii de pacienţi. În 37 de ani de meserie? Ia calculaţi...Şi asta în condiţiile în care am avut zile în care au fost mai mult de 20 de pacienţi, am luat numărul ăsta aşa, ca medie, dar am avut şi 40, ajungeam acasă fiert. Şi mă întreba altcineva cum rezist? Cred că mentalul mă ajută mult pentru că eu de la pacient la pacient trebuie să fiu proaspăt. Iar următorul care intră în cabinet are un alt comportament, are un alt tip de durere, are o altă reacţie la durere şi cu fiecare trebuie să fii tu însuţi dar totuşi altul. Alt mesaj, alt limbaj. Profesional, dar în acelaşi timp intri şi în universul fiecăruia".

Am calculat.186.480 de trupuri pe care mâinile lui Constantin Baciu au desenat arabescuri în formă de suflet.